Perle FB 3

Iunie 2016

Vreo zece minute am încercat să îi explic copilului cum e cu exit-poll-urile, cu procentele şi cu rezultatele finale. Nu a înţeles nimic. Îşi păstra încă speranţa că va câştiga, până la urmă, candidatul „nostru”. I-am desfiinţat-o fără milă. După vreun minut de tăcere nelămurită, mă întreabă din nou:
– Mama, în Nicuşorul ăla mic este un vot?
– Care Nicuşor mic?!, hohotesc eu în ciuda supărării.
– Uite, ăsta, de aici!, îmi arată ea cu degeţelul pe ecran. E şi votul tău acolo?
Uf… 🙂

–––––

Ne întoarcem obosiţi acasă, pe caniculă. Copilul se aşează relaxat pe canapea, picior peste picior, şi îşi dă drumul la televizor. Părinţii – în picioare, la bucătărie. Facem o salată, când auzim:

– Tata, îmi aduci şi mie…, începe răsfăţata de Luna să ceară ceva.

– Vino tu să iei!, i-o retează, frânt, taică-său.

– Ce?

Era tare bucuroasă că urma să i se dea ceva. Numai că nu ştia ce anume.

Căldură mare, monşer! 🙂

–––––

Iulie 2016

Pentru că bărbatu-meu nu intră pe FB, uneori îi mai povestesc texte, glume şi alte întâmplări de pe-aici. Aseară, de exemplu, se uita cu un ochi la un film cu Chuck Norris, iar eu mi-am adus aminte de bancul ăla mişto, pe care tocmai îl citisem pe net:
– Cică tot Chuck Norris e cel mai tare: a prins toţi pokemonii de pe telefonul fix, chicotesc eu.
Chicoteşte şi bărbatu’, chicoteşte şi copilu’, îmi dau seama că fiică-mea nu ştie cine e Chuck Norris şi i-l arăt cu degetul pe ecran, povestindu-i cum e el supereroul care se descurcă în orice situaţie, din orice poziţie etc. etc., mai chicotim un pic, după care dau să plec spre treburile mele, când aud o voce mititică din urmă:
– Dar ce e aia „telefon fix”?
Care eraţi, mă, ăia de mă consolaţi că nu sunt bătrână la 46 de ani?

–––––

Deoarece intenţionau să se trezească eroic, pe la un 5 jumate, şi să plece împreună la pescuit, Luna a dormit azi-noapte cu taică-său în dormitor; nu voiau să mă trezească devreme şi pe mine, cea cu bioritmul pe dos. Mi s-a relatat că lucrurile au decurs în felul următor între ei:

Ora 7:00
– Luna, treze….
– Mama, lasă-mă să dorm!
Ora 7:30:
– Luna, trebuie să…
– Nuuu! Nu vreau supă!
Ora 8:00:
– Dacă nu ne trezim acum, se face prea târziu pentru pescuit.
– Mai lasă-mă cinci minute!

Eu m-am trezit cam ca în orice altă zi de vacanţă, la 9:15. Auzisem o uşă trântindu-se la camera de alături şi nişte paşi mici, mititei, lipăind pe parchet. Nici azi nu mâncăm peşte…

–––––

– Băi, da’ p-ăştia care faultează ÎN HALUL ĂSTA nu îi bagă nimeni la puşcărie sau ceva??!!, se revoltă fiică-mea văzând la televizor cum a fost trântit unul pe teren atât de violent, încât aproape că a căzut în cap, de la vreo doi metri înăţime.
O las să-şi verse năduful, cu toată înţelegerea. În primul rând că cel faultat e de la Steaua, echipa de suflet a lui taică-său, iar ea încearcă să fie suportivă. În al doilea rând, era deja supărată dinainte, draga de ea. Până la urmă, au plecat la pescuit. Tot cam pe la ora 5. Iar peştele, în loc să muşte la ea, a muşcat-o PE ea. Un somn dinţos şi curajos, care a ţinut să-şi manifeste nemulţumirea. Ce şi-o fi spus: „Mama lui de pescuit sportiv! Care mă deranjezi, mă, pe canicula asta, de la ora 5 DUPĂ-AMIAZA??!!”

Anunțuri

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s