Banalităţi

S-a vorbit mult zilele astea despre femeia ucisă în chinuri la Motru, de către propriul bărbat, fără ca vecinii să dea măcar un telefon la 112, darămite să intervină personal. Pentru cine nu ştie, şi pe scurt, un bărbat de 52 de ani a petrecut două ore torturându-şi femeia (34) cu un ciob. După care a ucis-o. Acum mai mulţi ani, prima lui femeie a preferat să sară pe geam, de la etajul al doilea, decât să-i mai suporte bătăile. Şi-a rupt ambele picioare, dar şi-a păstrat viaţa. A doua femeie a fost şi ea bătută crunt, dar nu se cunosc detalii, pentru că este încă terifiată şi a refuzat să povestească ceva. După crima de zilele trecute, au urmat veşnicele scuze ale vecinilor (era normal să se audă scandal din acea casă, de ce să dea telefon la poliţie?) şi veşnicele acuze ale vecinelor (victima e de vină, de ce stătea cu el?). Iar eu m-am gândit că e momentul să povestesc cum am fost sfătuită, acum vreo lună, de un poliţist, să nu mai sun la 112 când aud certuri violente prin vecini.

Sunasem pe la miezul nopţii, când tot cartierul răsuna de ţipetele agresive şi agresate ale unei femei şi băiatului ei – ea ameninţând cu dezmoştenirea şi chiar aruncând lucruri pe geam, el ameninţând cu crima şi chiar strângând-o sonor de gât. Urletele se auzeau dintr-un bloc de lângă casă şi nu înţelegeam de ce nu e încă poliţia acolo, deşi ar fi fost zeci de vecini care ar fi putut-o chema. Până la urmă, după vreo jumătate de oră de scandal, am sunat eu. M-au asigurat că sunt pe drum. După o oră, încă nu veniseră. Eram totuşi într-un orăşel, nu în ditamai metropola, aşa că am sunat din nou. Încurcaseră adresa şi credeau că le reclam un alt caz, la câteva străzi distanţă, unde se afla deja echipajul. După o oră şi jumătate, au venit în sfârşit. Certăreţii au tăcut ca prin farmec când au zărit maşina poliţiei. Iar cei doi poliţişti din ea mi-au spus că sunt singurii de serviciu din tot oraşul şi că, dacă ar fi înţeles exact unde îi chem, la telefon, nici măcar nu s-ar mai fi deplasat. La câteva străzi distanţă fusese o treabă mai serioasă, cu răni, spitale şi bebeluşi traumatizaţi, nu cearta asta banală de aici.

– Ǎştia au mai făcut scandal. Şi ştiţi cine locuieşte acolo?, îmi arată poliţistul spre geamul de unde se auzea scandalul. Un poliţist. Soţul doamnei care urlă. Deci dacă ar fi cu adevărat în pericol, ar şti unde să sune şi singură. Şi dacă-mi permiteţi un sfat: nu vă mai băgaţi în astfel de situaţii. Pe mine m-a chemat cineva odată că un tânăr îşi bătea iubita în plină stradă. Am plecat într-un suflet şi, când am ajuns acolo, fata bătută a început să ţipe la mine, să îi las iubitul în pace, pentru că e treaba lor dacă o bate. De atunci, nu mă mai grăbesc deloc la astfel de cazuri.

Şi mi-am adus aminte de o prietenă de-a mea care s-a refugiat la mine, acum vreo douăzeci de ani, speriată de soţul ei turc care era într-o mare criză de nervi şi o ameninţa cu omorul. Bineînţeles că am primit-o, am consolat-o, am asigurat-o că poate rămâne la mine până se liniştesc apele… şi bineînţeles că ea i-a spus lui la telefon unde se află, şi că i-a deschis uşa atunci când a venit acolo, şi că el a intrat şi a început să spargă tot prin jur, în casa mea, şi să mă ameninţe şi pe mine. Până la urmă, a plecat când a auzit că poliţia e pe drum. Iar prietena mea a preferat să plece cu el. Au divorţat abia după nişte ani.

Întoarsă la Bucureşti, i-am ascultat sfatul poliţistului şi nu am mai atins telefonul atunci când am auzit urlete de la vecinii mei de apartament. Locuiesc acolo, ilegal, trei generaţii de lichele (bunica, mama şi fiica), care au uneori partide foarte disputate de certat, nu numai între ei, dar şi cu noi, vecinii. Acum câteva luni, iubitul fiicei a făcut şi el o criză mare de nervi şi a bătut-o (cred) pe bătrână. Atât de tare se auzeau ţipetele şi bufniturile de la etajul şapte, încât jos se adunaseră o grămadă de oameni curioşi. Am ieşit pe geam şi i-am rugat pe agenţii de pază amestecaţi printre acei oameni să urce în ajutor. Au refuzat. Am rugat să cheme cineva poliţia, nu s-a sinchisit nimeni. Atunci am făcut-o eu, deşi mi-e tare frică de acei oameni, deja primisem ameninţări de la ei şi fără motiv, darămite să le mai şi dau unul… Poliţia a venit după vreo jumătate de oră, când în apartamentul vecin se făcuse o linişte mormântală. Au sunat de câteva ori la uşă, apoi mi-au spus că nu au ce face:

– Păcat că nu o mai bate încă (!!), dacă se auzea ceva, am fi avut motiv să intervenim în forţă, dar aşa…

– Ştiţi că s-ar putea să fie linişte pentru că n-o mai putea să ţipe?

– Eee, lăsaţi, că nu o fi chiar aşa.

Şi nu a fost. Baba era bine, mersi, atunci când am văzut-o, după câteva zile. Iar eu nu mai sun la 112 când îi aud cum urlă alături. Şi o să-i tot aud, pentru că nimeni nu îi poate scoate din bloc, deşi nu au niciun drept legal să stea acolo şi nici nu plătesc vreo întreţinere, din cauză că poliţia e neputincioasă, iar justiţia nu îşi face treaba.

Scriind acum, îmi aduc aminte şi de femeia aceea de la ţară, de undeva de pe lângă Bucureşti, care a ajuns la spitalul Marie Curie, pe o ploaie torenţială, într-o duminică dimineaţă, bătută de bărbat, şi ea şi fetiţele ei. Una dintre fetiţe avea nevoie de internare, dar pentru mamă şi soră nu s-a găsit loc. Şi aşa se face că le-a zărit pe hol o prietenă de-a mea, şi ea internată cu copilul acolo, şi a aflat că bărbatul le bătea des, ştia tot satul, dar nu aveau unde să se ducă, aşa că rămâneau acasă, să fie bătute iar. În spital nu era nimeni să le ajute – nu tu un consilier, un psiholog sau un poliţist (deşi sunt multe astfel de cazuri care apar în spitale, iar aici vorbim, mai mult, de un spital pentru copii). Aşa că prietena mea a chemat poliţia, iar poliţia le-a explicat că nu e în circumscripţia lor, că trebuie să se întoarcă în sat să depună plângere, că nu trebuia să fugă de acasă, că ar trebui să meargă şi la IML, dar costă şi e complicat pentru că e şi duminică. De lucrul ăsta mă convinsesem şi eu, pentru că timp de câteva ore le-am căutat un adăpost celor două, sunând la toate numerele de telefon pe care am reuşit să le găsesc de pe la diverse direcţii de asistenţă socială şi protecţie a copiilor, precum şi la organizaţii de profil. La Stat nu a răspuns absolut nimeni, la privat a răspuns vag cineva, dar până a doua zi la prânz, când m-au sunat înapoi de la acel ONG, să discutăm mai detaliat despre o eventuală mână de ajutor, lucrurile se „rezolvaseră”: peste noapte se găsise un colţ de pat de spital pentru mamă şi cea de-a doua fiică, astfel încât să nu o lase singură şi speriată pe cea mică, internată, iar a doua zi au plecat din spital cu numărul de la DGASPC în buzunar şi atât. Sunt absolut convinsă că s-au întors acasă. Pentru că astfel de femei cred că nu au unde să se ducă. Şi nu le ajută nimeni.

Vi-o mai amintiţi pe coafeza împuşcată în Dorobanţi de soţul ei abuziv? Dar de vânzătoarea de la nu ştiu ce magazin de lux de pe Calea Victoriei, ucisă şi ea la serviciu? Ambele făcuseră cereri de ordine de restricţie faţă de soţii lor, de parcă se credeau în filmele americane, să le şi obţină! Pe tânăra bătută în public, într-un local din Petroşani, de interlopul acela cunoscut în oraş şi cu antecedente serioase, o mai ştiţi? A făcut vâlvă şi ea atunci, hotărâtă să ceară sancţiuni şi răzbunare, vuia mass-media, s-a intentat proces, pentru că exista dovada video clară a infracţiunii – filmarea în care se vedea şi pumnul, şi felul în care bărbaţii din jur continuaseră să stea indiferenţi la masă… Apoi fata şi-a retras plângerea şi gata cu procesul, sancţiunile şi răzbunarea. Oraş mic, mafie mare, fată neajutorată. Rămâne cum am stabilit.

Nu e o situaţie tipică României, ea este întâlnită peste tot, inclusiv în lumea „civilizată”. Femei-victime, instituţii ineficiente, semeni nepăsători. Doar că la noi, probabil, ea este mult mai des întâlnită decât în alte părţi. Acum nişte ani, am citit că, în Franţa, mureau în medie 6 femei pe lună din cauza violenţei conjugale. Nu ştiu dacă e mult sau puţin, dar ştiu că pentru România nici măcar o statistică pe subiect nu am reuşit să găsesc atunci. Cine să o facă?…

Anunțuri

13 gânduri despre „Banalităţi

  1. Sa stii ca politia are proceduri standard in cazul acestor situatii si sunt destule limite care nu ii lasa sa intervina eficient. Nu suntem in America din pacate.
    112 e un numar național dar echipele de interventie nu sunt speciale. Politistii din zona fac prin rotatie misiune de interventie in caz de ceva si da, de cele mai multe ori o patrula ar trebui sa se teleporteze in trei locuri.
    Problema e mult mai ampla.. de la proasta educatie care face sa se ajungă in cazurile de mai sus (si cel care sta si cel care da) pana la interventia vecinilor si a politiei.
    Schimbari pot fi facute si ar trebui sa inceapa de pe acum ca sa aiba efect peste vreo 20 de ani macar…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sfinte sisoe, Alunita. S-o fi intampland in tari civilizate, dar unde-s eu vecinii ar chema politia sigur. La noi se stie ai cui copii urla si de ce cand urla, vecinii stiu pana si a cui e mingea ramasa in copac in parc (c-au venit sa ne anunte cand a cazut ) , e alt simt civic
    Mi-e tare mila de femeile astea, eu n-am avut niciodata in preajma cazuri, doar in bloc in berceni erau unii cu un etaj mai sus cand se imbata el, scotea copilul pe scari si il lasa acolo. N-am inteles cum de nevasta-sa, mama copilului, nu facea nimic, ca de batut n-o batea, deci nu ar fi avut de ce sa se teama, cum sa-ti stii copilul bocind pe scari, vai de viata lor. ..

    Apreciat de 1 persoană

      • Nu pun stirile si povestile, in rest chiar nu. Dar abuzul nu e numai fizic (desi, e drept, nu te omoara, fizic ) , cunosc abuzuri rafinate in cupluri de varsta mea. Si unele au reusit sa se rupa, unele nu. Le lipsesc efectiv reperele si sprijinul.

        Apreciat de 1 persoană

      • Avea sotul meu o colega, acum multi ani, frumoasa si finuta, si nu intelegeam ce tot cauta la el, el fiind un gen de good guy, alfa dar protector and stuff, si clar si declarat al meu, si am sesizat eu ca ea avea o problema, mi-a adus-o acasa, m-au dat peste cap alea 5 ore cu ea. Era abuzata fin si parsiv, barba’su ii arunca din astea demotivationale, o facea pres din cuvinte si atitudini si frici induse (se gandea ca ea nu poate trai singura din salariul ei, care era cat al meu, si puteai trai singura si chiar bine ) . Eu m-as bucura sa cred ca alea 5 ore au fost the wakeup call, tipa a divortat, dupa o vreme si-a gasit pe altcineva, si acum cateva luni a nascut .. Si pe mine m-a scuturat discutia, am devenit mult mai atenta la nuante dupa

        Apreciat de 1 persoană

  3. Nu auzisem de acest caz dar mi se pare groaznic. La noi instituțiile statului nu se baga decât după ce te omoară. Se face nitica vâlvă media și apoi totul e uitat. Nici nu-mi pot închipui prin ce a trecut femeia aceea pana a murit, este de neimaginat.

    Apreciat de 1 persoană

    • Tocmai de aceea nu am dat link la poveste. Pe mine ma bantuie de cand am citit detaliile, am o imaginatie bogata si ma doare sa ma gandesc cum a fost acolo.
      In plus, cautand sa ma documentez pe net (initial aveam alt plan de articol in cap), am citit despre alte cateva crime oribile, unele asupra copiilor, asa ca sunt absolut daramata acum. Sunt multi monstri printre noi…

      Apreciază

  4. Din pacate, politistii nu au atatea drepturi si obligatii pe cat cred oamenii din afara sistemului. Nu au de partea lor nici magistratii, nici legislativul, nici presa!
    In ceea ce priveste scandalurile intra si interfamiliale, politia poate aplica cel mult o sanctiune pentru tulburarea linistii publice, dar cum „tulburarea” ia sfarsit la sosirea echipajului si martor asistent nu se baga nimeni, na…aplica legea. Dpdv penal, politia intervine la plangere prealabila (in functie de infractiunea savarsita) sau in baza ordinelor (care nu prea exista) emise de magistrati.
    Poate la 112 ar trebui solicitati si psihologi/psihiatri/negociatori/mediatori, nu stiu!?

    Apreciat de 1 persoană

    • Stiu, Cristina. Ba chiar mi se pare ca politistii operativi sunt printre putinii care chiar isi mai fac bine treaba in tara asta. Isi pun viata in pericol, cauta si prind infractori, intervin in situatii periculoase si duc nemernicii in arest etc., pentru ca apoi un avocat bun sa ii scoata imediat sau o justitie ineficienta sa nu actioneze la timp, iar infractorii sa scape usor.

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s