Când o să încetăm să mai fim răi

Pe principiul “Semeni vânt, culegi furtună”, azi când am ajuns la maşină şi am găsit-o aşa:

singura reacţie pe care am avut-o a fost să iau lopata şi să îi pun la loc grămada aia de zăpadă pe locul impecabil curăţat al vecinului. Nu ştiu dacă e acelaşi vecin ca anul trecut, când a fost cu mult mai rău decât acum, ştiu doar că în astfel de situaţii în care mă întâlnesc cu răutatea am ajuns să nu mai raţionez. Şi mă întâlnesc des. De la bărbatul care merge pe stradă şi îşi aruncă ţigara fix în locul în care i se termină, la femeia căreia îi ţin, dintr-o poziţie incomodă, uşa să intre într-un loc public iar ea nu poate nici măcar schiţa un zâmbet, darmite să spună “mulţumesc”. De la mama care, din contră, ţine uşa cât să treacă copilul ei la intrarea în şcoală, fără să-i pese că îi dă drumul fix peste copilul altuia care se află în spatele ei, la bunicul care îşi împinge nepotul înainte la vreo coadă, lovind alţi copii, doar ca să primească un nimic înaintea tuturor (“Bagă-te şi tu, nu fi fraier!”). De la paznicul de spital care se poartă ca un mic Dumnezeu răutăcios cu aparţinătorii speriaţi şi amărâţi, veniţi cu necazuri din cine ştie ce colţ de ţară, la paznicul de la creşă care curăţă de zăpadă doar jumătatea de trotuar din faţa acesteia, până la poartă:

Mereu face aşa. Dar creşa e în aceeaşi curte cu o grădiniţă, la care merg aceiaşi copii atunci când se fac mai mari. Se intră pe aceeaşi poartă, în aceeaşi curte. Ar mai fi doar câţiva metri de curăţat, astfel încât să poată circula normal şi părinţii care vin din partea cealaltă, că doar n-or veni părinţii de la creşă exclusiv din dreapta şi părinţii de la grădiniţă exclusiv din stânga. Dar nu, omul care curăţă trotuarul ăla face doar ceea ce îi cere legea să facă şi atât. Nici măcar zăpada de lângă trotuar din faţa porţii nu o curăţă, părinţii trebuie să treacă prin troian ca să poată urca pe trotuarul curăţat, e drept, lună. Şi e drept că nici vreun tătic mai în puteri nu am văzut să ia o lopată şi să cureţe el locul ăla, probabil că din trei mişcări s-ar rezolva şi cu trecerea…

Ştiu că nimic din toate astea nu pare neapărat răutate. Poate fi doar prostie, nesimţire sau lipsă de educaţie, şi poate fi reparat. Dar azi de dimineaţă, atunci când dădeam la lopată ca să curăţ o mizerie care nici măcar nu ar fi trebuit să existe, nu m-am putut gândi decât la răutatea vecinului meu de parcare. Ar fi putut da oriunde zăpada aia de pe locul lui, ar fi putut să o răspândească uniform pe o suprafaţă mai mare, ar fi putut traversa cinci metri să o arunce în grădina blocului, ar fi putut să o pună în stradă, unde ar fi curăţat-o imediat maşinile (şi cum de fapt şi trebuie făcut). Dar el a ales să nu facă ceva bine, şi astfel a făcut un rău. Pentru că răul este absenţa binelui.

Toate lucrurile vor merge mult mai bine pentru noi toţi când o să încetăm să ne gândim doar la interesul nostru strict personal şi imediat. Când o să înţelegem că suntem un continuum de energie care ne influenţăm vieţile unii altora în fiecare moment, mai mult sau mai puţin vizibil. Când o să încetăm să mai fim răi. Chiar, când o să încetăm să mai fim răi?

(continuarea, aici)

Reclame

3 gânduri despre „Când o să încetăm să mai fim răi

  1. Pingback: Experiment cu fapte bune | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.