Experiment cu fapte bune

Am povestit ieri cum mi-am găsit maşina blocată în parcare de un morman de zăpadă, depozitat în faţa ei de către un vecin care îşi curăţase lună propriul loc. Şi mă întrebam retoric oare când o să încetăm să fim răi. Ieri i-am răspuns şi eu cu o răutate acelui vecin necunoscut: i-am pus zăpada la loc. Pe moment m-am simţit uşurată, e drept. Dar pe termen lung ştiu că nu am făcut bine. Pentru că eu cred în acea teorie care spune că totul se plăteşte în viaţă. Cred că există un echilibru suprem şi universal,  care ne dă tuturor înapoi pe măsura faptelor noastre, nici mai mult, dar nici mai puţin. Facem bine, primim bine. Facem rău, primim rău. Este fix atât de simplu.

De cele mai multe ori nu facem legătura între faptă şi răsplată, mai ales când ele nu se întâmplă rapid una după cealaltă. Cum ar fi atunci când îi vedem la televizor pe unii infractori celebri care par să o ducă bine din furturi de bani publici, de exemplu, şi avem impresia că nicio justiţie nu îi poate pedepsi. Dar dacă ne-am uita mai îndeaproape la vieţile lor, poate că ne-am schimba părerea. Nu cred că este nicio fericire să stai cu frică tot timpul, nici să te ascunzi în vreun colţ de lume, fie el şi exotic, pierzându-ţi prietenii, rudele şi ţara. Ca să nu mai vorbesc de unii care ajung, totuşi, în închisoare după ani şi ani. Sau care se pricopsesc cu boli chinuitoare şi incurabile, pe care nici tot bugetul prăduit al vreunei administraţii publice nu le poate vindeca.

Dar să-i lăsăm pe infractori în lumea lor urâtă şi să ne întoarcem la zăpada noastră de azi. Pentru cine nu ştie, azi este un viscol mai mare decât ieri în Bucureşti, iar nămeţii încep să devină importanţi. Se curăţă străzile, e drept, dar ele sunt acoperite la loc foarte repede, pentru că ninge hotărât. Mi-am dat seama de asta atunci când am dus-o pe fiică-mea la şcoală şi am văzut un porumbel mort pe trotuar, probabil căzut din vreo streaşină şi îngheţat acolo, în zăpadă. La întoarcerea de la şcoală, după vreo zece minute, doar un vârf de pană se mai zărea din bietul de el, ceea ce m-a făcut să meditez iar la caracterul atât de fragil şi de trecător al vieţilor noastre, şi la felul în care se aşterne uitarea peste noi toţi la un moment dat, la fel ca omătul peste trupşorul micuţei păsări…

Întoarsă în cartier, am găsit trotuarul de la grădiniţă încă şi mai acoperit de nămeţi decât ieri, iar mormanul de zăpadă din faţa maşinii mele încă şi mai mare. Dar mi-am stăpânit primul impuls, acela de a o pune la loc alături – unde iar era ca în palmă, desigur. Oricum, îmi este deja clar că nu voi mai mişca maşina din parcare până la primăvară, aşa că azi m-am mulţumit să mă strecor în ea şi să îi pornesc motorul pentru vreo cinci minute, să nu îngheţe de tot.

M-am simţit tare bine că am rezistat tentaţiei de a răspunde iar la rău cu rău. Atât de bine, încât chiar am plusat: am luat lopata din maşină şi am curăţat aleea de intrare în bloc. La negru. Sunt conştientă că într-o oră va fi acoperită la loc, la cât de tare ninge, dar măcar sunt împăcată cu mine însămi că am putut să-mi ajut vecinii mai în vârstă, în drumurile lor spre piaţă sau farmacie (pentru că la atât se reduce viaţa noastră la un moment dat, la subzistenţă…).

A făcut echipă cu mine şi femeia de serviciu, tot o mână de om şi ea, iar când am terminat mi-am fotografiat mulţumită opera şi am dat să intru în bloc. Dar când să deschid uşa, cu colţul ochiului am văzut ceva ce se pare că nu observase nimeni, dintre toţi oamenii care au trecut încolo şi încoace în dimineaţa aceasta: o pasăre zgribulită, făcută toată pumn, îşi găsise un adăpost mai nebătut de viscol într-o nişă din peretele blocului.

Am înţepenit. În astfel de situaţii, pentru că nu e prima dată când găsesc păsări amărâte, o rog pe fiică-mea să pună mâna pe ele. Pentru că mie îmi este frică… Acum, însă, ea era la şcoală, iar eu nu puteam să las sufleţelul acela pufos să îngheţe acolo. Pe când mă gândeam cum aş putea merge acasă, să-mi iau mănuşile pentru cuptor şi să încerc să salvez puiul de porumbel, a ieşit din bloc o vecină. O vecină cu care nu vorbesc de când am avut un incident destul de urât cu mama ei. Sunt o familie de nebuni, dar una care pare să iubească animalele, pentru că au şi câine, şi pisici. Aşa că am trecut peste orice diferend şi am întrebat-o dacă ştie ce să facem cu pasărea.

Şi într-un minut, puiul de porumbel a ajuns la căldurică, în sânul vecinei mele. L-a luat fără nicio reţinere, mi-a spus că, întâmplător, mai are unul în casă, pe care îl îngrijeşte până o putea să-i dea drumul afară, la primăvară, şi chiar mi-a mulţumit că i l-am arătat, pentru că ea nu l-ar fi observat, ascuns cum stătea el în ferestruica lui de beton. De parcă i-aş fi făcut ei un serviciu…

M-am întors în casă şi mai bucuroasă: nu numai că făcusem o faptă bună, dar şi salvasem un sufleţel, tot un porumbel, ca şi cel a cărui vedere mort mă întristase de dimineaţă. Şi cred că acesta e felul în care universul a hotărât să îmi plătească micul meu efort fizic. Cu şansa de a-i putea observa echilibrul absolut. Cu certitudinea că, acolo unde o viaţă dispare, o alta apare. Şi cu privilegiul de a putea salva o viaţă, la urma urmei.

Reclame

3 gânduri despre „Experiment cu fapte bune

  1. Pingback: Când o să încetăm să mai fim răi | Mama Aluniţă

    • Bine ai re-aparut! Ce mai faceti voi?
      I-am spus deja Lunei toata tarasenia, pe drumul de intoarcere de la scoala. Nu a impresionat-o nici ca am rezistat tentatiei de a face o criza de nervi in parcare, nici ca am dat cu lopata in fata blocului. A zis doar: „Vezi? Stiam eu ca vecina e om bun!”. Ceea ce, culmea, imi zisese si vecina de dimineata cand am vorbit despre ea: „Fetita dv. are un suflet foarte bun”. Si atat 😀

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.