Am o super-carte de dat

În sfârşit, a văzut lumina zilei o carte pe care o aşteptam cu mare nerăbdare, încă de când am început să o traduc. O carte de parenting, culmea – şi zic „culmea” pentru că nu m-a încântat niciodată prea tare valul acesta de specialişti şi sfaturi de crescut copii care a luat amploare în ultimii ani, adunând în drumul lui şi foarte mulţi impostori şi multă, multă exagerare, astfel încât efectul a devenit contrar, de respingere a teoriilor şi chiar de naştere a unei mişcări triste şi periculoase pentru generaţiile următoare, antiparentingul. Ei bine, această carte, scrisă în 2011, nu conţine niciun sfat deplasat sau nejustificat, nicio părere personală subiectivă, nesprijinită de experienţă, niciun derapaj de la scopul ei asumat, şi anume să îi ajute pe părinţi să creeze un spaţiu eficace de învăţare pentru copiii lor. De învăţare prin joacă. Acesta este, de altfel, şi titlul cărţii: „Învăţarea prin joacă”, cu subtitlurile: „Activităţi simple pentru dezvoltarea citirii, scrierii şi a ablităţilor matematice, ştiinţifice şi sociale” şi „Dezvoltă curiozitatea şi bucuria lăuntrică a copilului tău”. Sună destul de sec şi pompos, dar cuprinsul nu e deloc aşa. Este doar efectul limbii române, care nu este atât de generoasă ca engleza. În original, titlul este: Playful learning. Develop Your Child’s Sense of Joy and Wonder. Cât de minunat sună acest Sense of Joy and Wonder, pe care se bazează, în mod practic, toate activităţile propuse în carte!

Vă sfătuiesc călduros să căutaţi această carte, dacă aveţi copii mai mici de opt ani. Cel mai utilă ar fi pentru copiii care încă nu au învăţat să citească şi să scrie, şi care vor găsi aici sprijin în acest sens. Aceşti copii pot folosi toate activităţile descrise, treptat, de-a lungul anilor. Dar sunt multe activităţi care se adresează şi copiilor care au trecut de acest prag. Eu, personal, am făcut cu fiică-mea şi prietenii ei câteva dintre ele pe când aveau opt ani, şi s-au distrat de minune. Iar unele activităţi sunt încă pe lista mea de to do, pentru că le consider potrivite chiar pentru vârste mai mari (cum ar fi, de ex, realizarea de către copii a hărţii cartierului şi organizarea unei căutări de comori pe baza acesteia).

Ce mi-a plăcut mie cel mai mult la autoare este organizarea riguroasă a conţinutului. Cartea este meticulos împărţită pe capitole, fiecare abordând câte o abilitate (desen, citit, scris, cercetare ştiinţifică etc.), cu o introducere teoretică scrisă în termeni uşor de înţeles, cu împărţire pe stadii de dezvoltare şi sugestii de abordare a fiecăruia dintre ele. Apoi sunt prezentate activităţile potrivite pentru fiecare vârstă, stadiu şi obiectiv, într-un stil pe care l-aş putea descrie plastic ca fiind „mură în gură à la Montessori”, iar la sfârşit sunt câteva zeci de pagini cu fişe şi alte materiale utile, precum şi o bibliografie extinsă, cu alte cărţi şi site-uri ce pot fi consultate în demersul părinţilor interesaţi să crească alături de copiii lor.

Vă las mai jos câteva fotografii (scuzaţi calitatea, numai la scris mă pricep…) din interior, să vă faceţi o idee asupra conţinutului cărţii, în caz că nu mă credeţi pe cuvânt că e foarte bună.

Iar pentru doritori, am un exemplar gratuit, ce poate fi câştigat prin tragere la sorţi dacă îmi scrieţi un comentariu la acest articol. Întrebarea la care vă rog să îmi răspundeţi în comentarii este: Ce altă carte sau joc de la editura Gama v-a plăcut în mod deosebit să folosiţi pentru educaţia copiilor voştri? Voi anunţa câştigătorul tot aici, pe 10 august. Succes!

EDIT 10 august:

Şi câştigătoarea cărţii este A.a., felicitări! Ca o curiozitate, a fost comentariul cu nr. 13 în ordinea înscrierii pe site, să nu mai zică nimeni că nu e cu noroc numărul ăsta 😉

M-am bucurat să aflu cât de mulţi cititori au cărţi şi jocuri de la Gama, sunt într-adevăr utile şi educative. Şi staţi aproape, o să mai fie concursuri pe aici!

Reclame

66 de gânduri despre „Am o super-carte de dat

  1. Bună, pare f interesantă cartea, dacă nu o câștig o sa o cumpăr:))
    Si noi apreciem f mult aceasta editură, avem f multe materiale de la ea, pe mine m a impresionat cel mai mult mapa cu litere, kitul acela mare, nu mai retin exact numele, descopăr literele parcă.
    Caietele montessori in schimb nu l au atras pe fiul meu, desi au multa informatie frumoasă grafica așa simplistă fara pic de culoare nu l a prins 🙂

    Apreciază

  2. Sunt încântată de tot ce am citit despre acesta carte… dacă nu o voi câștiga, cu siguranta o voi achiziționa. Sunt mămica unei fetițe de 6 ani, Mara si sunt mereu in cautare de idei de joc…ne place sa ne petrecem timpul împreună, deci acesta carte ar fi binevenită!
    De la editura gama avem trei cărți: Alfabetul, Limba engleza, English Vocabular…. sunt de fapt carti de joc educative, le-am primit cadou de la o ruda, profesor la o școală in State, a spus ca i se par extrem de potrivite pentru fetita noastra, Mara, în vârstă de 6 ani.

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.