La nervi, despre referendum

De câteva săptămâni mă tot gândesc cum să scriu articolul perfect pe subiectul acesta. Strâng materiale din ambele tabere, fac colecţie de citate şi de link-uri, print-screenuri şi articole care mi se par mai relevante, încep ciorne cu poveşti de viaţă pe care le-am cunoscut personal. Am citit atât de multă ură şi intoleranţă pe internet în ultima vreme, de ambele părţi ale baricadei – dar vizibil mai multă într-un din părţi, cea preponderent incultă. Am închis televizorul la atât de multe discuţii aprinse sau promo-uri surprinzătoare pentru mine, venite de la televiziuni pe care le credeam obiective şi mai intelectuale decât altele. Am dezlipit afişe lipite ilegal pe străzile noastre, şi aşa suficient de urâte, cu afirmaţii aberante şi complet rupte de orice adevăr şi realitate. Am citit sute de postări de pe facebook, cu poziţiile oamenilor care refuză sa participe la votare, unele dintre ele cu argumente clare, socio-filosofice, altele cu povestiri cutremurătoare din România profundă, cea care este batjocorită încă o dată prin organizarea acestuia.

Am petrecut mai multe ore zilnic comentând peste tot pe unde mi s-a părut oportun să o fac, pe grupuri de intoleranţi, pe paginile unor ultra-religioşi, ca răspuns la comentarii idioate – oriunde am simţit că aş putea aduce măcar un semn de întrebare în convingerile cuiva, dacă nu chiar o schimbare de mentalitate. Însă mi-a fost pur şi simplu frică să deschid discuţia cu cunoştinţe din lumea reală, pentru că eram aproape sigură că ceea ce îmi vor spune mă va face să mă îndepărtez de ei. Simt că nu aş mai putea avea aceeaşi plăcere să discut cu un om în stare să creadă că cineva îi poate fura copilul doar pentru că aparţine unei minorităţi sexuale. Sau că există ţări pe lumea asta în care s-ar fi legalizat pedofilia şi sexul cu animale, aşa cum şeful partidului de guvernământ a afirmat, într-un delir televizat de curând, iar senatorii lui distribuie într-o veselie pe net.

Am căutat pe net celebrul articol 48 din Constituţie, ca să înţeleg şi eu, de fapt, de ce trebuie să facem toată această risipă de bani, de energie şi de atenţie care trebuiau direcţionate în cu totul altă parte. Şi am găsit asta:

Iar modificarea propusă e asta:

Deci nu înţelesesem greşit, chiar se face un referendum uriaş numai pentru a scrie clar că soţi cu acte nu pot fi decât un bărbat şi o femeie (a se remarca şi ordinea sexelor, cea tradiţional-misogină de pe la noi, cu bărbatul înainte). Nicidecum pentru familie, nicidecum pentru copii. Pentru că există în acest articol, cu doar două rânduri mai jos, punctul (3): „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie”. Deci unde mai e, în cazul ăsta, necesitatea definirii familiei ca fiind bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie? Dacă şi copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi cu cei născuţi în cadrul ei, atunci unde mai e necesitatea însăşi a căsătoriei pentru a denumi o familie??!! Câtă tâmpenie şi ipocrizie ni se bagă pe gât şi noi, iată, nu numai că înghiţim dar mai şi cerem prin referendum să ni se bage?

Mi-am zis să nu scriu la nervi şi la supărare. Apoi mi-am adus aminte că articolele mele cele mai citite nu au fost cele la care am lucrat ore întregi, uneori şi zile, ci exact cele dezlânate, scrise la nervi şi la supărare.

Mi-am zis să renunţ la ideea de a pune în oglindă comentariile unor golănaşi agresivi cu cele ale unor intelectuali rafinaţi, să arăt diferenţa incredibil de mare dintre susţinătorii isterici ai unei coaliţii ce se vrea creştină şi ateii plini de înţelegere şi toleranţă care i se opun cu argumente şi politeţe. Pentru că nu e deloc elegant să faci astfel de comparaţii şi să împarţi oamenii în tabere după criterii elitiste. Dar apoi mi-am dat seama că nu mai e loc de eleganţă în războiul acesta iscat de nişte impostori care ne conduc şi în capcana căruia am căzut, se pare cu toţii. Şi dacă tot am căzut în capcana unui referendum absurd şi nefondat pe o necesitate, vă întreb: cu cine vreţi să fiţi asociat ca valori şi gândire, cu Şişu de la La Familia sau cu aproape toţi intelectualii autentici din ţară şi nu numai? Cu oamenii aceia de la ţară care habar nu au că Pământul se învârte în jurul Soarelui, darmite ce e cu homosexualii ăştia, dar care se vor duce în turmă la votare, să pună ştampila pe „da”, aşa cum i-a îndemnat popa din sat să facă? Sau cu oamenii citiţi care ştiu că homosexual te naşti, nu te faci, şi că această „mică” victorie de etapă ar reprezenta un impuls nemaipomenit pentru retrograzi să continue pe drumul scoaterii din Europa civilizată şi întoarcerii spre Evul Mediu întunecat, cu limitarea altor şi altor libertăţi şi drepturi individuale?

Ca de exemplu fanii lui Şişu:

versus ateul cu mai multe valori creştine decât creştinii:

Iar ca „lecturi” suplimentare v-aş propune aici interviurile de la Vax Populi (păcat că nu sunt pe net şi cele din ultimele zile, din emisiunea Starea Naţiei de la Prima TV, cu întrebări de genul „Nu-i aşa că Homo Sapiens e o ruşine şi ar trebui scos din manualele de biologie?” şi răspunsuri covârşitor de multe de „Da”). Şi genialul articol al lui Liviu Iancu, atât de incorect politic cum nu am crezut că poate avea cineva curajul să scrie în zilele noastre. Şi cum, iată, m-am hotărât şi eu să scriu azi, lăsându-mi la o parte scrupulele.

De fapt, nici măcar nu trebuie să fii neşcolit sau de la ţară ca să nu ştii exact pentru ce votezi. Majoritatea celor care vor vota „Da” la acest referendum nu ştiu asta. Am auzit cu urechile mele la televizor până şi un primar PSD spunând că o să voteze „pentru întregirea familiei”. Chiar aşa, prostire pe faţă?! Sau doar prostie crasă?

Şi hai să zicem că ar fi vorba de familie aici, aşa cum vor ei să ne facă să credem. Cum întregim familia asta „tradiţională” pe care tot ei, cu politicile lor strâmbe şi interesele exclusiv personale, de hoţie şi prostie, au sfărâmiţat-o, trimiţând părinţii care încotro prin lume, să-şi caute de lucru, în timp ce copiii cresc aici lipsiţi de suportul emoţional atât de necesar în primii ani de viaţă? Cu precizarea: copiii cei mulţi, turnaţi cu găleata, pentru că educaţia sexuală e un bau-bau în ţara asta de troglodiţi. Cum apără ei copiii unor părinţi alcoolici şi agresivi, care îşi lasă bebeluşii singuri în case cu lumânări sau sobe aprinse, astfel încât să se facă scrum până se întorc ei târâş de la cârciuma din sat? Ştim cu toţii că e plin de poveşti dintr-astea la noi în ţară, dar ne facem că nu le vedem (recomand cu mare căldură, dar şi cu prudenţă persoanelor mai sensibile, poveştile zguduitoare ale Elenei Stancu şi ale lui Cosmin Bumbuţ, adunate pe acest site). În schimb, murim de frica unei probabilităţi absolut infime, ca un cuplu de oameni de acelaşi sex să vrea să adopte şi să crească frumos, în confort şi înţelegere, un astfel de copil condamnat prin naştere la o viaţă mizerabilă. Drobul de sare la pătrat.

Ştiu şi eu poveşti. Cunosc cazul unei fetiţe care a fost născută de o femeie dezechilibrată mental, dintr-un sat. Avea vreo zece fraţi, făcuţi la beţie, cu nu se ştie care şi câţi taţi. A fost adoptată de o femeie necăsătorită (desigur, cu pile, pentru că altfel e imposibil aşa ceva) şi acum este înconjurată de oameni care o iubesc, familia şi prietenii mamei adoptive, şi are parte de o educaţie foarte bună, la Bucureşti. Este asta o familie în sensul pe care vor ei să o votăm noi acum, cică? I-ar fi fost mai bine fetiţei aceleia în familia ei naturală? A verificat-o cineva pe mama adoptivă dacă nu cumva trăieşte cu o altă femeie? Ar fi contat asta?

Mai cunosc cazul unui om de o calitate umană indiscutabilă. Gheorghe era un om bun, un om şcolit, un om ajuns pe merit în nişte poziţii înalte ale timpului său. Soţia l-a înşelat cu cel mai bun prieten. Au divorţat, ea şi-a refăcut viaţa cu altcineva, el a rămas să-l crească pe băieţelul lor. Care a murit de insolaţie, la vreo douăzeci de ani. Omul nostru a rămas, deci, fără familie. Aşa că şi-a împărţit uriaşa casă în care locuia în două: o jumătate a dat-o unei familii oarecare, cu o chirie echivalentă cu preţul unei pâini pe zi, în cealaltă jumătate a adăpostit un cuplu oarecare, cu condiţia să îşi păstreze şi el o cameră doar pentru el şi să i se asigure o masă caldă şi menajul. Apoi acel cuplu a născut o fetiţă – pe mine – şi uite-aşa se face că m-am pricopsit cu cel mai bun bunic adoptat pe care şi l-ar putea dori vreodată cineva. Omul acesta, căruia în copilărie îi spuneam „Geoge, cel mai bun prieten al meu”, a avut un rol providenţial în viaţa mea, fiind cel care mi-a deschis ochii spre carte şi cunoaştere, care m-a învăţat primele cuvinte în limbi străine şi care m-a dus de mână peste tot unde se putea pe atunci în urbea noastră mică: şi la joacă în parc, şi la concerte, şi la teatre… Care a fost adevărata lui familie, soţia cu acte care l-a părăsit la greu sau părinţii mei şi cu mine, care i-am dăruit căldura unui cămin în ultimii lui ani de viaţă?

Şi poate vă amintiţi şi despre americanii aceia despre care am scris de 8 Martie, apropo de familii diverse. Şi despre faptul că eu, personal, nu am crezut niciodată în instituţia asta a căsătoriei, inventată de nişte oameni în scopuri pur administrative şi materiale, acum nişte mulţi ani, care a ajuns să ne farmece, în timp, cu un romantism adăugat. Ca dovadă, şoc şi groază!, nici acum nu sunt căsătorită cu tatăl copilului meu. Şi totuşi, cumva, formăm o familie de vreo doisprezece ani încoace. Cu hăis şi cea, cu bune şi cu rele, cu fericire şi frustrări, dar o formăm, uniţi în jurul acestui sufleţel de om faţă de care avem datoria morală să îi oferim un cămin, fie el şi ieşit din comun.

Aş mai avea o poveste potrivită în context, dar nu mai am timp şi de ea acum, deşi e mai scurtuţă. O să încerc să o scriu până mâine, pentru că mi se pare important ca ziua de poimâine şi cea de duminică să ne prindă cumva pregătiţi şi hotărâţi în ceea ce este înţelept să facem în weekend. Pentru noi, pentru familiile noastre şi pentru copiii noştri, fie ei şi ne-născuţi sau chiar adoptaţi.

Reclame

7 gânduri despre „La nervi, despre referendum

    • :-)))))
      Adica dupa ce am ras mi-au dat si lacrimile, bineinteles! O sa razi si tu, poate, daca o sa-ti spun ca m-am tot gandit la tine (si a mai fost o doamna la targ care mi-a facut marea bucurie sa vina la mine acolo, sa imi spuna ca ma citeste). Nu mi se intampla des asta si am regretat ca nu am stat atunci mai mult de vorba, sau nu ti-am lasat macar un semn de carte cu blogul, sau ceva… Dar poate recuperam la Gaudeamus peste o luna, ce zici? 😉

      Apreciază

      • Asta clar, la Gaudeamus organizam Alunitza fan club:)! Si cuvintele astea mi-au luminat ziua dupa ce astazi am fost jignita gratuit si trimisa in flacarile iadului pentru ca nu merg la vot weekendul asta (de un preot si un medic). De fapt scriind asta, imi dau seama ca vreau sa fiu si Luna – sa am mereu buna dispozitie a ei si sa gasesc partae pozitiva in orice!

        Apreciat de 1 persoană

        • Da, e de noaptea mintii ce amploare a luat lupta asta intre cele doua tabere. Ba chiar trei, daca ma gandesc bine: cei care se duc sa „da”, cei care se duc sa „nu” si cei care stau acasa tot ca sa „nu”. Sincer, acum mi-as dori sa fac parte dintr-o a patra: cei care stau acasa pentru ca li se rupe 🙂
          Nu pune la suflet, toate trec, si injuriile, si blestemele, si nervii… Important este sa schimbam cumva directia asta gresita in care se duce tara, si noi odata cu ea. Sa nu ne pierdem speranta ca se mai poate asta, apropo de parti pozitive.

          Apreciază

  1. Pingback: Şi poate că nu e totul pierdut | Mama Aluniţă

  2. Sotul meu e o persoana religioasa, e pro familie traditionala si totusi nu e de acord cu aceasta manipulare, cu irosirea unei sume de bani cu care s-ar fi putut face ceva bun, cu propaganda politica din Biserici.

    Eu cred ca adevaratul pericol pt copiii nostri e tagma de politicieni analfabeti care mimeaza guvernarea.

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.