Despre cutremure, numai de bine. După ce trec

Primul cutremur pe care l-am prins în apartamentul meu de la etajul al şaptelea a fost în 2004, cred. Nu era cel mai mare pe care îl trăisem – cine l-a prins pe cel din 1977, ca mine, nu are cum să-l uite, nici să-l compare cu altceva – dar era foarte spectaculos. Blocul se unduia ca un spic în bătaia vântului, când într-o parte, când în alta, iar cei doi bichoni ai mei de pe-atunci alergau idem. Adică unul într-o parte a casei, celălalt în alta. Fără oprire şi lătrând de mama focului. Se mai intersectau în mijlocul livingului, dar se ignorau reciproc şi îşi continuau cursa haotică, spre disperarea mea, care eram şi aşa suficient de disperată. Norocul meu în toată nebunia asta a fost că vorbeam la telefon cu un prieten din Constanţa, unde nu se simţea nimic, aşa că a putut rămâne el lucid şi pentru mine. A răcnit de mai multe ori să nu panichez, m-a asigurat că rămâne cu mine până se termină totul şi mi-a dat indicaţii, cu calm, referitor la ce urma să fac după aceea. A fost OK, până la urmă, nu am avut nici un fel de pagube, dar spaima a fost uriaşă.

De-atunci au mai fost câteva cutremure pe-aici, mai slabe, dar tot au reuşit să mă sperie de moarte. Pentru că este o senzaţie de neputinţă absolută să ştii că te afli la vreo 20 de metri deasupra solului şi că o mână nevăzută te poate scutura până să cazi de acolo. Aşa că mi-am dorit mereu ca următoarele cutremure să mă prindă cât mai spre parter cu putinţă. Şi într-o casă mai nouă şi mai conştiincios construită decât blocul ăsta al meu care a prins toate cutremurele din ultimii patruzeci de ani.

Ei bine, azi-noapte, dorinţa mi-a fost îndeplinită: eram la Giurgiu la celebra oră 03:38 – prima, adică cea de dinainte de datul ceasurilor înapoi. Ca pe barcă s-a simţit acolo. O combinaţie rară de hâţâituri mici şi verticale cu mişcări ample, de tangaj mai înspre orizontal. Pereţii au trosnit, uşile dulapurilor s-au deschis cu zgomote dramatice, doar ai mei nu păreau să se sinchisească. Iar în „ai mei” includ şi câinele mic şi nevricos de felul lui, care dormea dus, afundat în plapumă. Ca şi toţi ceilalţi câini din Giurgiu, aparent, în ciuda reputaţiei lor de lătrători neobosiţi: unul nu a zis nici „mîrrr” până să se termine distracţia. Apoi au lătrat cârteva secunde şi s-au dus din nou la culcare, probabil. Ca şi mine. Până să îi trezesc pe toţi şi până să ajung la uşă (aflată la juma’ de metru de pat), zgâlţâiala s-a şi terminat. Oricum, uşa aia era oarecum în construcţie, adică e încă cu spuma poliuretanică la vedere, deci nici măcar nu eram sigură dacă nu cumva e mai rău să mă adăpostesc sub tocul ei, decât să rămân, pur şi simplu, în pat. Şi atunci mi-am adus aminte de sfatul psihoterapeutei mele de acum, hăt, prea mulţi ani, o doamnă ceva mai trecută prin viaţă decât mine şi care încerca să îmi tempereze anxietatea absolută de aproape orice: „Ştii, în caz de cutremur, eu îmi iau o carte şi mă aşez undeva să citesc. Nu pot avea control asupra unui fenomen al naturii, dar asupra minţii mele, pot. Aşa că aleg să îmi mut atenţia către altceva şi, dacă o fi să fie, până la urmă, să mor făcând ceva plăcut”.

Mi-e greu să urmez sfatul acesta, deşi în teorie îmi place. Întotdeauna va atârna mai mult în balanţa memoriei mele trauma din ’77, când au căzut nişte chestii prin casă, iar pe taică-meu l-a „şters” pe spate un bloc mare din piatră, desprins din tavanul terasei. Deci mi se va părea mereu mai tentant să fug de pericol înspre afară, aşa cum ne-am oprit noi atunci în curtea casei, iar eu am rugat-o printre hohote pe maică-mea să se roage la Dumnezeu „aşa cum ştie doar ea”, să se oprească odată coşmarul acela. Pentru că toţi ateii sunt atei până când îşi privesc moartea cu ochii…

Azi, la întoarcerea la Bucureşti, am avut ceva emoţii. Nu am vitrine cu bibelouri sau vase fragile prin casă, dar mă întrebam dacă totuşi nu voi fi nevoită să mătur vreun moloz, ceva, la etajul 7, în condiţiile în care o casă pe pământ, la o distanţă cu 60 km mai mare de epicentru, se zguduise în halul ăla. Când colo, ce să vezi, aici nu se mişcase nimic. Iar când zic „nimic”, mă refer şi la nenumăratele figurine şi construcţii din Lego ale fiică-mii, răspândite peste tot prin casă, în poziţii care mai de care mai improbabile. Şi la bibelourile ei – pentru că are şi aşa ceva, desigur, cu toate predicile mele despre estetică, bun gust şi kitsch. Şi la cartea ei, aşezată în picioare şi fără absolut niciun sprijin, de pe un raft din dormitor. Şi la sticla cu apă colorată de ea cu ajutorul hârtiei creponate (roz), care stă într-un echilibru precar, pe un colţ de cutie din sufragerie. Şi la capacul de stilou aşezat alături de sticlă, tot în picioare, nu mă întrebaţi de ce – probabil că există o coregrafie secretă şi vag conspiraţionistă a lucrurilor fiică-mii care ocupă aproape fiecare metru pătrat al locuinţei noastre.

Şi uite-aşa ajunge omul pesimist să creadă că, de fapt, nici măcar nu contează unde se află când loveşte nenorocirea, pentru că aceasta va fi întotdeauna mai puternică în locul în care se află el. Cam ca norişorul ăla de ploua doar deasupra familiei Addams. Aluniţa Addams. Cred că mi s-ar potrivi…

–––––––

P.S. Şi ca să vedeţi că nu văd eu semne aiurea peste tot: după ce am terminat de scris, am vrut să fiu ceva mai precisă cu data primului cutremur despre care am povestit la început. Să nu mai spun „în 2004, cred”, ci să îi caut pe net data exactă. Şi am găsit-o. Un pic cam prea exactă pentru gustul meu. Pentru că acel cutremur a avut loc în seara zilei de 27 octombrie 2004. Fix la paispreze ani distanţă şi câteva ore. Dacă nici ăsta nu o fi un semn… Mda, dar oare ce o vrea să însemne? 🙂

Reclame

2 gânduri despre „Despre cutremure, numai de bine. După ce trec

  1. Inseamna ca de acum inainte ne luam concedii in Octombrie! Ce, de unde regula asta ca tre’ sa plecam doar vara in vacante?! :))

    Ce ma enerveaza pe mine e ca inteleg ca ultimele cutremure similare cu cel de sambata au venit tot timpul noaptea. De ce nu pot sa vina ziua, hm? Trebuie sa vina doar noaptea, sa te sperie si sa nu mai poti dormi?

    Apreciat de 1 persoană

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.