Perle FB 16

* Notă: În categoria Perle FB copiez periodic şi în ordine cronologică calupuri de postări de-ale mele de pe Facebook, care sunt tot bucăţele din viaţa noastră, doar că mai mici.

 

Ianuarie 2017 (continuare)

Luna îl învaţă pe taică-său cum să facă înmulţirea cu 9 ajutându-se de degete. La telefon.

– Tata, fii atent, că te învăţ o super-chestie!

– Bineee, se aude din receptor, resemnată, vocea tatălui.

– Bine! Fii atent! Ai zece degete?

Evident (şi din fericire), s-au auzit hohote de râs de ambele părţi ale telefonului.

– Bine, bine, nu asta am vrut să spun, se corectează Luna, uşor agasată că nu s-a făcut bine înţeleasă. Adică ai zece degete LA ÎNDEMÂNǍ?

Eh, aşa da! 😉

––––––––––

– Mama, mama, ai văzut ce frumos era îmbrăcat căţeluşul ăla? Două haine avea!

– Nu l-am văzut. Ce câine era?

– Ca Babe a noastră, numai că nu era Jack Russell. Dar avea şi el pete, numai că negre. Şi era mai mare. Şi era îmbrăcat cu haină din alea de marinari, cum ne plac nouă, numai că dungile erau negre. Şi erau de câine (!!??). Şi pe deasupra avea… zici că era haină din aia de mi-a făcut ruda mea două.

– Vestele tricotate de sora bunicii tale?

– Numai că vestele mele sunt verde şi galbenă, iar câinele avea una roşie. Şi mult mai scurtă. Şi era şi încălţat. Avea adidaşi roşii cu şireturi albe.

– Numai că…?

– Ce?

– Nu urmează un „numai că”?

– De ce ar urma?

– Ziceam şi eu aşa…

 

Februarie 2017 (continuare)

Teme la engleză. Opt ani şi-un pic. Are de completat un rebus unde rezolvarea este o imagine cu un băieţel care mănâncă un hamburger. Doar că în rebus sunt numai 6 spaţii: B____R.

– Habar nu am, dă Luna din umeri.

– Nu cred! Ai mâncat de atâtea ori, mă mir eu.

– Păi nu intră „hamburger” aici… Aaa, stai, că ştiu! E burger!

– Aşa este, bravo!

Mă mănâncă să îi mai ţin o lecţie de etimologie, deşi ştiu bine că nu îi place:

– Ştii… „hamburger” vine de la numele oraşului Hamburg din Germania, unde se spune că era specific tipul ăsta de sandviş, dar americanii l-au înţeles altfel. L-au americanizat. Şi l-au împărţit în două cuvinte: „ham” şi „burger”. Adică „burger” e sandvişul şi „ham” este…

– Să nu spui că mâncăm câine!, sare ea cât colo, oripilată.

Nu i-am spus. I-am povestit despre şuncă. Dar am îndoieli că a reţinut…

 

Martie 2017 (continuare)

Drum de întors de la şcoală. Fiică-mea, opt ani jumate, clasa a treia:

– Şi la ora de română am făcut… bla, bla… şi la matematică… bla, bla… şi în pauza mare…

Ascultatul ăsta doar pe jumătate se numeşte „mecanism de coping” în termeni de specialitate, adică ceva ce te ajută să scapi cu viaţă unor relatări infinite. Părinţii de copii vorbăreţi ştiu despre ce e vorba.

– … şi apoi X a zis… bla, bla… şi lui Y i-a căzut iarba pe jos… şi…

– Stop! Ce-ai zis?

Pentru că detectorul matern de pericol funcţionează chiar şi simultan cu mecanismele de coping. Iarbă??!!

– Că lui Y i-a căzut iarba pe jos?, se miră copilul că ceva atât de banal mi-a putut atrage mie atenţia.

– Da. Despre ce fel de iarbă e vorba?

– Iarbă! Avea un pliculeţ la el şi i-a scăpat pe jos, mare scofală!

Pliculeţ??!! Cu iarbă??!! Dacă mă lasă picioarele şi mă scurg pe jos în următoarele două secunde e doar din cauză că tot sângele mi s-a urcat la cap.

– Ce ai, mama? Iarbă din aia de plastic, pentru decoraţiuni de primăvară… La ce te gândeai?

Să-mi fie ruşine la ce mă gândeam eu!! 😀

 

Mai 2017 (continuare)

Mama, ştii cum trebuie să faci dacă nu ai lumină peste noapte şi ţi-e frică să dormi în întuneric? E simplu: ţi-o imaginezi! (Luna, 8 ani)

––––––––

– Mama, eu cred că ţie, de fapt, nu că nu îţi place sucul Tedi cu zmeură, ci că ai făcut o asociere greşită cândva. Adică, de exemplu, ai văzut odată un film în care un om bea ceva dezgustător, apoi s-a dat imediat reclama la Tedi şi gata, acum crezi că sucul ăla e rău.

Aşa-mi trebuie dacă îi explic unui copil de opt ani cum e cu asocierile subliminale, marketingul şi advertisingul. Acu’ sunt nevoită să beau sucul ăsta pe care l-a început ea, dar nu i-a plăcut şi mi l-a pasat mie.

––––––-

– Mama, te rog să te aşezi pe fotoliu să-ţi arăt ceva.

– Ce?

– Am făcut eu ceva special, cât te-am aşteptat să ieşi de la doctor.

– Ce?

– Mai ţii minte că aseară mi-ai spus o poveste de groază pe fotoliul ăla? Ei bine, acum am şi eu ceva tot cam aşa pentru tine. Fii atentă, că e cu impact emoţional! Ta-dam!

E foarte mândră de faptul că, din plictiseală, a învăţat să aplice efecte de photoshop. Acum umblă după câine prin casă, să îi arate o poză de-a lui fosforescentă:

– Ia uită-te, Babe, tu eşti aici! Nu, nu fugi, că nu arăţi chiar atât de rău!

–––––––––––-

– Mama, adu-mi şi mie te rog aparatul dentar din portbagaj.

– Ce naiba caută în portbagaj??!!

– Păi l-am scos la şcoală când m-am jucat, şi l-am pus în ghiozdan, iar tu ai pus ghiozdanul…

– Of, de câte ori te-am rugat să nu îl mai arunci aiurea prin ghiozdan? Acum iar trebuie să cotrobăi peste tot!

– Nu, nu, am avut grijă şi l-am pus frumos. E în pantoful din buzunarul din faţă. 🙂

–––––––––

– Mama, ştii cum îţi spune colega mea X?

– Cum?, întreb eu relaxată.

Sunt atât de obişnuită să mi se pocească numele în fel şi chip, de la „Alinuţa” la „Luminiţa”, cu trecere prin „Albinuţa”, încât nu mă aştept la vreo mare surpriză din partea prietenei Lunei.

– „Mă-ta”.

Şi totuşi. 🙂

Reclame

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.