Am fost cu copiii la Bookfest

Şi când zic că am fost „cu copiii”, înseamnă şi că am fost odată cu mulţi copii, fiind 1 iunie, şi că am fost cu ambii mei copii: fiică-mea şi taică-său. Pentru că niciunul nu se poate abţine când e vorba de cumpărături, exact ca nişte copii! Iar din maldărul acesta de cărţi, una singură este luată de mine pentru mine, restul e al lor:

Aşa cum era de aşteptat, primul şi primul lucru care a fost făcut la noi în casă după întoarcerea de la târg a fost aranjatul sistematic al noilor achiziţii literare printre cele vechi – semne ale unor târguri trecute, multe dintre ele doar cumpărate şi necitite încă. Avem acum în micuţa bibliotecă junior (care până nu demult adăpostea doar jucării) următoarele secţiuni: comedie, thriller-horror-poliţist, fantastic, tragico-comedie, ştiinţă şi – desigur ultima – trist.

Al doilea lucru care a fost făcut la noi în casă după întoarcerea de la târg a fost citirea unei cărţi. De fapt, a fost o re-citire. Lunei i-a plăcut atât de mult o carte pe care a împrumutat-o mai demult de la bibliotecă, încât a ţinut morţiş să şi-o şi cumpere „să o aibă mereu”. E vorba despre un roman grafic, „Fantoma Aniei”, de Vera Brosgol, cu care şi-a inaugurat secţiunea horror a bibliotecii ei. Pentru că în carte chiar este vorba despre o fantomă… I-a plăcut mult cartea, şi la a doua citire. Nu acelaşi lucru l-a spus şi după ce a terminat, în următoarea jumătate de oră, al doilea roman grafic cumpărat la târg: „Zâmbeşte!”, de Raina Telgemeier:

– Mda… asta nu prea mi-a plăcut…, a spus ea uşor dezamăgită după ce a pus-o la loc în raft, la secţiunea tragico-comedie.

– Atunci să nu o recomand pe blog, nu-i aşa?, am întrebat-o eu.

– Ba da, poţi să o recomanzi. Dar numai şi numai copiilor care poartă aparat dentar. Ǎstora ca mine, care nu mai purtăm, nu.

Apoi s-a apucat de citit „Winston”, de Frauke Scheunemann. Volumul al cincilea. Acest volum şi următorul au fost, de fapt, capete în lista ei de dorinţe pe când se pregătea pentru târg. Are un farmec nebun acest motan-detectiv, se pare că se vinde ca pâinea caldă seria care îl are drept personaj, de la Booklet Fiction.

Tot în fruntea listei de dorinţe a Lunei se afla o altă serie de la aceeaşi editură: cea cu Penny Pepper, scrisă de Ulrike Rylance. A citit „Totu-i sub control!” şi tot aşteaptă să se mai publice vreo traducere la noi, dar deocamdată nu a avut noroc. Poate la Gaudeamus… În schimb, am găsit la Booklet Fiction câteva cărticele şi fişe de limba engleză care mi s-au părut bine structurate şi la un preţ deosebit de atrăgător, aşa că i le-am luat copilului. În ciuda unei uşoare opoziţii, evident. Şi doar cu condiţia să le plătesc din banii mei. Pentru că banii ei, pregătiţi cu grijă în pacheţele de hârtie, de cu o seară înainte, erau sortiţi exclusiv beletristicii:

A fost şi distracţie, şi uşoară supărare cu pacheţelele astea cu monezi. Bineînţeles că toţi vânzătorii zâmbeau uşor când o vedeau cum îşi cotrobăie în troller şi cum face calcule complicate pentru a da suma exactă la vreo casă, dar mi-a fost şi milă de biata domnişoară din standul ilustratorilor de carte, de unde Luna şi-a cumpărat nişte abţibilduri mici, la 2 lei bucata, şi parcă nu se mai terminau pacheţelele. La început, a zâmbit şi ea politicos şi a zis că îi prinde bine nişte mărunt, să aibă să dea rest. Însă la al patrulea pacheţel a îngăimat cam verde un: „Nu mai… Mulţumesc… Lăsaţi aşa!”. Fiică-mea a insistat, însă, că nu se poate să ia ceva neplătit şi i-a lăsat cu forţa şi ultimul bănuţ pentru abţibildurile alese.

Ca să ne întoarcem la cărţi, până la urmă tot cele de la grupul editorial Art au reprezentat grosul cumpărăturilor noastre. Romanele pentru (pre)adolescenţi de la Arthur par să fie, încă, stilul preferat al Lunei, romanele SF de la Paladin – preferatele lui bărbatu-meu, iar eu mi-am luat o altă carte de-a lui Frederick Backman, „Scandalul”, după ce mi-a plăcut mult de tot cea cu Ove, ambele publicate în colecţia Musai. Din păcate, nici anul acesta nu ne-am calificat pentru primirea unui troller din carton, pe care editura îl oferă celor care cumpără 10 cărţi. De obicei, ne oprim pe la 8, iar Luna se întristează de fiecare dată, pentru că i-ar plăcea mult un astfel de troller. Noroc cu balonul cu heliu pe care l-am luat din standul Arthur, a mai atenuat supărarea. În plus, balonul acela a fost şi pe placul pisicii noastre, care a încercat o zi întreagă să îl coboare de pe tavanul sufrageriei. Dar şi când a reuşit… Nu vreţi să ştiţi în ce hal l-a adus!

Pentru mine, partea cea mai plăcută a zilei noastre la târg a fost întâlnirea cu oameni dragi, cunoscuţi sau nu, şi cu cărţi cunoscute pentru că am lucrat şi eu la ele. Am fost mai întâi la lansarea ultimului volum de poezii al lui Carmen Tiderle, „Cine-a pus piper în mare”. Am descoperit de curând bijuteriile astea de poezioare non-conformiste, scrise cu mult umor, dar şi cu morale preţioase, şi de atunci nu mă mai satur. Şi am profitat de ocazie ca să o cunoaştem şi în carne şi oase pe Carmen, care este din Giurgiu, ca şi mine, dar pe care nu o întâlnisem până acum. Luna a obţinut dedicaţii şi de la ea, şi de la ilustratorul cărţii, Petridean, căruia îi mulţumesc pentru amabilitatea de a mă fi desenat şi pe mine pe „bărbia” Lunei, sub formă de aluniţă păroasă. Mdeh, unii au un umor mai special…

Am fost apoi la lansarea unei alte cărţi pentru copii, „Şansa lui Bileţel”, de Victoria Pătraşcu. Cu Vic am fost colegă de facultate, la limba chineză. Spre deosebire de mine, ea a avut înţelepciunea să renunţe repede la limba aceea rară şi pretenţioasă, nerisipindu-şi timpul cu ceva ce nu avea să-i folosească niciodată, aşa cum am făcut eu. Şi tot spre deosebire de mine, s-a apucat de scris cărţi, pentru copii şi nu numai. Preferata mea dintre cele de până acum este „Stejar pitic, cel mai bun tătic”, dar toate cărţile ei au un mesaj puternic şi o groază de idei educative, fiind numai bune de citit cu cei mici şi de discutat cu ei despre morala lor. Sunt cărţi care se pretează de minune unor lecţii de şcoală sau unor ateliere de lectură. Este şi cazul lui „Bileţel”, pe care am luat-o pentru un prieten de-al Lunei ceva mai micuţ de vârstă, a cărui zi de naştere se apropie. Sunt câteva idei foarte drăguţe şi valoroase în carte, iar autoarea ne-a dăruit, pe lângă dedicaţie, şi câteva bileţele de hârtie pe care să scriem numai lucruri frumoase, pentru că… Dar mai bine vă las să citiţi cartea, nu vă stric surpriza.

Apropo de dăruit, Vic mi-a făcut şi mie cadou o carte despre care nu auzisem: „Mică istorie a unui secol mare”, o colecţie de istorii personale ale unor scriitori români, apărută la Arthur. Ea a povestit acolo despre întâlnirea brutală cu minerii, dintr-un 13-15 iunie întunecat, de a cărui importanţă pentru istoria noastră contemporană nu ştiu cât conştienţi sunt tinerii de azi. Este un strop de realitate pe care nu am trăit-o decât tangenţial (plecasem din Bucureşti în acele zile, eram în sesiune şi mă dusesem acasă, la Giurgiu, să învăţ, deci am avut norocul de a nu mă întâlni cu minerii pe holurile facultăţii, aşa cum a făcut-o Victoria Pătraşcu). Iar povestirea ei din această antologie este extraordinar de puternică. Bineînţeles că mi-au dat lacrimile atunci când am citit-o, cu sufletul greu de amintirea acelor zile monstruoase. Şi mi-am confirmat astfel bănuiala că Vic poate scrie chiar mai bine pentru „oameni mari”, decât pentru copii. Ca să vă convingeţi, urmăriţi-i postările de pe pagina de Facebook, acolo unde povesteşte despre oamenii întâlniţi în ţară, cu ocazia ultimului ei proiect cultural: Caravana Nesupusele – „Nesupusele” fiind o altă carte pe care v-o recomand, o culegere impresionantă de profiluri ale unor femei extraordinare din România, demnă de pus în biblioteca oricărui copil de la noi, alături de volumele cu „Fete rebele” din toată lumea.

Tot de la standul editurii Cartier, la care s-a publicat „Bileţelul”, am cumpărat şi cartea „Sexualitatea explicată adolescenţilor”, de Magali Clausener-Petit. A fost, de altfel, cea mai scumpă achiziţie de la acest târg, la care am apreciat reducerile de preţ mai mult sau mai puţin importante oferite de multe dintre editurile participante. La această carticică cu ilustraţii colorate şi texte în acelaşi timp vesele şi serioase, nu era aplicată nicio reducere. Dar îmi place să cred că au fost bine investiţi cei 40 de lei pe care i-am plătit pentru ea. Deşi vorbesc destul de multe lucruri cu fiică-mea despre subiectul acesta, tot există unele despre care ori nu îndrăzneşte ea să mă întrebe, ori mă jenez eu să-i răspund direct. Aşa că, ce poate fi mai potrivit decât o carte pe care să o poată citi în intimitate, când şi de câte ori vrea ea? E drept că m-a bombănit zdravăn în standul editurii, atunci când am hotărât să iau cartea, şi că a refuzat hotărât să pună mâna pe ea acolo, însă odată ajunse acasă, ia ghiciţi ce carte şi-a pus mai întâi alături pe noptieră, să o aibă la îndemână pentru următorul moment liber de lectură?… Nu a terminat-o încă, doar a citit pe alocuri deocamdată şi încă mă mai bodogăne uneori („Vai, mama, dar ce carte mi-ai luat??!! Tu ai văzut desenele astea?”), dar e clar că îi place. Şi că am scăpat eu de câteva întrebări incomode.

Ultima lansare la care am fost în această lungă zi de 1 iunie a fost a unei cărţi la care am colaborat şi eu puţintel, cu oleacă de corectură: „Băieţelul de 1000 de ani”, de Ross Welford. Am avut o senzaţie ciudată să văd alături, în acelaşi stand al editurii Vellant, câteva cărţi la care mi-a făcut mare plăcere să lucrez: acest „Băieţel”, alt băieţel („Băiatul-peşte”, de Chloe Daikin, o carte specială, în traducerea foarte inspirată a Laviniei Branişte) şi „Corpul ei şi alte desfătări”, de Carmen Maria Machado, o carte-şoc, pe care am mai lăudat-o eu pe aici.

Sper să am la un moment dat bucuria să văd în standul acesta şi cele două cărţi pe care le-am tradus în ultima vreme, şi care mi s-au părut şi ele adorabile, fiecare în felul ei: un roman „tragico-comic”, după cum ar spune fiică-mea, pentru părinţi de adolescenţi şi un roman de aventuri fantastice pentru copii.

La lansarea de sâmbătă a venit şi autorul Ross Welford, un englez simpatic care s-a apucat cumva la bătrâneţe de scris romane pentru copii şi a descoperit că poate face acest lucru cu un succes nebun. De altfel, Welford şi-a lansat la acest Bookfest şi traducerea românească a primei sale cărţi („Călătorie în timp în compania unui hamster”), odată cu „Băieţelul de 1000 de ani”. Am profitat să obţinem şi de la el un autograf pe cartea Lunei:

– Cum ai zis că te cheamă? Moona?

– Cam pe-acolo…

Şi cam atât despre acest târg de carte. Au mai fost nişte oameni din domeniu cu care mi-a plăcut să mă văd, ar mai fi fost câţiva cu care mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc, dar nu se aflau acolo, în standurile editurilor lor, ar mai fi durat ore întregi să vedem tot târgul şi să răsfoim toate cărţile care ne făceau cu ochiul. Dar eu zic că nici aşa n-a fost rău, cu cinci ore investite în bucuria minţii şi a sufletului. Şi a mai rămas doar vreo juma de an până la următorul Gaudeamus, nu e deloc mult. Noua listă de dorinţe a Lunei e deja începută, de altfel. Nu i-au mai ajuns economiile să îşi ia „Copacul cu 26 de etaje”, de Andy Griffiths (continuarea firească a „Copacului cu 13 etaje”, care i-a plăcut mult), aşa că de-abia aşteaptă, deja, sfârşitul lunii noiembrie 🙂

Publicitate

3 gânduri despre „Am fost cu copiii la Bookfest

  1. Multumesc pentru articol, poate macar o carte din lista o va citi si Eva. Vara asta e complicata situatia, impartita in lecturi trilingve :D.

    Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.