Cinci idei mici pentru vacanţe mari

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru noi vacanţa asta a fost cam ciufută. Nici nu am apucat să plecăm lung pe undeva, pentru că domnul tată de Lună a muncit încontinuu, nici nu ne-a prea plăcut pe-acolo pe unde am reuşit să plecăm pentru câteva zile, ba a plouat de nu puteam ieşi din casă, ba a fost prea cald ca să putem ieşi din casă, am şi stat mult la Giurgiu, unde nici nu prea ai de ce să ieşi din casă… Fiică-mea a avut şi câteva perioade foarte bune, cu vizite de zile întregi de la prieteni dragi, însă în rest, până şi ea s-a plictisit.

Partea bună a plictiselii, după cum se ştie, este că te face creativ. Atunci când nu ai ce face, inventezi ceva – orice – numai să nu continui să te plictiseşti şi mai tare. Aşa am făcut şi noi, de câteva ori, şi vă pot garanta că ne-am distrat copios datorită acestor idei creative născute din plictiseală. Şi, pentru că sunt o fire generoasă, m-am gândit să le împărtăşesc aici, poate se dovedesc de ajutor şi altor părinţi care stau acasă cu copiii, ca inspiraţie pentru cele două-trei săptămâni, câte au mai rămas până la primul clopoţel.

1. Conversaţii cu roboţi

Roboţi telefonici, desigur, nu vă închipuiţi cine ştie ce scenarii SF! Ideea asta mi-a venit după ce am avut o interacţiune ciudată cu robotul băncii ING, Maria. Poate că cei care au conturi la ING o cunosc mai demult pe doamna (sau domnişoara? oare cum este politically correct să vorbeşti despre o roboată?). Dar eu nu avusesem onoarea, până într-o zi în care m-a sunat chiar ea. S-a prezentat politicos, apoi a început să mă întrebe nişte lucruri pe care, recunosc, nu am reuşit să le înţeleg în totalitate – nu numai că eram uşor şocată de ineditul situaţiei, dar mai sunt şi un pic surdă de urechea la care ţin telefonul. A durat câteva minute „conversaţia” noastră şi nu ştiu dacă doamna (sau domnişoara) Maria a fost satisfăcută de interacţiunea noastră. După ce am închis telefonul şi după alte câteva momente de stupoare amuzată, am hotărât să mă răzbun. Am sunat înapoi la ING şi i-am comunicat Mariei următoarele:

– Dragă Maria, te rog să nu mă mai deranjezi cu telefoanele tale. În primul rând, m-ai sunat la o oră nepotrivită, la care era foarte probabil să dorm. În al doilea rând, nu mă interesează ofertele firmei tale, iar dacă m-ar interesa, aş putea căuta şi singură informaţiile necesare. Şi în ultimul rând, să ştii că vorbeşti foarte prost şi nu am înţeles mai nimic din ce-ai spus! Deci adio şi să nu mă mai suni!

Săraca Maria! Zicea mereu: „Nu am înţeles ce aţi spus. Vă rog să repetaţi!” sau ceva asemănător. Dar nu am repetat nimic. I-am închis victorioasă.

Evident că fiică-mea s-a tăvălit pe jos de râs o vreme. Şi o altă vreme a tot povestit prin jur „aventura” noastră. Deci ideea asta, fie ea şi deosebit de tâmpită, a funcţionat şi ne-a înseninat o zi de vacanţă.

2. Jocul „Cine sunt?”

„Ghiceşte cartea!”, „Hedbanz”, „Atenţie la cap!” – sunt doar câteva dintre denumirile sub care se comercializează jocul acesta. Eu, însă, l-am cunoscut acum vreo douăzeci de ani sub formă de post-it-uri scrise cu pixul şi lipite pe frunte. Aşa că, zgârcită cum sunt, tot sub forma asta i l-am prezentat şi fiică-mii, atunci când am plecat în Bulgaria şi ne-am trezit că trebuie să aşteptăm o veşnicie ca să putem trece de Podul Prieteniei. A fost un succes total! După aceea, oriunde ne opream puţin, la masă, la hotel sau în maşină, Luna ne cerea să îl jucăm iar. Pentru cine nu cunoaşte jocul, regulile sunt simple: cineva scrie ceva pe un bileţel şi îl lipeşte pe fruntea unui alt jucător. Acesta din urmă nu ştie ce scrie pe fruntea lui şi trebuie să ghicească, cu ajutorul unor întrebări la care ceilalţi jucători trebuie să răspundă doar cu „Da”, „Nu” sau „Poate”. Numărul maxim de întrebări şi categoriile din care ai voie să îţi alegi cuvintele pot fi stabilite după bunul plac al fiecărui grup de jucători, la începutul jocului.

De exemplu, la primul joc al nostru, i-am lipit pe frunte fiică-mii cuvântul „portocală”. I-au trebuit vreo douăzeci de întrebări ca să ghicească un fruct atât de banal (credeam eu): „Sunt om? Nu. Sunt animal? Nu. Sunt fruct? Da. Sunt mare? Nu. Sunt verde? Nu. Sunt roşie? Nu. Sunt galbenă?”… Toate culorile curcubeului le-a încercat, şi încă alte câteva pe deasupra, numai portocaliul, nu. Începusem să mă îngrijorez referitor la perspicacitea copilului. Apoi, mi-au lipit mie pe frunte cuvântul „idee” şi n-am ghicit deloc, aşa că am lăsat-o mai moale cu judecăţile. Şi apoi, s-a prins copilul cum stă treaba şi, după doar câteva jocuri, a ajuns la un record absolut, ghicind cu ajutorul a numai două întrebări:

– Sunt om?

– Da.

– Sunt celebră?

– Da.

– Viorica Dăncilă!

Uau. Chiar ea era. Poate e totuşi cazul să mai variem subiectele de conversaţie din familia noastră, să mai lărgim orizontul cultural al copilului…

3. Portavocea destinului

Portavocea a intrat în viaţa noastră în ziua în care au adus-o nişte prieteni de-ai Lunei, aflaţi în vizită la noi, la Giurgiu. Am plecat cu toţii spre firma lui bărbatu-meu şi mi-a venit ideea să luăm şi portavocea cu noi, să îi facem reclamă la bărci. E drept, fusesem inspirată de unii care trecuseră în zilele precedente cu maşina pe străzi şi făcuseră reclamă la fel la nu ştiu ce bâlci local. Şi, cum firma lui bărbatu-meu e la ieşirea din oraş, m-am gândit că nu vom deranja prea tare să facem puţină gălăgie prin zonă. Aşa că, atunci când ne apropiam de firmă, am deschis geamurile maşinii şi Luna a strigat tare, în megafon:

– Bărci! Cele mai bune bărci din univers, doar la Fairplay S.R.L.!

Bineînţeles că tati s-a amuzat de iniţiativa noastră şi chiar a plusat:

– La plecare, când treceţi prin faţa vecinului care vinde lemne, să-i faceţi şi lui puţină reclamă, aşa, ca între prieteni.

Şi i-am făcut:

– Veniţi la Florin! Cele mai bune lemne din lume!

Apoi, îmbătaţi de iluzia celebrităţii, am început să mergem cu viteză redusă şi să le transmitem diverse mesaje (utile) răzleţilor trecători de pe stradă. Unui domn mai corpolent, de exemplu, am convenit să îi spunem:

– Mâncaţi sănătos! Consumaţi cinci fructe şi legume pe zi!

Unui biciclist care mergea pe mai multe cărări decât ar fi fost sigur, i-am spus:

– Circulaţi cu atenţie!

Unor constructori care trudeau din greu, pe caniculă, le-am urat:

– Spor la treabă şi o zi minunată să aveţi, domnilor!

Şi aşa mai departe. E drept că Luna mai băga şi de la ea uneori, ca atunci când a văzut o fetiţă mititică cu un păr blond şi ondulat, şi a zis în megafon:

– Uau, ce păr frumos!

Iar o doamnă aflată un pic mai încolo, pe trotuar, a crezut că i se adresa ei şi a răspuns foarte încântată:

– Mulţumeeeesc!

În fine, ideea e că ne-a plăcut mult să spunem lucruri frumoase oamenilor întâlniţi întâmplător în drum. Şi îmi place să cred că şi lor le-a plăcut. Aşa că intenţionăm să achiziţionăm şi noi o portavoce dintr-aceea. Apoi ne facem nişte scripturi de efect („Iubiţi-vă mult!”, „Nu vă mai uitaţi la ştiri!”, „Plantează un copac!”) şi ieşim din nou pe străzi, să încercăm să schimbăm, măcar cu un milimetru, drumul unor necunoscuţi prin viaţă.

4. 5-Minute Crafts

Ei bine, da, de plictiseală am făcut-o până şi pe-asta: am încercat să pun în practică o şmecherie văzută într-unul din aceste filme care ne invadează neturile şi ne iau ochii. Atât de simple par toate trucurile acelea şi atât de extraordinar arată rezultatele lor, încât nu poţi decât să te simţi uşor idiot pentru că nu ţi-a trecut şi ţie prin cap vreodată să faci aşa ceva. Părerea mea este, însă, că mai bine rămâi la stadiul la care te simţi doar uşor idiot, decât să păţeşti ca mine şi să ajungi să te simţi complet idiot şi nepriceput pe deasupra. Pentru că am încercat să fac nişte ouşoare care păreau floare la ureche în filmul lor, Egg Hacks (reţeta mea începe la minutul 3:45), iar rezultatul îl puteţi judeca şi singuri:

ouăle lor

ouăle mele

Presupun că va mai trece multă vreme şi va fi nevoie de încă foarte multă plictiseală până când să încerc din nou vreo şmecherie din aceste filme. Dar dacă nu aveţi două mâini stângi, aşa, ca mine, ar putea fi o idee bună de umplut o zi de vacanţă.

5. Nimic

Da, aţi citit bine: NIMIC. Ultima mea sugestie pentru zilele lungi de vacanţă care ne-au mai rămas e nimicul. Pentru că uneori, e bine să nu facem, pur şi simplu, nimic. Pentru că are şi statul degeaba beneficiile lui. Pentru că (şi) de aceea s-au inventat vacanţele, concediile şi zilele libere. Pentru că până şi marele Confucius a spus că „Niciodată nu e prea târziu să nu faci nimic”. Deci… vacanţă plăcută în continuare!