Este sau nu grea şcoala de astăzi?

„Matematica asta e din ce în ce mai grea, ceea ce mi se pare normal, mă aşteptam la asta, dar m-aş fi aşteptat să fiu şi eu din ce în ce mai deşteaptă, şi nu sunt, nu ştiu de ce…”

Cuvinte spuse, plângând, de fiica mea după ce a primit prima ei notă mai mică (un 7), la un test de matematică din clasa a cincea. Şi m-au durut cuvintele ei, şi am plâns şi eu. Pentru că nu am copil prost, din contră. Chiar şi la şcoală are aproape numai note de 10. Dar ţine din ce în ce mai greu pasul cu programa de azi, la materiile pentru care nu are o înclinaţie sau o pasiune deosebite. Iar notele acestea vor atârna, în câţiva ani, într-o balanţă după care va fi judecată de un computer şi repartizată la un liceu.

Am observat de mult acest aspect care decurge din dificultatea excesivă a şcolii: inocularea în creierul copiilor a ideii că ei sunt proşti şi incapabili, pentru că nu reuşesc să înţeleagă ceea ce li se impune să înveţe. Am văzut mulţi copii sclipitori, din generaţia fiică-mii, pierzându-se pe drumul şcolii. Copii isteţi şi exuberanţi, cu încredere în ei, care la grădiniţă zâmbeau larg şi făceau vitejii, şi care ajung, după câţiva ani la şcoală, trişti, şi terni, şi temători. Pentru că profesorii le spun mereu că sunt proşti, îi critică la orice greşeală, în loc să-i încurajeze la orice reuşită, şi pentru că întotdeauna vor exista pe lângă ei câţiva copii (nu mulţi) care vor reuşi să înveţe bine, să rezolve toate problemele, să înţeleagă lucruri peste vârsta lor. Am fost un astfel de copil, de altfel, ştiu prea bine că se poate şi aşa, să fii cel mai bun la toate, însă acestea sunt excepţii. În plus, nici nu cred că mi-a folosit în mod special mai târziu teancul de diplome, aş prefera să mi se fi pus baze mai sănătoase dezvoltării emoţionale, decât celei cognitive, să mă pot integra mai uşor în viaţa de după şcoală, să ştiu să fiu mai fericită.

Aşa că, acum, sunt hotărâtă să stau neobosit în spatele fiicei mele, să o sprijin atunci când greutăţile o dezechilibrează, să o asigur că nu e proastă doar pentru că nu ştie să rezolve un exerciţiu cu fracţii şi să o ajut, cât mai pot şi eu, ca data viitoare să ştie, naibii, şi exerciţiul ăla. Însă problemele de sistem pe care le avem acum, în învăţământul din România, nu se pot rezolva toate aşa…

Se vorbeşte foarte mult zilele acestea despre manualele şcolare, prea complicate şi cu prea multe greşeli, despre materiile în plus sau neadaptate nevoilor lumii moderne şi vârstei copiilor, despre programa gândită strâmb şi despre cadre didactice care predau greşit. Sunt lucruri pe care unii dintre noi le-am observat, analizat şi reclamat încă de când copiii noştri au luat primul contact cu şcoala. Pentru părinţii implicaţi, ca şi mine, în dezbaterea publică pe această temă, nu este un subiect nou. Şi nici nu ni se pare o prostie faptul că Ministerul Educaţiei a lansat ieri un sondaj prin care doreşte să afle părerea părinţilor asupra numărului de ore petrecute de elevi la şcoală şi materiile care sunt în plus sau, din contră, neglijate în programa de azi (dacă nu l-aţi văzut încă, el se află aici). Pentru sindicaliştii profesorilor, este o tragedie că MEN a îndrăznit să ceară şi părerea amărâţilor de părinţi. Şi de-abia aştept să văd ce spume la gură vor face când li se va cere şi părerea elevilor, după cum şi-a anunţat ministerul intenţia.

Şi mai există o categorie de oameni care ironizează acest demers: cei care NU au copiii la şcoală acum. Cu părere de rău, dar eu chiar cred că nu poţi judeca cu adevărat profund un fenomen, oricare, pe care nu îl cunoşti nemijlocit. La fel cum nu poţi fi şi bărbat, şi specialist în alăptare, de exemplu, sau femeie empatică cu o durere de prostată, cred că nu poţi să ai o părere argumentată asupra unui manual dacă nu ai un copil care să îl fi folosit recent. Dar dacă ai şi copil şcolar, şi educaţie serioasă, şi nişte studii teoretice în domeniul psiho-pedagogiei, cum am norocul (sau ghinionul…) să fi urmat eu înainte să devin mamă, atunci chiar că îţi permiţi luxul de a afirma că ceea ce se întâmplă acum cu manualele româneşti este un dezastru.

În clasa pregătitoare, de exemplu, deşi în teorie ar trebui doar să pregăteşti copiii pentru şcoală, relaxat, fără manuale şi fără teme, am cumpărat o groază de cărţi şi culegeri, s-au predat sisteme de ecuaţii cu două necunoscute, s-a impus participarea la concursuri grele, iar copiilor li se dădeau teme multe. Desigur, am avut ghinion de o persoană care nu era cu adevărat învăţătoare şi de o şcoală prost manageriată, însă ştiu sigur că astfel de lucruri se întâmplă cam peste tot. În clasa întâi, începusem să adun, într-un grup pe Facebook, perlele întâlnite în manualele fiică-mii – alt lucru de neimaginat pentru mintea mea: cum să editezi manuale cu greşeli flagrante, în condiţiile în care manualele acelea sunt literă de lege pentru copii, sunt primele modele de învăţătură pe care pun ei ochii? Ce exemple le dai? Mai mult de atât, şi în al doilea an de şcoală am avut ghinionul unei învăţătoare care nu era chiar bună, din moment ce nici măcar nu observa greşelile cu pricina.

În clasa a treia am mutat copilul la o mică şcoală privată, iar acela a fost momentul în care am încetat să mai citesc manualele. Era multă suferinţă inutilă în demersul acela, de fiecare dată când deschideam unul, vedeam cel puţin o greşeală, fie ea de scriere, fie de formulare, de logică sau de adaptare la capacitatea de înţelegere a copiilor. Doar când mă ruga copilul în mod expres să îl ajut la vreo temă mă mai uitam pe manuale (şi atunci, inerent, mă enervam din nou). În cei trei ani scurşi aşa, încercând să ignor ceva ce, oricum, nu puteam schimba, m-am mai detaşat de subiect şi am renunţat să mai alimentez pagina aceea de Facebook. Însă a început clasa a cincea, şi atunci…

La gimnaziu este, pur şi simplu, dezastru. Sunt 15 materii în clasa a cincea, şi la fiecare există cerinţe disproporţionate, comparativ cu capacităţile fizice, psihice şi cognitive ale copiilor. Orarul unei zile poate arăta aşa: română, matematică, istorie, geografie, engleză, franceză. Sunt zile cu 7 ore de şcoală, după care copilul vine acasă şi mai are 2-3 ore de teme, plus lectura obligatorie, care nu e întotdeauna din cărţi plăcute cititorului sau măcar de înţeles pentru el. Iar de câte ori m-am plâns de dificultăţile materiei predate la a cincea, de materia stufoasă, exprimată cu ajutorul unor cuvinte multe şi imposibile, mi s-a spus că încă nu am văzut ce e mai rău, că materia de clasa a şaptea depăşeşte cu mult orice imaginaţie.

E adevărat, am văzut manual de biologie de-a şaptea care pare curs de facultate de medicină. Oare care e sensul acelui manual, impus unor copii care, mulţi dintre ei, nici măcar nu ştiu precis cum au ajuns pe lumea asta sau cum să se protejeze de boli sau să dea un prim ajutor, de exemplu? De ce sărim etape, la ce ne trebuie analiză matematică şi învăţare pe dinafară, cum credem că îi pregătim pentru viaţa reală pe nişte copii care nu vor şti lucruri esenţiale la absolvire? Cum să micşorăm procentul acela uriaş de analfabeţi funcţionali, dacă în loc să îi învăţăm pe copii să citească un text şi să dezbată împreună ce au înţeles din el, le impunem memorarea unor analize literare complicate, scrise cândva de nişte critici pretenţioşi şi prăfuiţi? Şi cum să ne mai înţelegem între noi, în viitorul apropiat, dacă în loc să îi învăţăm pe copii să scrie corect româneşte, îi forţăm să cunoască zeci de trăsături şi categorii gramaticale inutile oricui altcuiva decât lingviştilor?

Simt că aş putea scrie la nesfârşit pe acest subiect. Atunci când vorbesc despre şcoala de astăzi, şcoala pe care copilul meu este obligat să o facă, mă ia întotdeauna valul emoţional al frustrării că nu pot face mai mult, că nu pot schimba în bine ceea ce se vede de la o poştă că este fundamental greşit (afară de cazul în care ai ochelari de cal sau eşti rău intenţionat). O să mă opresc din scris aici, dar vă las mai jos exemple din manuale, ilustrative pentru ceea ce am afirmat aici. Judecaţi şi singuri, vă rog, care poate fi răspunsul la întrebarea din titlul articolului.

––––

Primul lucru pe care îl citeşte un copil de 10 ani când deschide manualul de TIC de a cincea. Faceţi, vă rog, exerciţiul de a da definiţia fiecărui cuvinţel de pe pagina asta. Apoi, dacă aţi reuşit (dar sigur nu veţi reuşi), încercaţi să vă închipuiţi că sunteţi un copil care încă vă amuzaţi când faceţi pârţuri ca de cea mai bună glumă, vă vine mai uşor să ziceţi „bărărean” sau „barmanist”, în loc de „barman” şi, ceea ce e cel mai important, nu aţi văzut în viaţa voastră un PC, doar telefoane şi tablete (cel mult). Ah, şi verificaţi dacă ştiţi ce înseamnă TIC. Sau câţi copii ştiu că înseamnă Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. Dar oare ce e aia „tehnologie”, ştie cineva?

––––-

Am deschis la întâmplare manualul de matematică al fiică-mii din primul semestru de clasa a cincea. Ea ştie acum să rezolve aproape toate exerciţiile de acolo, dar pentru mine multe sunt limbă străină (şi am absolvit un liceu de matematică-fizică cu pretenţii, printre cei mai buni elevi). Şi mă întreb cât timp de acum înainte va mai şti şi ea să le rezolve… Ia să vedem, câţi dintre voi aţi făcut în ultima săptămână, hai lună, ca să fim generoşi, calcule cu fracţii cu numere în baza 10? Poate la piaţă, când aţi vrut să comparaţi preţul pătrunjelului de la prima tarabă cu cel de la ultima, nu-i aşa? Sau când v-a propus şeful o mărire de salariu, în timp ce vă cerea să faceţi mai multe ore suplimentare, iar voi încercaţi să calculaţi dacă vrea să vă păcălească sau vă plăteşte echitabil?

––––––––-

Eleva Esmeralda dintr-a şaptea primeşte drept temă ceea ce primesc toţi copiii ţării ăsteia la vârsta ei, şi anume să scrie o compunere despre poezia „Scoica” a lui Ion Pillat. Problema este că nu i se cere să citească poezia, să încerce să o înţeleagă şi să pună pe hârtie, cu cuvintele ei, gândurile şi (eventualele) emoţii pe care i le-a cauzat lectura, ci să facă o analiză literară pe care, evident, nici nu o înţelege, nici nu e nevoie să o facă. Mai mult, ştie că profesorul îi sancţionează la notă pe cei care nu folosesc limbaj de specialitate, aşa că Esmeralda se duce (unde altundeva?) pe net şi întreabă pe site-uri făcute special pentru aşa ceva. Iar săritorul Jorge843 o ajută prompt. Remarcaţi, vă rog, limbajul de lemn al răspunsului, evident copiat, la rândul lui, de la generaţii anterioare de nefericiţi care au trecut prin aşa ceva. Şi mai remarcaţi şi multitudinea greşelilor gramaticale, de ortografie şi de aşezare în pagină, pe care le face savantul Jorge843. Pentru că fix aceste lucruri, atât de folositoare de fapt, nu l-a învăţat nimeni.

De curiozitate, poezia este următoarea – una frumoasă, după părerea mea, care vorbeşte de nostalgia copilăriei, visare şi departe şi despre care s-ar putea scrie multe cu sufletul, nu cu copy/paste, însă poate nu chiar potrivită pentru 12 ani:

Scoica

de Ion Pillat

Din ţara fabuloasă cu crânguri de polip,
Cu flori ca pietre scumpe încremenind pe stâncă,
Pe-un ţărm, pe care valul îl bate şi-l mănâncă,
Copil, zarii o scoică zvârlită pe nisip.

O, de-aş putea în mine din nou să înfirip
Fiorul de atuncea, mirarea mea adâncă
De-a prinde-n scoica mută ca o şoptire încă
De ape nevăzute, de valuri fără chip;

Şi noaptea, cu urechea pe scoică, depărtat
Să tot aud, pe plaja tăcută a visării,
Urcând, urcând vuirea şi murmurile mării…

Dar ce copil de veghe la geamul alb de stele,
Va fi, purtându-mi versul în suflet încrustat,
Misterioasa scoică a nemuririi mele?

––––––

Aici avem „umpicuţ” de fizică de clasa a şaptea. Ceea ce poate explica de ce nu ştiu tinerii din ziua de azi că pot muri dacă ating firele de înaltă tensiune sau de ce traversează ca boii prin faţa unei maşini care ar trebui să le fie evident că nu are distanţă suficientă să frâneze la timp. Iar exemplele de lucruri cu adevărat utile pe care le-ar putea învăţa copiii noştri, în loc de hieroglife absurde, pot mult continua.

–––––-

Şi am lăsat la desert testul acesta de biologie pentru clasa a şaptea, care a circulat zilele trecute pe net şi care mi s-a părut de-a dreptul delicios. Vă daţi seama că e ca şi rezolvată problema crizei medicilor de la noi, e suficient să ne ducem la un copil dintr-ăsta de 12-13 ani, să îl rugăm să ne diagnosticheze?

Atât.

Publicitate

17 gânduri despre „Este sau nu grea şcoala de astăzi?

  1. E de lemn (Tănase) 😦
    Și eu am evidențiat greșelile din cărți, și eu am cumpărat în clasa 0 cinci (5!!) auxiliare pe materie și am scris la vreamea respectivă despre ele, și eu mi-am mutat ambii copii de la școli, pe cea mare chiar și de la liceu, cel mic n-a ajuns încă.
    (Și) eu m-am resemnat, nu se poate face nimic. Sau nu noi, cei cîțiva care am rămas să mai vedem greșelile, mulți părinți sînt azi deja produsul acelorași greșeli. Prea tineri ca să aibă alte pretenții.
    Nici eu nu mă pot opri ușor… dar încerc, e doar un comentariu.
    E grea și inutilă, și en gros și en detail, ca să răspund la întrebare. Și nu poate fi înțeleasă, într-adevăr, decît din interior.

    De pildă, auxiliarele. Și anul acesta, cls 6, avem 3 (!) la română, 2 la mate, la franceză, engleză și parcă atît. Ei bine, am aflat de-a lungul timpului (școlar al copiilor) că nu învățătoarea sau profa hotărăște de nebună numărul lor (la greșeli s-au mai calmat puțin între timp), ci „pe școală”, de la ce editură și cîte să cumpere. Poți, ca părinte, să refuzi. Am făcut și asta, implică două variante: ori e copilul foarte bun și nu prea ai treabă, ori nu e – și-atunci Doamne ajută. Oricum, în ambele variante, devii paria pentru restul părinților. De-aia (și nu numai) zic că nu prra avem ce face, noi, părinții, în sistemul actual de învățămînt.

    Greu și dureros subiect.

    Apreciază

    • Atata vreme cat nu se vor impune reguli clare, de sus, nu se va schimba nimic. Sigur ca agitatia asta a noastra, a parintilor implicati, ajuta mult la atingerea masei critice necesare fortarii schimbarii, dar asa e romanul, lipsit de simtul responsabilitatii: pana nu ii zice seful sa faca sau sa nu mai ceva, el nu indrazneste sa ia nicio inititativa…
      Poti sa pui aici link-uri la articolele tale pe subiect, daca vrei. Nu e nicio suparare, din contra 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Ăsta-i primul… L-am scris plîngînd și în urma lui mi-am mutat copilul cel mare, azi studentă, de la școală. Am văzut că-l reia Dilema din cînd în cînd și pe fb. L-am recitit și eu și m-am mirat cît de idilic mi s-a părut față de cît de mai rău a ajuns azi în școală.
        Apoi, o grămadă de postări pe fb, multe și mărunte… scriam să mai rîdem, credeam că mai trece măcar puțin.
        Aici, pe blog, doar unul – am renunțat la subiect. M-am resemnat, cel mic e deja mutat, nu mai am unde să-l mut iar și „nu am om”, cum nu mai știu cine-a zis-o.
        https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/copilul-meu-nu-i-premiant

        Apreciază

          • Mai rău e cînd plîng ăștia mici…
            Te cred.
            Mai e o pagină fb, Părinții cer schimbare. Dar nu cred că are o autoritate oficială, ci același rol, de a comenta aberații.
            Mai era Oana Moraru cîndva, dar de niște ani e cu școli particulare…
            Nu poți să schimbi nimic singur și nu e nici o autoritate în domeniu (a părinților), din cîte știu eu.
            Ba mai rău, începe să sune a victimizare uneori.
            Singurul fapt la care mai tresar e cînd, în tot ce se întîmplă, îi scot pe copiii noștri țapi ispășitori: violența în școli etc. Atunci urlu mereu că nu-s ei de vină, chiar dacă ei dau în clasa a 8-a sau a 12-a în celălalt, în clasa 0 nu dădeau, erau egali. Au ajuns să dea pentru că nimic din ce se întîmplă în cele 6 ore pe care le stau de la 10 ani în școală nu-i atrage nicicum.
            Btw, tocmai am aflat la ultima sedință că nu se reduce nr de ore de la anul, că nu se scoate tehnologia (sau altele) din programă, că nu se va schimba nimic.

            Apreciază

            • Eh, uite ca aici te contrazic 🙂 Stiu foarte bine Parintii cer schimbare, sunt activa acolo de multa vreme. Nu numai ca pagina aceea a avut un rol de trezire a constiintelor si de coalizare in jurul unor idei de schimbare, dar a inspirat si nasterea unor miscari si organizatii din lumea reala. Mie mi-a prins bine sa aflu acolo ca suntem multi parinti care gandim la fel, sa nu ma mai simt singura si marginalizata, asa cum ma simteam in scoala de Stat. Si pe Oana Moraru o stiu si ii sunt recunoscatoare pentru munca ei, pentru faptul ca si ea a educat multe constiinte, si continua sa o faca. Mi-as fi dus cu incredere copilul la scoala ei, daca ar fi existat cand era Luna in primara. Si mai e o veste buna: tocmai s-a lansat, acum o saptamana, o noua federatie de parinti, d-astia care gandim ca noi. Se numeste FePAL si sper din tot sufletul sa reuseasca sa echilibreze balanta inspre normalitate si bun simt…

              Apreciat de 1 persoană

            • … Parcă prind curaj să mă mai trezesc și eu… Contrazice-mă în fiecare zi, doar să se schimbe ceva…!
              Am găsit pagina FePAL, tot pe fb, nu știu ce altceva aș mai putea face azi, dar o să urmăresc, mulțumesc 🙂

              Apreciat de 1 persoană

    • Este dureros pentru că noi, părinții, suntem o masă amorfă, nedefinită, neorganizată. Și mă gândesc de ceva la nivel național, la scară extinsă. Nici nu știu câți părinți sunt conștienți de toxicitatea acestui sistem care a crescut împotriva copiilor. Nu pot spune ”majoritatea” sau altfel, că nu am date. Dar știu foarte mulți care fac tot ce spune școala, fără să îndrăznească să zică ceva. Sindicatele dau cu pumnul în masă și fac legea, ministerul n-are curaj să se pună cu ei, iar copiii nu există în intențiile lor. Astea sunt niște abuzuri care țin de societățile autoritariste, cu diferența că acum nu mai este un dictator, este o categorie profesională. Avem prieteni profesori, dedicați, foarte OK față de copii, dar îmi par a fi excepții. Nu va fi mai bine decât dacă părinții se organizează într-o bătălie serioasă, eventual în instanță cu acest monstru sau dacă vine un ministru curajos care să distrugă niște cutume primitive și agresive sau dacă așteptăm să se manifeste efectele în viitor. În economie, în migrația creierelor etc. Nu știu…

      Apreciat de 1 persoană

      • Eu am speranta ca acea organizatie care sa intre „in batalie” s-a format. E o federatie noua a parintilor, FePAL se numeste, care este pornita de parinti ca noi, dintre noi, constienti, educati si care au zis la un moment dat ca asa nu se mai poate. Federatia care ne-a reprezentat (desi nu am aflat niciodata cu ce drept…) pana acum, FNAP, nu s-a prea priceput.
        Puteti urmari activitatea FePAL aici: https://www.facebook.com/FederatiaParintilor/, eventual sa aderati la ea, individual sau cu asociatia de parinti din care faceti parte.
        Iar aici aveti un alt grup care combate neobosit, de cativa ani, derapajele sistemului, de aici au pornit multe initiative utile: https://www.facebook.com/Parintiicerschimbare

        Apreciază

      • E mult și aici de spus… Părinții mai tineri, „ediția Andronescu”, parcă așa o chema pe ministra-dezastru, nu înțeleg toxicitatea, au trăit-o ca pe un dat. Zic din experiența mea de părinte care-am văzut toate gamele de alți părinți. Sînt în aceeași oală de analfabetism funcțional precum copiii de azi. E incredibil de trist să nu ai cu cine să faci ceva, orice.
        Iar copiii sînt ultimii „beneficiari” ai sistemului în cauză, de la cea mai mică la cea mai mare decizie în domeniu ies din orice calcul. Dar toți defilează cu steagul „pentru copii” peste tot iar apoi cu „copiii sînt violenți”, „copiii sînt de vină”… Etc 😦

        Apreciat de 1 persoană

  2. Materie multă si inutilă. Fiecare materie are culegeri peste culegeri , profesorii au pretentii din ce in ce mai mari , în timp ce unii dintre ei (profesori ) nu stăpânesc bine ceea ce predau. Am comparat manualele cu cele din Irlanda , si imi este mie imposibil sa inteleg ceva din cea românească. Din dorința de afirmare , indobitocim copiii , nu ii putem determina sa se dezvolte ca oameni . Toată materie este abstractă, profesorii plictisiți, avem pretenția apoi, ca acesti copii chinuiți în școală sa asigure pensiile în viitor. Ce faceți pentru ei ? Am un băiat în clasa a-8-a , si i fata in clasa a 6-a , se chinuie cu materia si cu profesorii frustrați . Chiar dacă copiii mei nu mai spera la vreo schimbare în acest sistem , eu va pot recomanda , mai întâi să învățați si sa educați cadrele didactice si sa începeți de la zero cu materiile ; punandu-va întrebarea la fiecare lecție daca vi-a folosit dvs ca adult vreodată ceea ce adăugați la materia de bază.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ma bucur ca imi confirmati o alta parere pe care eu o am, dar multi oameni o neaga: ca sistemul nostru e mult mai complicat decat multe altele, si e complicat in mod inutil. Am vazut comparatii intre manuale din Romania si manuale din tari cu mult mai dezvoltate decat noi, din toate punctele de vedere. Toti parintii cu copii de scoala plecati in strainatate spun acelasi lucru, ca in acele tari scoala e mai simpla, dar mai eficienta si mai prietenoasa cu copiii. Ca la noi, la nimenea…

      Apreciat de 1 persoană

  3. Greu subiect! Multe de spus, si mai multe de facut! Insa nimic din efortul personal nu poate schimba solutia care poate fi impusa doar de marele STAT, GUVERN, MINISTER, etc. De aceea etapa in care s-a ajuns cu sondaje ma bucura. Insa mai e foarte mult pana departe. Daca se lucreaza cu adevarul in suflet se pot face schimbari. Inca ma urmareste exemplul de la Timisoara (sper ca nu gresesc orasul) unde de ceva ani repartizarea in clasele pregatitoare se face in ordine alfabetica si chiar nepotul inspectoarei s-a supus acestor noi rigori! Am acum baietetul la pregatitoare, nu mi-ar fi placut sa fie acest sistem, dar l-as fi acceptat constienta ca numai asa se pot schimba lucruri. Cam asa ar trebui procedat si cu manualele si cu sutele de auxiliare. Vrem adevar, hai sa urmarim banii…si vom intelege de ce avem atatea n-spe mii de astfel de ‘lucrari’ recomandate, niciodata impuse dar mereu cumparate de parinti …La fel cu toate concursurile organizate pe firme de apartament …unde nu se percepe taxa de participare dar se plateste diploma sau medalia, ca de….cel mici se bucura de ele si participa cu drag…Si uite asa ne mintim singuri! Parintele nu prea are ce face, nu poate impune schimbarea. Insa atunci cand ea se va produce, trebuie sa o accepte chiar daca nu prea o sa-i convina! Eu pot sa nu-l las la concurs, pot sa-i iau manuale, dar ma cost timp, ma costa consum emotional, ma costa angoasa …si schimb un stres cu altul. Dar daca cei care guverneaza chiar isi doresc adevar si schimbare, o pot face. Dar unii vor avea de pierdut, trebuie probabil gasita o forma de sprijin (ma gandesc de ex, la profesorii care predau materii care nu mai sunt cerute de actuala societate) dar nu putem tine copiii prizonieri trecutului. Cati copiii stiu astazi 5 lucruri despre UE? Mi se pare esential. Pentru ca de cand faceam noi scoala si invatam despre Romania, lucrurile s-au schimbat mult. Azi ar cam trebui sa invete si depre UE daca nu in egala masura, macar un pic acolo. Ca sa inteleaga, chiar si un copil de clasa a V-a de ce vorbim de Brexit, cum s-a ajuns acolo si de ce. La marele TIC ar trebui sa se vorbeasca despre stiri false si intoxicare informationala nu despre salvarea fisierelor! Cati copiii stiu ca peste cativa ani vor putea alege? Stiu ce drepturi au?

    Apreciază

    • Stiu prea bine cu ce probleme va confruntati, la urma urmei, au fost si ale noastre intr-o vreme 😉
      Cat despre repartizarea pe clase, eu stiu ca anul asta se va face alfabetic si la Bucuresti. Sau cel putin asa s-a promis, vom vedea in toamna daca se si tin de promisiune.

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.