Despre virgule. O odisee (episodul 1)

Pentru că disputa filologică (hahaha!) dintre Olivia Steer şi Mircea Cărtărescu a fost subiectul zilei de ieri, am căutat pe internet informaţii despre educaţia Oliviei, despre care ştiam că a fost, cândva, demult, jurnalistă. Spre surprinderea mea, am aflat că nici măcar nu a făcut facultatea de Litere, aşa cum îmi imaginam. Dar nu despre asta vreau să povestesc acum, ci despre… puterea virgulelor.

Este un subiect care mă preocupă de ceva vreme încoace, deoarece s-au înmulţit enorm oamenii care scriu fără să gândească şi devine din ce în ce mai dificil să ne înţelegem reciproc. Folosirea corectă a virgulelor este un semn de logică sănătoasă, nici măcar nu ţine de cunoaşterea regulilor gramaticale, neapărat. E semnul care îţi separă ideile în cap, înainte de a ţi le separa în scris. Iar o folosire incorectă a virgulei poate duce la schimbarea completă a sensului unui enunţ.

Aşa că m-am gândit că, poate, ar fi util cuiva să încerc să explic cum stă treaba cu virgulele astea. Cât de simplu ar fi să încercăm să le punem acolo unde le este locul şi cât de importante sunt ele pentru buna înţelegere dintre noi.

Primul sfat pe care vi-l pot da, când vine vorba de folosirea virgulelor, este să încercaţi să citiţi cu intonaţie, în minte (măcar), ceea ce scrieţi. Acolo unde vi se pare că trebuie să faceţi o pauză, să respiraţi, să introduceţi o paranteză, să adăugaţi elemente într-o listă, să subliniaţi un menţiune importantă, acolo trebuie să puneţi virgulă. Iar când deschideţi acea paranteză sau când faceţi acea menţiune importantă, să nu uitaţi să le marcaţi şi finalul, tot cu câte o virgulă.

Primul text ales pentru exemplificare este cel al articolului găsit azi pe net, la căutarea după studiile Oliviei Steer. Nu ştiu cine l-a scris, articolul este preluat cu totul sau parţial pe mai multe site-uri şi sub mai multe nume de autori (ruşine să vă fie, dragi „ziarişti”!). Las aici ca referinţă doar prima adresă care mi-a rezultat la căutarea Google: https://voceabanilor.ro/ce-facultate-a-terminat-olivia-steer-si-cum-si-a-inceput-cariera-sotia-lui-andi-moisescu.

Am pus mai jos textul integral al articolului, apoi am selectat câteva fragmente pe baza cărora putem discuta folosirea virgulelor.

––––––

Articolul complet

 –––––––
Primul paragraf:

Aici avem următoarea înşiruire de idei: i-a plăcut televiziunea de mică, visa încă din liceu să ajungă prezentatoare, visul ei a devenit realitate. Între „i-a plăcut televiziunea de mică” şi „visa să ajungă prezentatoare” s-a folosit conjuncţia „şi”, perfect corect. Însă faptul că „visul a devenit realitate” a fost inserat în mijlocul ideii că „visa să ajungă prezentatoare încă din liceu”. De aceea, el a fost separat, prin virgule, de restul enunţului. Acest fragment nu este greşit formulat, însă putea fi formulat mai bine, în sensul că este ambiguu. Cineva îşi poate pune următoarea întrebare: visa să ajungă prezentatoare încă din liceu sau visul a devenit realitate încă din liceu? Aşa că eu l-aş fi formulat altfel, să zicem aşa:

I-a plăcut televiziunea de mică și a visat încă din liceu să ajungă prezentatoare, iar visul ei a devenit realitate.

–––––––

Aici avem aceeaşi situaţie de trei ori: nişte cuvinte/construcţii cu rol circumstanţial (arată circumstanţele, situaţiile, felul în care se întâmplă un lucru), plasate la începutul unui enunţ, deci care ar fi trebuit separate prin virgulă de restul enunţului respectiv. Noi ştim că ordinea firească în propoziţiile noastre este: SUBIECT ATRIBUT PREDICAT COMPLEMENT. Atunci când complementul este aşezat la începutul propoziţiei, stricând ordinea uzuală, el poate fi separat prin virgulă de restul propoziţiei, în funcţie de înţelesul pe care dorim să îl dăm enunţului.

Exemplu:

  • MAMA MEA A VENIT ASEARĂ. – aici enunţăm, pur şi simplu, ceva, spunem că mama a venit aseară, e o informaţie, iar accentul cade pe ASEARĂ. Această propoziţie s-ar putea potrivi într-un dialog de genul:

– Când a venit mama ta?

– Aseară.

– Dar mama ta?

– Ieri.

  • ASEARĂ A VENIT MAMA – aici, la fel, povestim că aseară a venit mama, dar accentul cade pe A VENIT MAMA.

– Ce ai făcut aseară?

– A venit mama.

  • ASEARĂ, A VENIT MAMA – acesta este cazul în care ar fi trebuit să se afle toate cele trei fraze din articol, şi anume de separare a complementului circumstanţial de timp ASEARĂ de restul propoziţiei, fără a pune mai mult accent pe una sau alta dintre părţile enunţului. E o explicaţie şi atât, o situare în timp a unui eveniment povestit.

Deci, avem virgula folosită corect în construcţia: „Cu toate acestea, a rămas angrenată”. Şi lipseşte virgula în celelalte două construcţii:

      – „Practic ea taxa” nu înseamnă că ea taxa material ceva, ci autorul a dorit să spună că ea taxa DE FAPT ceva. Deci forma corectă ar fi fost: „Practic, ea taxa”. Vă puteţi da seama de diferenţă dacă rostiţi (în minte sau cu voce tare) repede „practic ea taxa” şi apoi „practic [pauză] ea taxa”.

– Iar dacă spunem, ca în articol: „După nu foarte mult timp a devenit corespondent”, accentul pică pe „după nu foarte mult timp”, şi nu pe „a devenit corespondent”, aşa cum ar fi normal şi cum s-ar înţelege dacă am pune virgulă după „timp”: „După nu foarte mult timp, a devenit corespondent”. Textul este o naraţiune, se povesteşte viaţa cuiva, deci accentul trebuie să fie pe faptele din respectiva viaţă.

––––––––

Aici, virgula de după „reportaje” este opţională, putea foarte bine să lipsească, deoarece urmează un atribut al substantivului respectiv care poate fi şi de identificare (care nu cere virgulă, e necesar), şi explicativ (care descrie suplimentar substantivul, cere virgulă).

În schimb, după „În paralel”, ar fi trebuit să se găsească o virgulă, ca în exemplele anterioare cu „practic” şi „după nu foarte mult timp”. Pentru că nu e important faptul că era ÎN PARALEL, ci faptul că era CORESPONDENT.

––––––

Aici, din nou, virgulele ar fi utile, pentru a separa circumstanţialele puse la începutul enunţurilor: „Ulterior, Olivia” şi „Apoi, a fost”.

–––––––

Eh, aici lucrurile devin chiar complet greşite. În felul în care e scris acum, se întelege că a luat o pauză ŞI după naşterea primului copil. Apoi, restul primei fraze devine lipsit de coerenţă. Iar din ultima frază se înţelege că pe cel de-al doilea fiu îl cheamă „Luca şi emisiunea cutare”.

Aşa cum, atunci când deschizi o paranteză, trebuie să o şi închizi la sfârşit, la fel e şi cu virgulele de acest gen: marchezi cu una începutul unei explicaţii suplimentare şi cu alta sfârşitul acesteia.

Lipseşte o virgulă esenţială după primul „şi”, care să separe circumstanţialul de timp. Corect ar fi fost: „A luat o pauză şi, după naşterea primului copil, David, a revenit”. Sensul este: a luat o pauză şi a revenit. Când a revenit? După naştere.

La fel, lipseşte o virgulă după „Luca”, care este o explicaţie suplimentară pentru „un alt fiu” (Care alt fiu? Luca) şi nu are nicio legătură cu „emisiunea”.

Am încercuit în text şi celelalte trei greşeli, deşi nu sunt virgule, dar zău dacă puteam să le las neobservate… În loc de „A urmat” trebuia să fie „Au urmat”, la plural, deoarece e vorba de o înşiruire de trei lucruri care AU urmat: o nouă experienţă, un alt fiu şi o emisiune. Lipsa căciuliţei de pe a-ul din „mama” transformă o expresie completă în una incompletă: „experienţa ca mama” te face să te întrebi MAMA CUI? Iar „TV” este o prescurtare de la „Televiziune” şi se scrie cum ambele litere majuscule.

Deci, forma corectă a celei de-a doua fraze ar fi fost: „Au urmat o nouă experiență ca mamă, un alt fiu, Luca, și emisiunea „Doamne de poveste” de la Acasă TV”.

––––––

Ar mai fi câteva lucruşoare discutabile şi în ultimul paragraf al articolului, care nu sunt nici ele virgule, dar au relevanţa lor în ochii unui cititor avizat:

– „mass-media” se scrie cu liniuţă;

– „Facebook” se scrie cu majusculă;

– lipsa de sens a folosirii lui „dar” în ultima frază, pentru că nu sunt două situaţii cu sens adversativ acolo;

– nuanţa pleonastică a construcţiei „mai extremiste” – ori eşti extremist, ori nu eşti.

–––––

Sper că am reuşit să găsesc e exprimare cât mai clară. Am dat de multe ori astfel de explicaţii, oral, însă niciodată în scris. Şi, atunci când încerci să pui pe hârtie ceva ce ţi se pare foarte evident în minte, îţi dai seama că nu este chiar atât de uşor să te faci bine înţeles.

Îmi propun să revin cu astfel de texte, când găsesc ceva semnificativ şi un pic de timp pentru a scrie. Copiii noştri au dificultăţi de exprimare ŞI pentru că în şcoală se fac lucruri deosebit de savante la orele de limba română, în loc să se pună accent pe logica limbii, pe firescul unor construcţii, pe ceea ce e cu adevărat important: să reuşim să comunicăm coerent între noi, să ne facem uşor înţeleşi. Iar punerea greşită a unei „simple” virgule poate avea o importanţă mult mai mare decât ar crede unii dintre noi.

Un gând despre „Despre virgule. O odisee (episodul 1)

  1. Pingback: Despre virgule. O odisee (episodul 2) | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.