Puţin neglijat, dar nu complet abandonat, blogul acesta a pornit ca un loc în care aveam de gând să adun întâmplările frumoase ale copilăriei fetiţei mele şi a ajuns, când sacul cu întâmplări frumoase s-a mai golit, locul în care adunam gânduri grămadă. Apoi a devenit cumva dificil să îmi găsesc motivaţia de a scrie când mai nimeni nu părea să vrea să citească. Iar în ultima vreme a devenit mai comod să scriu pe Facebook, mai scurt şi cu mai puţine pretenţii de calitate literară. Sper să fie doar o etapă.
Actualizez permanent, însă, pagina despre Cărţile mele. Găsiţi acolo, la zi, toate cărţile la care am avut ocazia să îmi aduc contribuţia.
Aluniţa Voiculescu
2 noiembrie 2021
––––––––––––
Fetiţa mea, Luna, vorbeşte foarte mult, ceea ce este, bineînţeles, obositor. Dar este şi foarte amuzant. Uneori, râd pe moment şi uit repede ce a spus, alteori povestesc şi altora anecdota şi iar uit. Dar se întâmplă ca acest copil, cu o experienţă de viaţă până la genunchiul broaştei, să spună lucruri atât de profunde încât să pot scoate din ele o povestioară caldă, bună de pus pe net pentru alţi părinţi obosiţi, care au doar puţin timp liber pentru sufletul lor şi cărora le dedic acest blog.
Câteodată, rar, scriu cu durere, tristeţe şi neputinţă. Iertaţi-mă când vă întristez şi pe voi, dar viaţa nu îmi dă voie să fiu mereu veselă, motivată sau optimistă.
A, şi să nu uit: acest blog e gratis. Reclamele care apar pe el nu îmi aparţin, sunt ale platformei WordPress, deci ele nu sunt recomandările mele. Dacă îmi place ceva, recomand cu obiectivitate, plăcere şi fără bani, în articole.
Aluniţa Voiculescu
2014
Pingback: Am ceva de dat | Mama Aluniţă
Buna ziua!
Dna psihoterapeut Tina Petrareanu si dna pedagog Aurelia Damian organizeaza seminarul Cum sa motivam copilul sa faca ce nu-i place. Seminarul este adresat parintilor, va avea loc in data de 19 Februarie 2016 la Rin Grand Hotel, iar participarea este gratuita. Pentru mai multe informatii, va rugam sa accesati urmatorul link: https://www.facebook.com/events/1557332711258667/ . In cazul in care doriti sa ne fiti alaturi, va rugam sa confirmati participarea la adresa de email andra.caracostea@yahoo.com.
Va multumim,
Andra Caracostea
ApreciazăApreciază
Multumim pentru informatie.
ApreciazăApreciază