În căutare de inspiraţie pentru vreun articol nou cu care să mai populez acest blog, rămas în umbra Facebook-ului, deschis-am adineaori fişierul cel stufos în care îmi notez, de peste opt ani, perlele fiică-mii şi întâmplările legate de ea pe care aş vrea să mi le pot aminti cu drag la bătrâneţe. Şi am căutat acolo, de curiozitate, însemnările de noiembrie din fiecare an. Am făcut şi pentru voi o selecţie, nu de alta, dar eu nu mă pot hotărî dacă putem vorbi de o reală maturizare a copilului în toţi aceşti ani:
NOIEMBRIE 2011 (avea aproape 3 ani)
Luna vrea să meargă la Giurgiu fără mine, doar cu căţeluşa noastră, Babe, pe care să o pună la volan.
– Dar Babe e căţel, îi tai eu elanul. Nu poate conduce.
– Ba da. Îi pune tata cheie şi e motolizată.
NOIEMBRIE 2013 (5 ani)
– Mama, taţii au chiloţi?
NOIEMBRIE 2014 (6 ani)
Eram mai devreme la calculator.
– Mama, apasă-mi şi mie pe fete goale şi imprimă-mi vreo şase, te rog.
Abia când a adăugat: „Desenate” mi-am revenit din şoc. Îmi cerea siluete de fete pe care să le poată colora şi „îmbrăca” aşa cum vrea ea, ca în cărţile cu şabloane.
NOIEMBRIE 2015 (7 ani)
Zapez plictisită la televizor. Fiică-mea e nemulţumită şi mă tot bombăne, de alături, de pe canapea. Dacă ar fi după ea, ne-am uita numai la desene animate toată ziua. La un moment dat, ajung pe TVR şi o aud ţipând:
– Lasă aici! Lasă aici!
– Aici?!, mă pufneşte râsul.
– Da! Îmi plac bilele alea!
Şi am lăsat acolo. A fost de-a dreptul fascinată. Prima extragere Loto din viaţă nu se uită niciodată…
NOIEMBRIE 2016 (8 ani)
Fiică-mea e bucuroasă nevoie mare că are birou nou de la IKEA. Şi-a făcut toate temele şi ceva în plus, doar ca să stea cât de mult poate la birou. Apoi s-a apucat să caute printre cărţile cu exerciţii care zăceau neatinse de mult, unele de ani întregi, în bibliotecă.
– Mama, pot să fac şi eu un test din cartea asta de Logică?
Mă uit furtiv pe copertă: nu mai recunosc volumul, habar nu am despre ce e vorba. O fi şi din cauza emoţiei de a o vedea pe Luna atât de studioasă:
– Sigur!, mă grăbesc eu să îi dau aprobarea. Vezi mai întâi dacă sunt exerciţii pentru vârsta ta…
– Da, da, mă întrerupe ea, grăbită să se întoarcă la piesa ei de mobilier preferată. O să fac vreo două pagini. Trei, patru, cinci, şase…
Ce-mi plac enumerările astea!
Timp de câteva minute, ne vedem fiecare de treaba ei, în tăcere. Apoi îi sună telefonul şi o aud vorbind cu taică-său, cu cel mai voit şi nonşalant ton posibil:
– … Mda… Eh, eram un pic ocupată… Fac nişte probleme de logică… Da… Cam vreo mie de pagini, aşa…
NOIEMBRIE 2017 (9 ani)
– Mama, să vezi ce chestie mişto fac adulţii din şcoala noastră! Se numeşte „Secret Santa” şi…
– Ştiu ce e „Secret Santa”. Făceam şi noi la firmă, când lucram. E foarte frumos, păcat că nu faceţi şi voi în clasă.
– Da, şi mie mi-ar fi plăcut. Tocmai de aceea ţi-am spus. Pentru că vreau să vă propun să facem măcar acasă, între noi. Ce zici? Tu cu mine şi cu tata!
Zic că e o idee foarte bună. Doar că va fi un Secret Santa foarte, foaaaaarte mic 😉
NOIEMBRIE 2018 (10 ani)
La televizor e o reclamă în care apare Eric Roberts. Ştiu că fiică-mea are o mare slăbiciune pentru sora lui, aşa că îi spun:
– Uite, Luna, e fratele Juliei Roberts.
Într-adevăr, copilul e dat pe spate. Adaug că acest frate a jucat în sute de filme şi că e un actor bun, dar care a ales să facă filme de calitate mai slabă decât soră-sa. La care fiică-mea concluzionează:
– Înseamnă că e un geniu. Că şi soră-sa e o genie…
NOIEMBRIE 2019 (aproape 11 ani)
Discuţie la telefon, în prima seară a unei excursii:
– Şi ce-ai mâncat la cină?, o întreabă taică-său.
– Caşcaval pané cu mămăliguţă, carne şi amandină.
Şi uite-aşa afli, la bătrâneţe, că ţi se poate face greaţă doar de la folosirea nefericită a unor biete conjuncţii 😀
Mama Aluniţă 