Vă plictisiţi? Jucaţi-vă!

Există trei tipuri de zile de vacanţă:

  1. Cele în care chiar sunteţi în vacanţă şi vă relaxaţi / distraţi / şi altele plecat pe undeva prin lume.
  2. Cele în care nu sunteţi în vacanţă, dar copilul este, şi vă relaxaţi / distraţi / şi altele acasă, dar cu copilul plecat pe undeva prin lume.
  3. Cele în care copilul e în vacanţă, dar nu vrea să plece pe nicăieri prin lume, şi atunci NU vă relaxaţi / NU vă distraţi / NU vă nimic.

Noi am avut parte în vara aceasta exclusiv de tipul al treilea până acum. Tipul unu este cumva într-un plan optimist şi îndepărtat, de sfârşit de august, iar tipul doi iese complet din discuţie, pentru că Luna a decis anul acesta că nu doreşte să plece absolut nicăieri fără noi. Aşa că am fost nevoiţi să improvizăm diverse activităţi distractive pe lângă şi în casă, astfel încât să simţim, totuşi, cu toţii că trecem prin ceea ce se numeşte „vacanţa mare”.

O să vă povestesc săptămâna viitoare, mai pe larg, unde am fost şi ce am făcut, mai ales că sunt activităţi plăcute, cu costuri mici sau deloc, care vă pot inspira în caz că aveţi nevoie. Până atunci, însă, mă grăbesc să vă dau o sugestie de joc pentru ziua de astăzi, în caz că şi pentru voi este o zi de tipul al treilea, ba şi mai grav de atât: vremea este urâtă, deci nici măcar afară nu puteţi ieşi.

Noi l-am jucat după ce a citit fiică-mea, cu mare încântare, Noroc cu laptele, a lui Neil Gaiman. Pe când ne povestea nouă, tot cu mare încântare, ce se petrecea în carte, am auzit-o spunând „vumpiri”:

– Ce e aia?, am întrebat eu.

– Vampiri, mama!, mi-a răspuns copilul, cu aerul acela excedat pe care şi-l iau ăştia mici atunci când trebuie să explice adulţilor ceva ce lor li se pare evident. Doar că ei nu pot pronunţa litera A.

Şi aşa se face că într-o zi am încercat să vorbim şi noi la fel şi să înlocuim peste tot A-ul cu litera U. Au ieşit nişte conversaţii de mai mare dragul:

– Mumu? Vrei să mergem în purc? Că tutu merge!

sau:

– Îmi uduci şi mie un puhur cu lupte, te rog?

– Du, imediut.

Vă asigur că o să vă distraţi, chiar dacă afară plouă, copilul s-a sculat cu fundu-n sus, iar mai sunt doar câteva ore până luni dimineaţă, când o veţi lua de la capăt cu serviciul, pe caniculă…

BONUS

Pe când scriam numele articolului, mi-am adus aminte de o serie veche de tot de reclame, de pe vremea când eram fan Culture Pub – o emisiune despre reclame de la televiziunea franceză M6, unde vedeam mici capodopere publicitare, în timp ce la noi la TV se auzea doar „Dacă vrei, poţi”, „V-am prins, vrăjitoarelor” sau „Cine? Nenea Nicu?”. În campania asta de la tăiţeii Nissin, se întâmplau tot felul de tragedii cu o turmă de minusculi omuleţi preistorici în căutare de hrană, iar o voce ameninţătoare din off încheia spoturile cu: „Hungry? Cup O’Noodles!”. Exact cu acelaşi ton mi-am închipuit şi eu că pronunţ titlul acestui articol. Şi am căutat pe net reclamele cu pricina. Nu numai că le-am regăsit şi am râs din nou revăzându-le, dar am descoperit şi că, de-a lungul anilor, brandul cu pricina a continuat să facă astfel de campanii cu umor absurd.

Aşa că vă recomand şi nişte YouTube, în caz că vreţi să vă amuzaţi în ziua asta gri.

Aici este una dintre preferatele mele din campania cu oamenii primitivi, din 1992:

Dacă vă place stilul, aici cred că este toată seria din acel an:

Şi dacă vă place mult, atunci căutaţi după „Nissin Cup Noodles”, pentru că nici seriile din anii care au urmat nu sunt deloc de lepădat. Sau lăsaţi pur şi simplu YouTube-ul să vă plimbe prin colecţiile sale de reclame japoneze din care nu înţelegi nimic, dar la care te uiţi fascinat:

etc.

Duminică plăcută!

Anunțuri

Ocupaţii de vacanţă

Ziua 1

– Mama, ia uite, m-am făcut frumoasă!, mă anunţă Luna mândră de ea şi întânzindu-mi mâna pe care scrie, cu carioca roşie: „Sunt frumoasă!”

Ziua 2

– Mă duc afară, să-l dresez pe Lord ca la concursuri, pentru când s-o face iar Ham Talent!

Ziua 3

– Mamaaaa!, mă strigă fiică-mea din baie. Ghici ce dă roşu cu alb şi albastru!

– Steagul Franţei, glumesc eu.

– Nope! Dă roz!

– Da’ ce faci tu acolo?

– Artă. Cu pasta de dinţi.

Ziua 4

– Ia să vedem, mai ţii minte cum îl cheamă pe soţul oii, Luna?

– Ăăă… ştiu! Iad!

Ziua 5

– Luna, te rog să nu intri în baie în următorul sfert de oră, pentru că am pus…

– Nicio problemă! Oricum nu puteam, pentru că acum intru în Italia, mă asigură ea pripit, cu ochii în ecranul Google Maps.

Ziua 6

Era clar că, în ritmul ăsta, se va ajunge şi la urcatul pe pereţi:

Ziua 7

– Ce bine ţi-ar prinde să ai şi tu un hobby acum, în loc să stai degeaba…

– Păi am, tata!, se apără Luna. Psihologia. Doar că în momentul ăsta nu am niciun caz, ce să fac?

Cronică de artă

Pentru că mi s-a reproşat că mă lungesc în mod obositor atunci când povestesc despre locurile în care mergem şi activităţile pe care le facem, iată că azi sunt deosebit de succintă şi vă prezint, conform zicalei, o poză care face cât o mie de cuvinte:Este vorba de un peisaj cu mini-iubitori de artă, în sala care le-a plăcut cel mai mult de la expoziţia Art Safari.

În rest, nu prea am ce să spun despre acest eveniment cultural. Aştept cu mare curiozitate să văd ce se va întâmpla cu lumea noastră artistică şi boemă atunci când se vor prăbuşi de tot şandramalele astea uriaşe şi comuniste în care se organizează mai nou expoziţii, ateliere, teatre, cluburi, discoteci… Că nimeni nu mai construieşte nimic. Doar pune un bec într-o toaletă şi o numeşte artă.

Luna mai ar trebui să aibă 214 zile şi câteva seri în plus

Ultima dată am fost la un vernisaj acum mai mult de zece ani, într-o suburbie a Parisului. Nu îmi aduc aminte nici numele artistului, nici vreo operă de-a lui (ceva sculptură cu flexul, parcă), ci doar faptul că ne-a cântat un pic Maria Răducanu. Şi că tot într-o fostă hală industrială se petrecea acţiunea, ca şi vernisajul la care am fost aseară cu fiică-mea. De fapt, locul în care am fost aseară semăna mai mult cu anexele unei gospodării de la ţară: un grajd în care erau expuse nişte statui uriaşe din lemn, o curte în care se înghesuiau iubitorii de artă la degustat de vin şi un intrând strâmt între două barăci metalice, pe pereţii cărora avea loc expoziţia propriu-zisă – dar noi n-am ştiut sigur-sigur acest lucru până ne-am întors acasă şi am verificat pe net. Pentru că vorbim, totuşi, despre nişte magneţi afişaţi într-un gănguleţ. Adică ştiu frigidere mai bine dotate decât pereţii ăia… Dar ideea de a aduna bucăţele de lume într-un locşor înghesuit de la marginea Bucureştiului este una interesantă, la fel cum interesant este modul în care s-a realizat expoziţia, cu magneţi trimişi prin poştă de către tot felul de oameni.

Nu ştiu dacă e o coincidenţă sau un trend, dar mâine va fi organizat un eveniment similar, doar că cu stickere în loc de magneţi (Sticker Attack), iar bănuiala mea este că fiică-mea va dori să participe şi la acela. Pentru că ei i-a plăcut aseară. La început, s-a oripilat toată la vederea statuilor uriaşe, un amestec de reprezentări lemnoase ale lui Picasso, cred, şi de femei cu sânii goi („Bleah! Mama! Cum poţi să te uiţi la AŞA CEVA??!!”), apoi a zărit mesele cu ronţăieli şi cu suc de mere şi s-a înfipt („Bleah! Ce naşpa e miezul ăsta de nucă!”), apoi a zărit standul cu magneţi de vânzare („Bleah! Ia uite ce scrie pe magnetul ăsta: Un munte de căcat!”) şi apoi era cât pe ce să plecăm, pentru că aveam impresia că asta era tot. Apoi, însă, am observat şi expoziţia în sine, iar Luna a fost curioasă să analizeze îndeaproape cam toţi magneţeii de acolo şi în special pe cel care îi lipseşte ei din colecţia de la brânza Hochland („Mama, pot să-l iau eu? Că aduc înapoi o dublură de la alea pe care le am acasă! Pleaaaaaase…”). Şi pentru mine a fost oarecum distractivă ieşirea, nu numai pentru că m-a făcut copilul să râd, dar şi pentru că nu mai fusesem niciodată în acea zonă a oraşului, iar la întoarcere m-am rătăcit prin cartierul Pajura, după bunul meu obicei de a intra cu maşina pe drumuri complet necunoscute şi a persevera în greşeală până când ajung din nou într-un loc cunoscut. Şi am mai văzut ceva interesant aseară: un spaţiu foarte mare, în aceeaşi incintă a Combinatului Fondului Plastic, luminat şi curat, numit Galeria Nicodim. Acolo chiar mi s-a părut a fi un mediu potrivit pentru artă, în genul marilor muzee ale lumii, cu condiţia să ai ce expune. Deocamdată era în lucru viitoarea expoziţie, dar noi ne-am băgat capul curioase, iar Luna a zărit într-un colţ trei lucrări ce i s-au părut familiare (ceva printuri digitale uriaşe inspirate din jocuri pe calculator). Deci ceva mă face să cred că vom mai merge la un vernisaj în curând…

De fapt, planurile noastre de a mai merge undeva în viitorul apropiat sunt extrem de îndrăzneţe. După cum povesteam şi în anii trecuţi pe vremea asta, luna mai este cea mai bogată în evenimente culturale în Bucureşti. Este luna în care nu îmi ajung zilele, forţele şi banii pentru a vedea toate lucrurile pe care mi le propun. De obicei, aleg manifestările muzicale şi, dintre ele, pe cele gratuite, ca să pot face faţă, dar anul acesta mi-au trezit interesul mai multe evenimente din zona artelor plastice, la care intenţionez să merg cu precădere. Şi pentru că nici eu nu pot scrie toată ziua, nici voi nu aveţi atâta timp liber la dispoziţie pentru a citi, o să scriu succint în continuare care sunt atracţiile lunii mai, din punctul meu de vedere, poate vă ajută la planificarea ieşirilor viitoare:

  • la MNAC sunt expoziţii noi şi voi profita de atelierul gratuit despre patriotism la care am înscris-o pe Luna pentru a le vizita;
  • la Dalles a început oarecum festivalul Unfinished cu expoziţia World Press Photo; cred că voi aştepta şi celelalte manifestări ale festivalului pentru a merge acolo, fotografiile expuse acum îmi par prea crude şi pentru mine, darămite pentru un copil empatic ca Luna, şi mă gândesc că ar fi mai comod să am la ce îi deturna atenţia…
  • expoziţiile de la Centrul Artelor Vizuale Multimedia (cea de colaje care se termină azi şi Salonul Naţional de Pictură care începe după aceea)
  • Art Safari de săptămâna viitoare, la care deja am luat un bilet în presale, pentru că anul trecut mi s-a părut cam scump la intrare.

Cam atât cu artele vizuale, deocamdată. Îmi mai atrăsese interesul Salonul European de Bandă Desenată, unde intenţionam să merg cu Luna, dar bine profesorul ei de la atelierul de bandă desenată ne-a sfătuit să nu facem asta, pentru că ar fi o şuşă cu câţiva creatori de chestii mult prea porcoase pentru vârste mici. Ceea ce mi s-a părut ciudat, mai ales că vorbim despre un eveniment denumit pompos „Salon European” şi promovat chiar de instituţii UE, fără nicio menţiune de limită de vârstă. Voi mai studia chestiunea…

Avem apoi atracţiile muzicale şi festivalurile, târgurile şi celelalte evenimente din parcuri, toate gratuite, care sunt parcă mai multe ca niciodată:

Chiar astăzi încep Etnorama în Herăstrău, Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiş în Titan şi Ziua Europei – Unitate în diversitate în parcul Lumea Copiilor (nu vă uitaţi că scrie 11-14 mai, ieri încă nu era nimic acolo, organizatorii nu au obţinut autorizaţie de la primărie decât pentru weekend); habar nu am cum voi reuşi să ajung deseară în acelaşi timp la concertul Viţa de Vie (ultima mare pasiune a Lunei: „Basul şi cu toba mare”), care e cândva în intervalul 18:00-21:00,  în Titan, şi la cel al lui Marius Mihalache (febleţea mea), care începe la 20:30 în Herăstrău. Ceva mă face să cred că îl voi sacrifica iar pe genialul ţambalagiu pe care nu l-am văzut niciodată live, la fel cum am făcut acum două săptămâni, când a cântat la festivalul Yakasha, iar noi eram la Giurgiu. Şi pe Goran Bregovici l-am ratat atunci, din acelaşi motiv, şi mi-a părut rău – pe Goran l-am văzut doar la primul lui concert din România, acum vreo douăzeci de ani, când nu mai era loc în Sala Palatului să arunci un ac şi toată lumea era în picioare, dansând. La Yakasha am reuşit să ajung doar în ultima seară, la Russkaja, o formaţie austriacă ce cânta rock parodic în engleză cu accent rusesc (mama ei de globalizare!) şi a fost foarte distractiv. Iar săptămâna asta am mai fost luni în parcul Tineretului, la Cantus Mundi Show, unde am ascultat un pic de Taxi, Andra şi Vunk (Taxi super, Andra OK, Vunk de neascultat) şi marţi la Ziua Europei din Piaţa Universităţii, pe ploaie, pentru marea noastră iubire comună, Carla’s Dreams, şi veselia nostalgică prilejuită de O-Zone (cred că despre subiectul ăsta ar merita să vă povestes mai pe larg, dar cu altă ocazie). De altfel, Carla’s va avea din nou spectacol chiar mâine seară, la Arenele Romane, unde îşi lansează noul album (ah, să mă săruţi până, până, până la sânge… o să leşine şiruri lungi de puştoaice la concertul ăsta!), iar Andra va cânta şi ea din nou în Lumea Copiilor duminică seară, dar noi probabil că nu vom merge la niciunul dintre aceste concerte.

Azi începe în Bucureşti şi Sibiu EUROPAfest 2017, cu o listă impresionantă de concerte pentru următoarele 10 zile.  La care clar nu vom merge. Am fost luna trecută la Jazz for Kids, concertul-lecţie propus de Mihai Iordache pentru copii, în cadrul festivalului Jazz in the Church. Şi gata. Ai mei au declarat că cele 40 de minute în care au stat cuminţei în stranele Bisericii Luterane şi au ascultat aşa ceva (AŞA CEVA!!!) sunt suficiente pentru anul acesta, mai discutăm în 2018.

Iar mâine se deschide din nou în Herăstrău Roaba de Cultură, unde am petrecut ore tare plăcute în anii trecuţi, fie legănaţi în hamac, fie jucând badminton pe iarbă, fie ascultând concertele de acolo.

Şi nu mă pot abţine să vă semnalez ceva la care cu siguranţă aş fi mers într-o viaţă anterioară, fără copil şi fără prejudecăţile pe care le am acum: o noapte cu Hailu Mergia şi Adrian Minune, ca avanpremieră a festivalului Outernational Days. Dacă Broken Flowers vă spune ceva plăcut, atunci mă înţelegeţi. Dacă nu, nu.

Mai sunt multe, foarte multe locuri în care aţi putea ieşi în această copleşitoare lună mai: festivaluri de film, zilele Africii, teatre convenţionale sau nu, dansuri în stradă, târguri de handmade, bijuterii, burgeri… Eu mă inspir de obicei din newsletterurile venite de la 100 de locuri din Bucureşti şi Cotzoblog, dar desigur că şi paginile de internet pe care puteţi găsi recomandări de timp liber sunt extraordinar de numeroase.

Nu ştiu dacă v-am ajutat cu ideile mele sau mai mult v-am ameţit. Eu, cel puţin, când sunt bombardată cu atât de multă informaţie, am tendinţa de a nu mai face nimic 🙂 De aceea, ca să mă revanşez cumva, vă las aici şi un mic desert, pour la bonne bouche, cum ar zice verişorii noştri francezi. Dacă aveţi aceleaşi gusturi eclectice cu mine, atunci o să apreciaţi momentul următor – prestaţia Jamalei, câştigătoarea Eurovision de anul trecut, la prima semifinală de anul acesta (de fapt, aproape toată prima semifinală, pe care am văzut-o marţi seara la televizor, a fost impresionantă, cu multe melodii speciale, puternice sau sensibile, şi foarte bine lucrate). Mie mi-a făcut pielea de găină, dar e drept că n-ar fi prima dată când mă emoţionez doar eu la lucruri dintr-astea bizare:

Şi apropo de Eurovision, îi rog pe cititorii mei din alte ţări (sunteţi impresionant de mulţi, şi vă mulţumesc pentru asta) să voteze cu România la finala de mâine seară. Chiar dacă nu vă place „Olario” ăla al nostru, dar tare mult mi-aş dori să facem şi noi la un moment dat spectacolul ăsta în România. Participarea la un Eurovision este de mult pe bucket list-ul meu, alături de învăţarea limbii portugheze, un curs serios de bucătărie etc. etc. etc.

Experimentul

– Mama, pot să încerc un experiment?

– Depinde…, răspund eu precaută.

– Nu te speria. Vreau doar să amestec nişte lapte cu…

– N-avem lapte. Fir-ar, că am uitat să iau, scuze!

– Atunci amestec nişte apă cu un ou şi cu…

– Nici ouă nu mai sunt. Le-am pus pe toate la chec.

– Atunci amestec nişte apă cu… Ştii ce? Mai bine mă duc la frigider să văd ce e acolo şi după aia îţi spun.

Scriam un articol pe un alt subiect atunci când am fost întreruptă de elanul creator al fiică-mii. Dar mai întâi m-a umplut de mândrie: cât de înţelegătoare e cu uitările mele de aprovizionare cu articole de primă necesitate! Şi ce capacitate de adaptare la situaţii neaşteptate are! Apoi m-a chemat la bucătărie să mă întrebe dacă e OK să ia câte puţin din unt, brânză, miere, făină, iaurt şi oribila apă cu lămâie pe care nu ştiu de ce o mai ţinem în frigider, din moment ce nu place nimănui. Şi apoi a prins curaj şi m-a rugat să o filmez în timp ce „experimentează”. Aşa că m-am oprit din scris şi m-am gândit că e mai bine să vă amuze şi pe voi un pic filmuleţul rezultat – o parodie involuntară la emisiunile de gătit, cu prezentator peltic pe motiv de proaspăt aparat dentar şi cameraman cu comportament absolut neprofesionist.

Vizionare plăcută şi, vorba aia, nu încercaţi acasă!

Recomandări, un pic întârziate, pentru weekend

V-am promis săptămâna trecută că o să vă povestesc ce am făcut în weekend. Nu de alta, dar aveam o listă lungă, lungă, de tentaţii şi până şi eu eram curioasă la câte dintre ele o să ajungem, de fapt.

Am ajuns la două. Câte una pe zi. Ceea ce este, desigur, un număr mai mic decât cel propus, dar astea două au făcut cât şapte. Despre prima, cea de sâmbătă, am scris deja – atelierul de la eematico. A doua zi ne-am dus la Ham Fest şi ţin neapărat să vă povestesc şi despre asta, pentru că am bifat două premiere importante acolo. Dar nu pot acum. Sunt încă năucă după o săptămână de regim semi-negru (am avut şi eu, şi fiică-mea, o enteroviroză „drăguţă”) şi nici nu pot scrie contra cronometru, de felul meu. Iar acum mă grăbesc să vă înşir iar o listă de recomandări de activităţi cu copiii în perioada următoare, pentru că am promis şi asta şi, uite, e deja vineri seară şi n-aş vrea să se facă prea târziu. Deşi pentru unele dintre ele s-a cam făcut, cum ar fi concertul Pasărea Rock de la Basme cu Cai, care începe la 20:00 (dar mai e unul şi mâine).

Până duminică, mai găsiţi deschis la:

  • târgul Gaudeamus de carte şcolară, vizavi de Universitate, în caz că vreţi să cumpăraţi auxiliare pentru copii (sau poate chiar manuale, pentru că am înţeles că e un dezastru şi anul acesta în ceea ce priveşte manualele gratuite distribuite copiilor în şcoli);
  • Strada de C’arte de la Biblioteca Universitară, care are şi o secţiune pentru copii – cu ocazia asta puteţi băga un cap şi la World Education Fair de la Hilton, în caz că vă gândiţi să le deschideţi, prin educaţie, calea străinătăţii copiilor voştri (ceea ce nu e un lucru prea rău);
  • festivalul Narativ, organizat de editura Curtea Veche la Şcoala Centrală – atelierele pentru adulţi îmi par cele mai interesante, spre deosebire de cele pentru copii, la care „miros” un pic de confuzie asupra vârstei celor cărora li se adresează (noi am fost anul trecut la unul şi nu a fost prea reuşit, dar organizatorii au fost plini de bunăvoinţă şi atenţii faţă de participanţi); festivalul se desfăşoară nu numai în acest weekend, ci şi în următorul;

Sâmbătă spre prânz ar putea fi interesant de ajuns la Muzeul Ţăranului Român, cu ocazia Zilei Internaţionale a Limbilor (străine, aş adăuga eu, pentru dezambiguizare), spre seară la Nocturna Bibliotecilor, (care ţine până la două noaptea), iar spre noapte clar, clar, clar la iMapp, în piaţa Constituţiei. Proiecţiile încep la 22:30. Să nu plouă…

Şi dacă tot aveţi nişte zile libere, poate rezervaţi locuri la cele două mari manifestări ce încep în perioada următoare: Festivalul international de teatru pentru copii (vă recomand cu mare căldură cea mai frumoasă piesă de teatru pe care a văzut-o fiică-mea vreodată, Fapte VitejEşti, a companiei Petec, de joi, 6 octombrie) şi Bucharest Science Festival (nu m-am lămurit de pe site cărei categorii de vârstă se adresează atelierele, dar sunt unele interesante, cu chimie şi avioane). A, şi se mai anunţă şi câteva ateliere gratuite de Lego şi astronomie, săptămâna viitoare, la Orăşelul Cunoaşterii, care necesită rezervare din timp.

Sper că e suficient. Iar dacă o să-mi ziceţi că e chiar prea mult, o să vă răspund că îmi face plăcere să le strâng eu pe toate la un loc, manifestările astea, verificate cât de cât, ca să nu vă treziţi ca noi sâmbăta trecută, când era cât pe ce să ne ducem la un teatru cu morţi.

Ne anunţă o prietenă că, în faţa Ateneului, e o piesă de teatru cu nume grele, iar ei au plecat deja cu copiii într-acolo, poate ne ducem şi noi. Îi răspund politicos că pe bărbatu-meu îl doare foarte rău spatele, deci nu poate sta mult în picioare. După care îi spun şi lui însuşi bărbatu-meu. Şi îl aud:

– Da’… la teatru aş cam vrea. Hai să mergem, că m-oi descurca eu!

Şi ne îmbrăcăm, şi aproape plecăm, când acel „ceva” ce mă zgândărea neclar pe creier de când auzisem distribuţia piesei devine clar ca bună ziua:

– Auzi, da’ Ion Lucian nu cumva a murit de mult?

Prietena mea citise pe net programul unui festival de acum câţiva ani. Pentru că nu prea multă lume se mai sinchiseşte să îşi dateze articolele de pe internet şi, dacă nu eşti atent… Până la urmă s-au mulţumit să le arate copiilor, la pas, monumentele de pe Calea Victoriei. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu e chiar ideal ca distracţie pentru nişte copii – şi mă refer aici la celebra Ţeapă cu cartof, monument tematic, aş zice, pentru aventura lor din acea seară.

O listă lungă de recomandări de activităţi pentru copii şi nu numai

Zic „nu numai” pentru că în vara asta am fost cu fiică-mea, pentru prima dată, la teatru „pentru oameni mari” şi ne-a plăcut tuturor! Vă povestesc mai jos despre ce e vorba. S-a adunat o listă lungă, lungă în ultimele trei luni şi jumătate de când nu am prea scris despre activităţile noastre, şi le voi lua pe rând.

Deci nu v-am povestit despre cum am mers la Bookfest şi Luna a aflat de ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură de la însăşi autoarea cărţii, şi a înşirat mărgele în standul tizei sale din Soy Luna (serial la care nu ne uităm, desigur), şi a desenat semne de carte la standul Usborne (care poate fi găsit până pe 18 septembrie în Mall Promenada), şi şi-a luat cărticele pe care chiar a intenţionat să le citească, şi… câte şi mai câte activităţi frumoase şi gratuite, multe dintre ele, se pot face la un târg de carte!

Nu v-am povestit nici cum nu am mers la teatru, la Gaşca Zurli, deşi ne-am dus până hăt, la Buftea, pe 1 iunie; dar atât de multă lume adunată pe un singur tăpşan ca acolo eu nu am mai văzut, nici un singur vânzător de apă/suc/ronţăieli/prăjituri la o coadă de câteva zeci de părinţi cu copii mici atârnaţi de mână nu mai văzusem; aşa că ne-am urcat imediat la loc în maşină şi ne-am întors acasă. Tare mi-e teamă că intenţia Lunei de a vedea vreun spectacol de-al celebrei trupe nu se va materializa prea curând!

Nici despre concertul de pe iarbă, de a doua zi, din Herăstrău, care mi-a dat o stare total opusă nu v-am povestit. Tot un tăpşan, dar mai mititel, cu mult mai puţini spectatori, într-o seară plăcută, pe malul lacului… De mult nu m-am mai simţit atât de bine. Pe micuţa scenă au urcat pe rând Alina Manole, a cărei voce sună mult mai cald live decât înregistrată (şi care tocmai îşi lansase o carte pentru copii, eu nu o ştiu, dar poate că merită căutată), apoi Gyury Pascu, care m-a surprins cu un repertoriu vesel şi foarte uşor de fredonat, de s-a făcut fiică-mea că nu mă cunoaşte, atât îi era de ruşine de cum cântam în gura mare acolo, pe păturica pusă la dispoziţie de către organizatori, şi ultimul, Ducu Bertzi, ale cărui cântece am descoperit surprinsă că încă le mai ţin minte, de pe vremea Cenaclului Flacăra. Concertul făcea parte dintr-o manifestare mult mai complexă, organizată de Opera Comică pentru Copii, iar directoarea Operei era şi ea acolo, în blugi şi cântând cot la cot cu noi: Felicia Filip. I-am mulţumit, de altfel, doamnei Filip pentru seara specială şi i-am spus că e o tipă mult mai mişto decât m-aş fi aşteptat de la o cântăreaţă de operă. Ceea ce a părut să o bucure să audă. Îmi este mie un pic cam peste mână să ajung până în Giuleşti, dar îmi propun să fac efortul acesta în curând, să vedem şi noi un spectacol de operă pe înţelesul copiilor.

Nu v-am povestit nici că am fost cam dezamăgită de B-Fit in the Street de anul acesta, şi doar mă ştiţi ce fan de cultură stradală sunt! Am fost în seara de sâmbătă şi mi s-a părut mult diluată calitatea reprezentaţiilor: un spectacol de teatru la înălţime lungit prea mult pentru câtă substanţă oferea, de fapt, trupe sărace în simbolistică, actori plictisiţi care au încropit de-o paradă săracă şi obosită… Cam aceeaşi senzaţie amară mi-au lăsat, de altfel, şi alte manifestări culturale organizate cu repetiţie în această vară – ca Roaba de Cultură şi Copacul cu Cărţi, unde m-am simţit minunat anul trecut. Acum a fost o oarecare „fuşereală”, o umbră a ediţiilor trecute, fără program clar, fără capete de afiş şi chiar fără afiş pe alocuri. Cred că Arcub ar trebui să (re)devină mai exigent în legătură cu calitatea proiectelor pe care acceptă să le finanţeze. Nu de alta, dar e păcat să coborâm şi mai jos ştacheta aşteptărilor culturale plătite din banii publici ai bucureştenilor.

Nu ne-a prea plăcut la concertul Queen – deşi l-am adorat pe Adam Lambert când l-am descoperit, acum mulţi ani, la American Idol, trebuie să recunosc că nimeni nu poate şi nu ar trebui nici măcar să încerce să îl înlocuiască pe Freddie Mercury. Şi de la concertul When Violin Meets Guitar din Herăstrău am plecat, cu urechile varză de la încercările (nereuşite) de revizitare a unor clasici ai muzicii de toate genurile. Şi ce-mi mai plăcuseră băieţii ăştia când îi văzusem, demult, pe net…

În schimb, ne-a plăcut la concertul Alexandrei Uşurelu împreună cu Mircea Vintilă de la Casa Universitarilor. S-a petrecut acolo în vara asta o serie de spectacole sub numele Backyard Acoustic Season de mult bun gust, le-aş zice, cu voci adevărate şi instrumente calde, în mijlocul unei curţi surprinzătoare din centrul Bucureştiului. Încă se mai petrec concerte acolo, de fapt, dar nu ştiu pentru câtă vreme: mâine cântă Travka şi Lucia. Şi ne-a mai plăcut şi la un concert cu ceva Piazolla şi jazz (super vocea Dalmei Kovacs, pe care o ştiţi ori de la Vocea României, ori din adaptarea în română a cântecelor Elsei din Frozen, mai bună decât originalul, după părerea mea) din curtea casei Cesianu – un proiect început şi necontinuat, de re-dat viaţă unui spaţiu istoric proaspăt renovat de pe Calea Victoriei.

Spre sfârşitul lui iunie, am încercat-o pe Luna la un atelier de robotică. Am profitat de oferta Academiei Inventeaza.ro şi am mers cu toţii, într-o dimineaţă, la un seminar gratuit. Copiii au făcut muzică la portocale şi aerobic cu un instructor-robot cât palma, iar adulţii au ascultat poveştile unei organizatoare entuziaste, despre cum copiii de la cursurile lor au inventat deja lucruri minunate şi premiate pe la concursuri, ca ghiozdanul care te avertizează că ai uitat să îţi iei tot ce îţi trebuie pentru şcoală. Sau despre cum nu prea au găsit până acum sprijin în România, unde totul e complicat şi birocratic, dar au primit imediat suport din ţări ca Anglia, unde oamenii ştiu să recunoască valoarea unui proiect interesant. Sau despre cum nici măcar în Săptămâna Altfel nu au reuşit să penetreze, cu atelierele lor,  în şcolile Capitalei, păzite de cerberi din ale căror capete vor cădea, sper, odată cu demararea concursurilor „pe bune” de directori de şcoală.  Din păcate, şi deşi s-a distrat de minune acolo, Luna nu a manifestat vreo înclinaţie spre acest domeniu de mare viitor al roboticii, aşa că nu o vom înscrie la cursuri, dar cred că, dacă aveţi un băieţel de puţin opt anişori, ar merita să îi încercaţi aptitudinile acolo. Seria nouă începe peste două săptămâni.

Al doilea şi ultimul atelier la care am dus-o pe Luna în vara asta a fost din seria Caravana Muzeelor. Mi se pare o idee foarte frumoasă să organizezi vizite cu scop în muzeele mai mult sau mai puţin cunoscute ale Capitalei, pentru a-i antrena pe copii în activitate. Noi am fost, de exemplu, la muzeul Theodor Aman, unde cei mici au vizitat mai întâi casa memorială a marelui pictor şi apoi au fost aşezaţi la o masă, în curtea răcoroasă a muzeului, şi au pictat aşa cum s-au priceput ceea ce tocmai văzuseră în interior. Totuşi, aş recomanda aceste activităţi, care nici măcar nu sunt costisitoare, copiilor cu ceva înclinaţii artistice.

Pentru Luna, în vara asta a mai fost şi deja tradiţionala tabără de echitaţie Be You de lângă Avrig (găsiţi aici posibilitatea de early booking pentru cea din noiembrie).

Apoi vacanţa în Bulgaria – o mare greşeală, dar vă voi povesti altădată de ce spun asta.

Apoi multă joacă cu căţeii de la Giurgiu – şase bucăţi proaspete de puiuţi s-au adăugat în această vară găştii respectabile de maidanezi deja existente în curte, tot din greşeală, dar spre marea bucurie a Lunei.

Apoi, din nou la Capitală, am bifat marea premieră despre care vă povesteam la început: prima piesă de teatru pentru adulţi la care a mers fiică-mea. La început am crezut chiar că era prea pentru adulţi şi am avut ceva emoţii. Fusesem asigurată că poate fi văzută şi de către copii, dar începea cu un minunat cadru în penumbră în care se pupau unii de mama focului pe scenă. Dar nu a fost nimic deplasat acolo şi, cu excepţia unor dialoguri cu fin substrat sexual (prea fin ca să se prindă un copil), replicile s-au menţinut într-un registru foarte decent. Am râs la piesa aceea. Nu cât să cad sub masă – oricum, nu aş fi avut loc, era plin spre înghesuit la Mulanruj, teatrul-restaurant unde s-a ţinut reprezentaţia – ci cât să mă simt bine. Până şi Luna, care se uita cu atenţie doar la scenele cu „Gianina din Las Fierbinţi”, a râs la o poantă: una cu Scoooby Doo, pentru că pe aceea a înţeles-o şi ea. Dar nu neapărat pentru momentele comice v-aş recomanda să vedeţi piesa aceasta, ci pentru textele inspirate care propun, pe lângă umor, şi subiecte de meditaţie amară şi, mai ales şi mai ales, pentru jocul foarte, dar foarte bun al lui Octavian Strunilă. Eu nu-l ştiam pe băiatul ăsta (deşi se pare că e vedetă pe la televizor) şi a fost o mare revelaţie pentru mine să descopăr un actor-regizor-scenarist care mi-a amintit oarecum de Horaţiu Mălăele, nu prin stil, ci prin inteligenţa şi naturaleţea jocului. Mergeţi să vedeţi piesa, dacă puteţi, chiar astăzi. Se numeşte „Cum se face” şi se joacă deseară, din nou la Mulanruj şi sper ca pe viitor să aibă parte şi de sala de teatru adevărată pe care o merită această poveste despre condiţia omului deştept într-o societate din ce în ce mai plină de proşti. Despre viaţa noastră, adică.

Şi mai am câteva recomandări pentru ieşiri în perioada următoare. Le pun cu liniuţă, că tare m-am lungit deja:

  • În weekendul 16-18 septembrie se organizează Zilele Bucureştiului, cu parade, târguri şi concerte în atât de multe locuri încât cred că e imposibil să nu ajungeţi măcar într-unul.
  • Tot sâmbăta asta, în Herăstrău, are loc un eveniment ecologic, Redu amprenta de carbon, cu activităţi antrenante pentru toată familia şi cu încununarea, pe seară, sub forma unui concert Smiley la care intrarea este pe bază de baterii uzate sau electrocasnice mici; eu am pus deoparte deja o pereche de căşti wireless, alături de o pungă mare cu PET-uri şi doze de aluminiu pe care o păstrez pentru intrarea la altă manifestare interesantă, Desculţ în iarbă, de pe Insula Artelor din parcul IOR. Noi oricum reciclăm absolut tot, de ce să nu şi primim o recompensă imediată pentru asta, în afară de protejarea naturii pe termen lung?
  • Mai este şi Ham Fest în weekend. Am fost acolo de două ori şi tare aş vrea să reuşim să ajungem şi acum, pentru că este o atmosferă senină şi zâmbitoare, cu mulţi căţeluşi bine crescuţi, demonstraţii şi competiţii – o încântare pentru toată familia!
  • Până pe 21 septembrie mai puteţi să vă faceţi fotografii profesioniste în cadrul campaniei Portret de şcolar de la Sun Plaza. Şi, dacă tot mergeţi la mall, poate îi urcaţi pe cei mici şi în balonul cu aer cald care le stă la dispoziţie acolo până pe 16 octombrie: ar fi o experienţă inedită şi sigură, balonul fiind legat la sol în permanenţă. Ambele activităţi sunt gratuite, cu observaţia că în balon pot urca doar copii de maximum 25 de kilograme (ceea ce înseamnă că noi trebuie să ne grăbim: Luna are 24 şi un pic, deja…)
  • Tot gratuite sunt şi spectacolele, pentru vârste diferite, de la teatrul Replika, care a început o nouă stagiune ce se prevede foarte interesantă, prin subiectele abordate. V-am povestit deja cum fiică-mea a fost cucerită total de piesa pe care a văzut-o aici în primăvară şi sper să îi placă la fel de mult şi cea pentru care am rezervat locuri luna viitoare (locul e destul de mic, rezervările sunt necesare).

Şi ar mai fi multe de scris, pentru că Bucureştiul pare să-şi fi luat un mare avânt cultural zilele astea şi ne copleşeşte cu tentaţii. Dar o s-o fac săptămâna viitoare, când o să vă povestesc în câte locuri am reuşit să ajungem în weekendul acesta şi ce ne mai aşteaptă în următorul. Doar un teaser mai bag şi gata: iMapp în Piaţa Constituţiei şi Pasărea Rock la Basme cu Cai. Atât.