De 8 martie, pentru Mamele de tot felul

Au trecut aproape 15 ani de-atunci, dar încă îmi amintesc că eram emoţionată în legătură cu întâlnirea ce urma. Nu că nu m-aş emoţiona des sau că nu mi-aş face griji şi planuri meticuloase pentru orice întâlnire pe care o am în program. Dar aceasta urma să fie o premieră pentru mine din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că nu mai cunoscusem suficient de îndeaproape nişte americani, încât să fiu invitată la ei acasă. Vedem atât de multe filme americane şi aflăm atât de multe ştiri despre ţara aceea la televizor, astfel încât avem impresia că îi cunoaştem pe toţi locuitorii ei, dar câţi dintre noi am pus, de fapt, degetul pe un american în carne şi oase? Iar eu urma să pun degetul nu pe un american oarecare, ci pe unul care lucra la o agenţie din alea despre care tot prin filme auzim de obicei. Ceea ce mi se părea de departe cel mai tare lucru! Mă mai intersectasem eu la viaţa mea cu oameni cu profesii interesante, de la producători de filme la ambasadori şi de la ofiţeri sub acoperire la prinţi (dacă a fi prinţ poate fi considerată o profesie), dar cu agenţi din aceia făcuţi celebri de Hollywood, niciodată. Îmi închipuiam un bărbat frumos, înalt şi atletic, cu ochi mustind de inteligenţă si un zâmbet hipermasculin agăţat etern într-un colţ de gură…

– Hello! Bine aţi venit, haideţi, intraţi!

Absolut nicio legătură între portretul-robot din mintea mea şi bărbatul plinuţ şi cu înfăţişare perfect anostă care ne-a deschis uşa. Doar ochii erau clar ai unui om inteligent, în rest am simţit o mică dezamăgire… Dar una şi mai mare urma să vină de la nevastă-sa, care m-a luat imediat în braţe de parcă nu ne mai văzuserăm dintr-o copilărie luminoasă şi comună:

– Vaaaai, ce mă bucur că ai venit! Prietenul tău ne-a povestit multe despre tine, de-abia aşteptam să te cunosc!

Şi m-a pupat cu foc dar din vârful buzelor pe amândoi obrajii, în acel stil afectat pe care îl văzusem tot prin filme şi pe care îl detestasem întotdeauna. Iar cireaşa de pe tort a fost când m-a luat de braţ şi m-a tras după ea:

– Hai, fată, să-i lăsăm pe băieţi cu ale lor şi tu vino cu mine, să-ţi arăt casa!

Sunt multe lucruri pe care le urăsc pe lumea asta, dar segregaţia pe sexe la întâlniri, discuţiile “de fete” care trebuie purtate în alte camere decât cele “între bărbaţi”, vizitatul unor case care nu-mi trezesc nicio curiozitate – toate astea sunt în vârful topului lucrurilor care mă enervează în mod deosebit. Am fost mereu un pic masculină în fire şi preocupări, am preferat prietenii bărbaţi şi am privit întotdeauna din afară către conversaţiile despre modă, bărbaţi, cancanuri, electrocasnice, reţete, cosmetice etc. etc. etc. Iar acum eram plimbată printr-un apartament, aranjat cu gust, e drept, de către cineva care turuia încontinuu şi incredibil de feminin despre ce-a mai gătit, şi de la ce magazin cu decoraţiuni interioare a găsit lampa aia superbă, “N-o să-ţi vină să crezi, fată, la ce preţ!”, şi despre bărbatu-său care e mai mereu ocupat “cu ale lui, dragă, ştii tu cum sunt toţi”… Mă întrebam dacă este autentic sau doar un personaj, atât de multe clişee erau adunate în această nevastă de telenovelă americană care-şi ţinea o mână în poziţie de plimbat o poşetă imaginară şi care îşi dădea ochii peste cap de fiecare dată când îmi spunea ceva “terrible” după părerea ei.

Însă atunci când s-au mai diminuat stupefacţia iniţială şi impulsul iniţial, de respingere, m-am convins că era pe bune, nimic prefăcut, nimic jucat. Aşa se născuse. Şi, dacă mă gândeam mai bine, nici măcar nu îmi displăcea chiar atât de tare. Punea un entuziasm uimitor în tot ceea ce făcea, în felul în care îmi arăta fiecare colţişor al casei de care se ocupa vizibil cu multă dăruire, în dragostea cu care îşi bârfea gălăgios partenerul, cu micile sale defecte, aşa încât să audă şi el din camera de alături, în felul în care stătea foarte aproape de mine, cu un braţ mereu gata să mă protejeze de ceva, orice ar fi putut să mă deranjeze. Apoi mi-a deschis uşa de la ultima cameră:

– Iar aici… Ta-daaa! Aici va veni Copilul!

Copilul, da. Am auzit clar majuscula din pronunţie. Ştiam că aşteaptă un copil şi eram deja pregătită sufleteşte să suport şi poveşti pe subiectul acesta, care nici el nu mă interesa deloc pe atunci. Eu nu mi-am dorit niciodată copii, nu mă atrăgeau nici ai altora şi în niciun caz nu îmi închipuiam că voi ajunge la un moment dat să pun viaţa unuia mai presus de orice – mai presus de viaţa mea – aşa cum mi se întâmplă acum. Perechea aceasta de americani, însă, îşi dorise un copil de foarte multă vreme şi, bineînţeles, nu putuse avea unul. Până când găsiseră o femeie dispusă să le “fabrice” ea un copil, cu ovulul ei şi în uterul ei. O mamă purtătoare pe care acum o aşteptau să nască, de pe o zi pe alta, şi să le trimită în curând spre bună creştere Copilul viselor lor. În acea ultimă cameră, aşezaseră în centru un pătuţ, de vis şi el, cu danteluţe şi cu baldachin, câteva piese de mobilă alese cu pricepere şi mai multe pluşuri uriaşe pe margini, şi ele în aşteptarea unui stăpân mititel care să le dăruiască viaţa pentru care fuseseră concepute. Şi îl mai aştepta ceva aici pe acel copil: foarte, foarte multă dragoste. Aproape că o puteam atinge în aer în acea cameră, o vedeam în ochii plini de lacrimi ai viitoarei lui mame, o auzeam în vocea ei, gâtuită de emoţie, atunci când îmi povestea ce fericire i-a lovit şi cât de norocoşi se simt pentru că vor putea fi părinţi (ai unei fetiţe, cum arătaseră ecografiile), chiar şi în situaţia specială a cuplului lor.

Şi atunci am ştiut că va fi cea mai bună mamă posibilă pentru acel copil. Pentru că avea inima plină de iubire pentru un sufleţel, deşi acesta nu se născuse încă. Pentru că îşi adora evident soţul, deşi îi trimitea mici înţepături drăgăstoase. Pentru că era mai femeie decât mine şi decât orice femeie pe care o cunoscusem eu, deşi o chema John şi era un bărbat, de fapt. Pentru că mamele pot fi de foarte multe feluri, dar doar cele cărora le strălucesc ochii aşa ca lui John, când vorbea de copilul lui nenăscut de el, îşi merită cu adevărat acest titlu. La mulţi ani lui John şi tuturor celorlalte mame adevărate din lume!

Reclame