Cronică de artă

Pentru că mi s-a reproşat că mă lungesc în mod obositor atunci când povestesc despre locurile în care mergem şi activităţile pe care le facem, iată că azi sunt deosebit de succintă şi vă prezint, conform zicalei, o poză care face cât o mie de cuvinte:Este vorba de un peisaj cu mini-iubitori de artă, în sala care le-a plăcut cel mai mult de la expoziţia Art Safari.

În rest, nu prea am ce să spun despre acest eveniment cultural. Aştept cu mare curiozitate să văd ce se va întâmpla cu lumea noastră artistică şi boemă atunci când se vor prăbuşi de tot şandramalele astea uriaşe şi comuniste în care se organizează mai nou expoziţii, ateliere, teatre, cluburi, discoteci… Că nimeni nu mai construieşte nimic. Doar pune un bec într-o toaletă şi o numeşte artă.

Anunțuri

Luna mai ar trebui să aibă 214 zile şi câteva seri în plus

Ultima dată am fost la un vernisaj acum mai mult de zece ani, într-o suburbie a Parisului. Nu îmi aduc aminte nici numele artistului, nici vreo operă de-a lui (ceva sculptură cu flexul, parcă), ci doar faptul că ne-a cântat un pic Maria Răducanu. Şi că tot într-o fostă hală industrială se petrecea acţiunea, ca şi vernisajul la care am fost aseară cu fiică-mea. De fapt, locul în care am fost aseară semăna mai mult cu anexele unei gospodării de la ţară: un grajd în care erau expuse nişte statui uriaşe din lemn, o curte în care se înghesuiau iubitorii de artă la degustat de vin şi un intrând strâmt între două barăci metalice, pe pereţii cărora avea loc expoziţia propriu-zisă – dar noi n-am ştiut sigur-sigur acest lucru până ne-am întors acasă şi am verificat pe net. Pentru că vorbim, totuşi, despre nişte magneţi afişaţi într-un gănguleţ. Adică ştiu frigidere mai bine dotate decât pereţii ăia… Dar ideea de a aduna bucăţele de lume într-un locşor înghesuit de la marginea Bucureştiului este una interesantă, la fel cum interesant este modul în care s-a realizat expoziţia, cu magneţi trimişi prin poştă de către tot felul de oameni.

Nu ştiu dacă e o coincidenţă sau un trend, dar mâine va fi organizat un eveniment similar, doar că cu stickere în loc de magneţi (Sticker Attack), iar bănuiala mea este că fiică-mea va dori să participe şi la acela. Pentru că ei i-a plăcut aseară. La început, s-a oripilat toată la vederea statuilor uriaşe, un amestec de reprezentări lemnoase ale lui Picasso, cred, şi de femei cu sânii goi („Bleah! Mama! Cum poţi să te uiţi la AŞA CEVA??!!”), apoi a zărit mesele cu ronţăieli şi cu suc de mere şi s-a înfipt („Bleah! Ce naşpa e miezul ăsta de nucă!”), apoi a zărit standul cu magneţi de vânzare („Bleah! Ia uite ce scrie pe magnetul ăsta: Un munte de căcat!”) şi apoi era cât pe ce să plecăm, pentru că aveam impresia că asta era tot. Apoi, însă, am observat şi expoziţia în sine, iar Luna a fost curioasă să analizeze îndeaproape cam toţi magneţeii de acolo şi în special pe cel care îi lipseşte ei din colecţia de la brânza Hochland („Mama, pot să-l iau eu? Că aduc înapoi o dublură de la alea pe care le am acasă! Pleaaaaaase…”). Şi pentru mine a fost oarecum distractivă ieşirea, nu numai pentru că m-a făcut copilul să râd, dar şi pentru că nu mai fusesem niciodată în acea zonă a oraşului, iar la întoarcere m-am rătăcit prin cartierul Pajura, după bunul meu obicei de a intra cu maşina pe drumuri complet necunoscute şi a persevera în greşeală până când ajung din nou într-un loc cunoscut. Şi am mai văzut ceva interesant aseară: un spaţiu foarte mare, în aceeaşi incintă a Combinatului Fondului Plastic, luminat şi curat, numit Galeria Nicodim. Acolo chiar mi s-a părut a fi un mediu potrivit pentru artă, în genul marilor muzee ale lumii, cu condiţia să ai ce expune. Deocamdată era în lucru viitoarea expoziţie, dar noi ne-am băgat capul curioase, iar Luna a zărit într-un colţ trei lucrări ce i s-au părut familiare (ceva printuri digitale uriaşe inspirate din jocuri pe calculator). Deci ceva mă face să cred că vom mai merge la un vernisaj în curând…

De fapt, planurile noastre de a mai merge undeva în viitorul apropiat sunt extrem de îndrăzneţe. După cum povesteam şi în anii trecuţi pe vremea asta, luna mai este cea mai bogată în evenimente culturale în Bucureşti. Este luna în care nu îmi ajung zilele, forţele şi banii pentru a vedea toate lucrurile pe care mi le propun. De obicei, aleg manifestările muzicale şi, dintre ele, pe cele gratuite, ca să pot face faţă, dar anul acesta mi-au trezit interesul mai multe evenimente din zona artelor plastice, la care intenţionez să merg cu precădere. Şi pentru că nici eu nu pot scrie toată ziua, nici voi nu aveţi atâta timp liber la dispoziţie pentru a citi, o să scriu succint în continuare care sunt atracţiile lunii mai, din punctul meu de vedere, poate vă ajută la planificarea ieşirilor viitoare:

  • la MNAC sunt expoziţii noi şi voi profita de atelierul gratuit despre patriotism la care am înscris-o pe Luna pentru a le vizita;
  • la Dalles a început oarecum festivalul Unfinished cu expoziţia World Press Photo; cred că voi aştepta şi celelalte manifestări ale festivalului pentru a merge acolo, fotografiile expuse acum îmi par prea crude şi pentru mine, darămite pentru un copil empatic ca Luna, şi mă gândesc că ar fi mai comod să am la ce îi deturna atenţia…
  • expoziţiile de la Centrul Artelor Vizuale Multimedia (cea de colaje care se termină azi şi Salonul Naţional de Pictură care începe după aceea)
  • Art Safari de săptămâna viitoare, la care deja am luat un bilet în presale, pentru că anul trecut mi s-a părut cam scump la intrare.

Cam atât cu artele vizuale, deocamdată. Îmi mai atrăsese interesul Salonul European de Bandă Desenată, unde intenţionam să merg cu Luna, dar bine profesorul ei de la atelierul de bandă desenată ne-a sfătuit să nu facem asta, pentru că ar fi o şuşă cu câţiva creatori de chestii mult prea porcoase pentru vârste mici. Ceea ce mi s-a părut ciudat, mai ales că vorbim despre un eveniment denumit pompos „Salon European” şi promovat chiar de instituţii UE, fără nicio menţiune de limită de vârstă. Voi mai studia chestiunea…

Avem apoi atracţiile muzicale şi festivalurile, târgurile şi celelalte evenimente din parcuri, toate gratuite, care sunt parcă mai multe ca niciodată:

Chiar astăzi încep Etnorama în Herăstrău, Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiş în Titan şi Ziua Europei – Unitate în diversitate în parcul Lumea Copiilor (nu vă uitaţi că scrie 11-14 mai, ieri încă nu era nimic acolo, organizatorii nu au obţinut autorizaţie de la primărie decât pentru weekend); habar nu am cum voi reuşi să ajung deseară în acelaşi timp la concertul Viţa de Vie (ultima mare pasiune a Lunei: „Basul şi cu toba mare”), care e cândva în intervalul 18:00-21:00,  în Titan, şi la cel al lui Marius Mihalache (febleţea mea), care începe la 20:30 în Herăstrău. Ceva mă face să cred că îl voi sacrifica iar pe genialul ţambalagiu pe care nu l-am văzut niciodată live, la fel cum am făcut acum două săptămâni, când a cântat la festivalul Yakasha, iar noi eram la Giurgiu. Şi pe Goran Bregovici l-am ratat atunci, din acelaşi motiv, şi mi-a părut rău – pe Goran l-am văzut doar la primul lui concert din România, acum vreo douăzeci de ani, când nu mai era loc în Sala Palatului să arunci un ac şi toată lumea era în picioare, dansând. La Yakasha am reuşit să ajung doar în ultima seară, la Russkaja, o formaţie austriacă ce cânta rock parodic în engleză cu accent rusesc (mama ei de globalizare!) şi a fost foarte distractiv. Iar săptămâna asta am mai fost luni în parcul Tineretului, la Cantus Mundi Show, unde am ascultat un pic de Taxi, Andra şi Vunk (Taxi super, Andra OK, Vunk de neascultat) şi marţi la Ziua Europei din Piaţa Universităţii, pe ploaie, pentru marea noastră iubire comună, Carla’s Dreams, şi veselia nostalgică prilejuită de O-Zone (cred că despre subiectul ăsta ar merita să vă povestes mai pe larg, dar cu altă ocazie). De altfel, Carla’s va avea din nou spectacol chiar mâine seară, la Arenele Romane, unde îşi lansează noul album (ah, să mă săruţi până, până, până la sânge… o să leşine şiruri lungi de puştoaice la concertul ăsta!), iar Andra va cânta şi ea din nou în Lumea Copiilor duminică seară, dar noi probabil că nu vom merge la niciunul dintre aceste concerte.

Azi începe în Bucureşti şi Sibiu EUROPAfest 2017, cu o listă impresionantă de concerte pentru următoarele 10 zile.  La care clar nu vom merge. Am fost luna trecută la Jazz for Kids, concertul-lecţie propus de Mihai Iordache pentru copii, în cadrul festivalului Jazz in the Church. Şi gata. Ai mei au declarat că cele 40 de minute în care au stat cuminţei în stranele Bisericii Luterane şi au ascultat aşa ceva (AŞA CEVA!!!) sunt suficiente pentru anul acesta, mai discutăm în 2018.

Iar mâine se deschide din nou în Herăstrău Roaba de Cultură, unde am petrecut ore tare plăcute în anii trecuţi, fie legănaţi în hamac, fie jucând badminton pe iarbă, fie ascultând concertele de acolo.

Şi nu mă pot abţine să vă semnalez ceva la care cu siguranţă aş fi mers într-o viaţă anterioară, fără copil şi fără prejudecăţile pe care le am acum: o noapte cu Hailu Mergia şi Adrian Minune, ca avanpremieră a festivalului Outernational Days. Dacă Broken Flowers vă spune ceva plăcut, atunci mă înţelegeţi. Dacă nu, nu.

Mai sunt multe, foarte multe locuri în care aţi putea ieşi în această copleşitoare lună mai: festivaluri de film, zilele Africii, teatre convenţionale sau nu, dansuri în stradă, târguri de handmade, bijuterii, burgeri… Eu mă inspir de obicei din newsletterurile venite de la 100 de locuri din Bucureşti şi Cotzoblog, dar desigur că şi paginile de internet pe care puteţi găsi recomandări de timp liber sunt extraordinar de numeroase.

Nu ştiu dacă v-am ajutat cu ideile mele sau mai mult v-am ameţit. Eu, cel puţin, când sunt bombardată cu atât de multă informaţie, am tendinţa de a nu mai face nimic 🙂 De aceea, ca să mă revanşez cumva, vă las aici şi un mic desert, pour la bonne bouche, cum ar zice verişorii noştri francezi. Dacă aveţi aceleaşi gusturi eclectice cu mine, atunci o să apreciaţi momentul următor – prestaţia Jamalei, câştigătoarea Eurovision de anul trecut, la prima semifinală de anul acesta (de fapt, aproape toată prima semifinală, pe care am văzut-o marţi seara la televizor, a fost impresionantă, cu multe melodii speciale, puternice sau sensibile, şi foarte bine lucrate). Mie mi-a făcut pielea de găină, dar e drept că n-ar fi prima dată când mă emoţionez doar eu la lucruri dintr-astea bizare:

Şi apropo de Eurovision, îi rog pe cititorii mei din alte ţări (sunteţi impresionant de mulţi, şi vă mulţumesc pentru asta) să voteze cu România la finala de mâine seară. Chiar dacă nu vă place „Olario” ăla al nostru, dar tare mult mi-aş dori să facem şi noi la un moment dat spectacolul ăsta în România. Participarea la un Eurovision este de mult pe bucket list-ul meu, alături de învăţarea limbii portugheze, un curs serios de bucătărie etc. etc. etc.

Evenimente pentru copii şi nu numai, în luna mai, în Bucureşti

V-am zis eu că nu mai e cazul să credem în prognozele meteo? V-am zis! V-am zis eu să nu vă planificaţi timpul liber în funcţie de cum dau cu bobul cei de la INMH? V-am zis! Şi v-am zis eu să aveţi mereu la îndemână o manta de ploaie? V-am zis-o şi p-asta! Vremea de Paşti de anul acesta confirmă înţelepciunea spuselor mele. Şi mai confirmă şi sloganul bine împământenit la noi în familie de câţiva ani încoace: „Mama are întotdeauna dreptate.” Ce nu am putut prevedea a fost că ne-am petrecut săptămâna de vacanţă de dinainte de Paşti pe drumuri între Giurgiu, Bucureşti şi diverse clinici, cu ganglionii Lunei umflaţi „ca un sac cu nuci” (l-am citat pe medicul ecografist). Suspectă de boala pupicilor (nu, nu de petele acelea albastre din reclama cu tratamentul cu pupici, ci de mononucleoză – afecţiune numită şi „boala sărutului”, după modalitatea de transmitere), a trebuit să îi facem, cu scandal, o groază de analize şi investigaţii care nu au revelat nici un virus anume. Iar copilul, care oricum nu avea nici un alt simptom şi se simţea bine, mersi, s-a dezumflat aproape complet în câteva zile. Nu am putut prevedea nici că, după toate emoţiile astea cu boala copilului, o să cad eu însămi la pat, răpusă, cel mai probabil, de acelaşi virus misterios. Sâmbătă a început să mă doară în gât, noaptea nu am prea reuşit să dorm, iar de duminică încoace am avut o frumuseţe de amigdalită supra-infectată, cu zeci de săbii boante care îmi atacau amigdalele la fiecare tentativă de aglutinare, dureri în fiecare osişor al trupului meu odată tânăr şi rezistent şi episoade alternative de febră şi frisoane, de m-am sculat abia acum din pat. De obicei, câinele nostru era cel căruia i se întâmplau necazuri din astea în zile de mare sărbătoare şi la mare distanţă de casă, astfel încât să ne fie greu spre imposibil să găsim un doctor, dar iată că s-a luat, iar victima nescrisei legi conform căreia cele mai multe îmbolnăviri au loc în weekend am fost eu. Abia ieri spre seară m-a văzut un medic; m-a cam certat că am aşteptat să se agraveze atât, mi-a dat o reţetă de antibiotic şi mi-a ordonat să sug doza maximă de Faringosepte permisă – ceea ce mi-a amintit de copilărie, când nu exista abundenţa de dulciuri de acum şi când savuram medicamentele astea care, bonus, îmi mai şi lăsau o minunată limbă maronie cu care mă puteam juca vreme bună în oglindă.

În fine, nu ca să mă plâng m-am ridicat adineaori din pat, deşi pot profita şi de această cale de comunicare pentru a-mi cere scuze tuturor cărora nu le-am putut răspunde la mesajele cu urări (nu am putut nici măcar apăsa cu degetul pe o tastă, fie ea de telefon sau de calculator). Ci ca să vă (re)amintesc de tentaţiile Bucureştiului din următoarea perioadă, la care vă urez să puteţi ajunge sănătoşi, spre deosebire de noi, care vom fi probabil în carantină o perioadă bună de timp. Am primit o groază de reacţii recunoscătoare după articolul de data trecută, despre evenimentele din Bucureşti la care se poate merge cu copiii, aşa încât acum mă simt întrucâtva datoare să vă povestesc despre ce am mai aflat înainte să cad pradă viruşilor.

Pe 5 mai, odată cu minunea de festival al luminilor, Spotlight, care va umple de culoare nopţile bucureştenilor până duminică şi despre care v-am povestit şi data trecută, va începe şi expoziţia de artă contemporană Art Safari, desfăşurată anul acesta într-o locaţie nouă, vizavi de Banca Naţională de pe Lipscani. Nu vă speriaţi de descrierea pompoasă pe care o găsiţi pe site, poate fi mult mai distractiv decât pare. Noi am fost la ediţia trecută, organizată încă în fostul service Ciclop de pe Magheru, şi Luna nu a tras prea tare de mine să mergem acasă, aşa cum mă aşteptam. Nu am intrat în pământ decât de vreo două ori, când fiică-mea a afirmat suficient de vocal încât să audă tot etajul că nu îi place una sau alta dintre operele de artă expuse, autorul acestora fiind, din păcate, de faţă, în sală. Ba chiar i-au şi plăcut câţiva artişti, în special cei cu tablourile mai viu colorate şi cei care făceau nişte machete tare drăguţe, cu omuleţi. Culmea e că şi mie tot cam aceiaşi mi-au plăcut, ceea ce poate devoala o oarecare imaturitate estetică, dar nu îmi pasă. Şi ne-au mai plăcut şi graffiti-urile de pe pereţii vechiului Ciclop, pe care mă îndoiesc că le vom regăsi şi în noua locaţie, eleganta clădire din care îmi cumpăram, într-un trecut îndepărtat, pantofi. În schimb, organizatorii promit în premieră organizarea unor ateliere pentru copii în cadrul evenimentului, aşa că va fi cu siguranţă ceva atractiv şi pentru ei în cele 10 zile de expoziţie.

Aceste două manifestări de artă contemporană constituie un fel de preambul pentru marele eveniment artistic, BB7, desfăşurat în perioada 26 mai – 30 iunie. În mod paradoxal, deşi numele ne-ar duce cu gândul la ceva pentru bebeluşi, nu este vorba despre aşa ceva, ci despre a şaptea ediţie a Bienalei de artă Bucureşti. Prea multe nu vă pot spune, m-am cam pierdut pe site-ul organizatorilor, scris într-un limbaj mult prea pretenţios şi preponderent în engleză, dar presupun că, până la deschidere, se vor clarifica lucrurile pe acolo şi vom putea afla şi programul evenimentelor la care ne putem duce cu cei mici.

Trecând de la arta plastică la arta creşterii copiilor (vai, ce frumos am spus-o pe-asta!), am auzit de desfăşurarea a două conferinţe deopotrivă interesante şi gratuite, miercurea viitoare, aproximativ în acelaşi timp: la ora 18:30, Atelierul cu mămici despre ce înseamnă cu adevărat ADHD, organizat sub egida Totul despre mame şi, la ora 19:00, conferinţa de parenting cu tema „Educaţia pozitivă şi Teoria Inteligenţelor Multiple”, organizată de Shakespeare School. Sper să mai fie locuri disponibile pentru înscriere, mie îmi sună interesant ambele subiecte propuse discuţiei.

Şi trecând de la BB7 la BB8, ajungem la cel mai interesant eveniment din viitorul apropiat, după părerea mea, care este tot gratuit: Tech 4 Kids. Pentru cine nu ştie, BB8 este un roboţel simpatic din ultimul film Star Wars, iar el va fi prezent la această primă expoziţie interactivă pentru preşcolari din Bucureşti, unde cei mici îl vor putea programa să vorbească şi să facă giumbuşlucuri. Deşi se adresează unei categorii de vârstă deja depăşite de fiică-mea (3-6 ani pentru expoziţie, 7 ani şi aproape jumate fiică-mea), ceva mă face să cred că i-ar plăcea de minune să meargă şi ea acolo. Luna pare mult mai pasionată de tehnologie decât mine, visând la drone de ziua ei, în timp ce eu nici măcar cum se produce curentul electric nu îmi prea pot imagina. Tocmai evitarea producerii unor brontozauri în ale tehnologiei, ca mine, îşi doresc şi organizatorii de la avangardista grădiniţă TEKO Kindergarten, atunci când afirmă că tehnologia asta care pare să ne acapareze copiii, transformându-i în dependenţi asociali şi rupţi de realitate, nu poate fi evitată, dar că există soluţii pentru a-i transforma pe cei mici, din simpli consumatori, în viitori adulţi independenţi şi adaptaţi la lumea reală, care ştiu să controleze tehnologia şi să o folosească constructiv. O groază de gadget-uri au fost aduse de peste mări şi ţări pentru a putea fi testate de către copii la această expoziţie. Iar dacă mai adăugăm la roboţei şi ochelarii de realitate virtuală mersul pe apă, construcţiile cu cărămizi în mărime naturală şi posibilitatea de a folosi o bormaşină (putem să găurim ce vrem, uraaa!), obţinem tabloul complet al unei ieşiri educativ-distractive, de weekend, pentru toată familia. Trebuie doar să intraţi pe site şi să vă înscrieţi; fiind gratuite, locurile riscă să se epuizeze rapid. Evenimentul se desfăşoară la hotelul Caro, presupun că pe locul defunctei Fabrici a Iepuraşilor, pentru cine mai ţine minte acea adunare anuală, dinaintea Paştelui, de ateliere de creaţie şi activităţi interesante, precum brutăritul sau olăritul, la care se putea participa plătind în moneda locală, Iepuroi-ul, şi pe care am deplâns-o şi Luna, şi eu, după ce nu s-a mai organizat. Să sperăm că această nouă expoziţie, Tech 4 Kids, va reveni şi ea la anu’, poate chiar extinsă, cine ştie, la categorii de vârstă potrivite şi pentru noi. Şi, vă rog, întrebaţi-ne din timp dacă suntem sau nu apţi de participare în perioada respectivă, ca să nu mai avem surprize d-astea cu viruşi, s-a înţeles?

BB8