Cadou pentru ziua lui

A existat o vreme când bărbatu-meu era centrul preocupărilor mele şi părea că şi eu al lui. Apoi am devenit părinţi şi s-a terminat. Pe vremea aceea, atunci când se apropia ziua lui, mă apuca o grijă teribilă: ce cadou să îi iau unui bărbat care are de toate? Pentru că pe atunci el era şi în plină perioadă prosperă din toate punctele de vedere (care şi ea s-a cam terminat între timp).

Şi uite-aşa se face că într-un an l-am dat pe mâinile unei alte femei (maseuză la un spa cu pietre, arome şi alte fiţe, nu vă gândiţi la prostii!), în altul i-am făcut rost de un tricou oficial semnat de toată echipa Steaua de pe atunci (via nevasta lui Ghionea, care era prietenă cu o nepoată de a doua… complicat), iar în alt an i-am dăruit un autograf de la Phil Collins, cântăreţul său preferat. Cu acesta din urmă a fost suprinzător de uşor: am scris un e-mail pe adresa de pe site-ul oficial al interpretului şi imediat mi-a răspuns asistenta lui personală cum că Phil e plecat un pic la New York, să lucreze la musicalul Tarzan, dar că să nu-mi fac griji, că face ea cumva să-mi parvină autograful până de ziua lui bărbatu-meu. Ca şi cum sunam acasă la un prieten şi îmi răspundea nevastă-sa că s-a dus să-şi ia ţigări de la colţ şi că mă sună el înapoi când se întoarce. Iar autograful a sosit într-adevăr în timp util pentru a deveni un cadou inspirat pentru o aniversare.

Mie nu îmi place în mod special artistul Phil Collins, dar sigur că îi recunosc însemnătatea în istoria muzicii. Iar după această „interacţiune” la distanţă a crescut în ochii mei ca om. Şi mi-a părut rău să aud că avea necazuri cu sănătatea, şi că a trebuit să se retragă de pe scenă, pentru că a fost lovit exact unde îl poate durea cel mai tare pe un baterist: nu-şi mai putea folosi mâinile. Din când în când, bărbatu-meu mă mai întreba dacă mai ştiu ceva despre el, la fel cum mai verificăm uneori ce mai face Michael Schumacher – alt mare erou modern lovit de un ghinion teribil şi nemeritat, aşa cum mai întodeauna este ghinionul. Şi mare i-a fost bucuria să afle că Phil Collins este din nou pe scenă în vara asta şi că ar fi posibil chiar să câştigăm bilete la concertele lui de la Paris, dacă participăm la un concurs Europa FM. În fine, dacă se reface la timp după căzătura de acum câteva zile (ghinionul continuă), care l-a făcut să îşi amâne concertele din Londra…

Aşa că m-am apucat de ascultat cu mare atenţie radioul şi de trimis SMS-uri la ei, doar-doar oi rezolva astfel, în mare avans, următorul cadou de ziua lui bărbatu-meu. Cea din iunie viitor, pentru că cea de anul ăsta de-abia a trecut. Păcat că nu s-a lansat mai devreme concursul radiofonic, poate că aş fi scăpat mai uşor cu grijile şi cheltuielile. Adică preţul câtorva SMS-uri versus prostioarele pe care i le-am luat şi care confirmă încă o dată principiul de netăgăduit că totul este relativ – şi mai ales mărimea:

V-am încurcat un pic, nu-i aşa? Hai să vă dau un element ajutător (cu precizarea că omu’ îşi exprimase dorinţa de a primi un Porsche adevărat de ziua lui, dar din păcate doar de un Trabant de jucărie am avut bani):

Mda, era o mini-kendamă, de fapt. Şi o super-tastatură de computer, ergonomico-bio-eco-şi-fantastico, în pachetul aparent uriaş, care a venit cu instrucţiuni de folosire doar în letonă, daneză şi alte câteva limbi de circulaţie restrânsă, ceea ce face de nefolosit unele butoane mai enigmatice ale respectivului device. Plus două cărţi SF care nu au părut să îl încânte, plus o „operă de artă” de la fiică-sa despre care o să vă povestesc altădată…

Ca să închei, mă gândesc că poate mă ajutaţi cu sugestii pentru următoarele ocazii, pentru că, iată, am tendinţa de a lua prostioare, din lipsă de inspiraţie. Deci voi ce cadouri le luaţi bărbaţilor voştri, maturi dar sensibili, de ziua lor, după mulţi-mulţi ani de convieţuire?

Anunțuri