Am o super-carte de dat

În sfârşit, a văzut lumina zilei o carte pe care o aşteptam cu mare nerăbdare, încă de când am început să o traduc. O carte de parenting, culmea – şi zic „culmea” pentru că nu m-a încântat niciodată prea tare valul acesta de specialişti şi sfaturi de crescut copii care a luat amploare în ultimii ani, adunând în drumul lui şi foarte mulţi impostori şi multă, multă exagerare, astfel încât efectul a devenit contrar, de respingere a teoriilor şi chiar de naştere a unei mişcări triste şi periculoase pentru generaţiile următoare, antiparentingul. Ei bine, această carte, scrisă în 2011, nu conţine niciun sfat deplasat sau nejustificat, nicio părere personală subiectivă, nesprijinită de experienţă, niciun derapaj de la scopul ei asumat, şi anume să îi ajute pe părinţi să creeze un spaţiu eficace de învăţare pentru copiii lor. De învăţare prin joacă. Acesta este, de altfel, şi titlul cărţii: „Învăţarea prin joacă”, cu subtitlurile: „Activităţi simple pentru dezvoltarea citirii, scrierii şi a ablităţilor matematice, ştiinţifice şi sociale” şi „Dezvoltă curiozitatea şi bucuria lăuntrică a copilului tău”. Sună destul de sec şi pompos, dar cuprinsul nu e deloc aşa. Este doar efectul limbii române, care nu este atât de generoasă ca engleza. În original, titlul este: Playful learning. Develop Your Child’s Sense of Joy and Wonder. Cât de minunat sună acest Sense of Joy and Wonder, pe care se bazează, în mod practic, toate activităţile propuse în carte!

Vă sfătuiesc călduros să căutaţi această carte, dacă aveţi copii mai mici de opt ani. Cel mai utilă ar fi pentru copiii care încă nu au învăţat să citească şi să scrie, şi care vor găsi aici sprijin în acest sens. Aceşti copii pot folosi toate activităţile descrise, treptat, de-a lungul anilor. Dar sunt multe activităţi care se adresează şi copiilor care au trecut de acest prag. Eu, personal, am făcut cu fiică-mea şi prietenii ei câteva dintre ele pe când aveau opt ani, şi s-au distrat de minune. Iar unele activităţi sunt încă pe lista mea de to do, pentru că le consider potrivite chiar pentru vârste mai mari (cum ar fi, de ex, realizarea de către copii a hărţii cartierului şi organizarea unei căutări de comori pe baza acesteia).

Ce mi-a plăcut mie cel mai mult la autoare este organizarea riguroasă a conţinutului. Cartea este meticulos împărţită pe capitole, fiecare abordând câte o abilitate (desen, citit, scris, cercetare ştiinţifică etc.), cu o introducere teoretică scrisă în termeni uşor de înţeles, cu împărţire pe stadii de dezvoltare şi sugestii de abordare a fiecăruia dintre ele. Apoi sunt prezentate activităţile potrivite pentru fiecare vârstă, stadiu şi obiectiv, într-un stil pe care l-aş putea descrie plastic ca fiind „mură în gură à la Montessori”, iar la sfârşit sunt câteva zeci de pagini cu fişe şi alte materiale utile, precum şi o bibliografie extinsă, cu alte cărţi şi site-uri ce pot fi consultate în demersul părinţilor interesaţi să crească alături de copiii lor.

Vă las mai jos câteva fotografii (scuzaţi calitatea, numai la scris mă pricep…) din interior, să vă faceţi o idee asupra conţinutului cărţii, în caz că nu mă credeţi pe cuvânt că e foarte bună.

Iar pentru doritori, am un exemplar gratuit, ce poate fi câştigat prin tragere la sorţi dacă îmi scrieţi un comentariu la acest articol. Întrebarea la care vă rog să îmi răspundeţi în comentarii este: Ce altă carte sau joc de la editura Gama v-a plăcut în mod deosebit să folosiţi pentru educaţia copiilor voştri? Voi anunţa câştigătorul tot aici, pe 10 august. Succes!

EDIT 10 august:

Şi câştigătoarea cărţii este A.a., felicitări! Ca o curiozitate, a fost comentariul cu nr. 13 în ordinea înscrierii pe site, să nu mai zică nimeni că nu e cu noroc numărul ăsta 😉

M-am bucurat să aflu cât de mulţi cititori au cărţi şi jocuri de la Gama, sunt într-adevăr utile şi educative. Şi staţi aproape, o să mai fie concursuri pe aici!

Reclame

Am de dat o carte cu activităţi pentru copii

Pentru că e vacanţă şi sunt sigură că v-ar prinde bine o cărticică cu idei de activităţi simple, atractive şi educative, atunci când rămâneţi în pană de idei proprii. Pentru că îmi place să cred că n-om fi noi singurii părinţi care avem un copil pe cap, aproape la propriu, care nu se dă dus nicăieri, în tabere, în vizite, la bunici – nicăieri. Pentru că am lucrat şi eu la cartea asta şi îmi place să mă laud, în general.

Pentru toate aceste motive şi încă vreo câteva, declar deschisă lista de înscrieri pentru doritorii unui exemplar din Montessori la tine acasă. 80 de jocuri pedagogice ușor de realizat, de la editura Gama. Dacă aveţi un copil de vârstă preşcolară, cu siguranţă veţi găsi aici idei folositoare de umplut zilele lungi de vară. Nu vă lăsaţi intimidaţi de titlul pompos sau de faptul că “volumaşul” bate spre kilogram; este de fapt o carte plină de ilustraţii şi descrieri clare ale unor activităţi pe care le puteţi face cu obiecte uzuale, la îndemână prin casă, pentru a pune seminţele unor bune obiceiuri ale copiilor sau a le explica în mod prietenos fenomene din vecinătatea lor apropiată. La urma urmei, asta este şi esenţa acestei pedagogii cu nume exotic pentru unii, Montessori: educaţia de bază, simplă şi de bun simţ, adaptată capacităţilor fizice şi de înţelegere ale unui copil mic.Deci, dacă doriţi cartea, îmi scrieţi un comentariu despre activitatea voastră preferată în vacanţă (nu de alta, dar şi eu am mare nevoie de inspiraţie) şi intraţi în tragerea la sorţi. Câştigătorul va fi anunţat duminica viitoare (2 iulie 2017). Succes!

Invitaţie la magie

Prin primăvară, m-a rugat fiică-mea să îi fac o poveste înainte de culcare. După cum am mai mărturisit, nu sunt deloc bună la aşa ceva, mie îmi trebuie timp, nu glumă, să încropesc un text, şi îmi trebuie să scriu, nu să-l fac din cap, şi trebuie să fie perfect etc. etc. Dar uneori (rar) cedez insistenţelor şi atunci copilul meu e tare fericit, indiferent de cât de mari sunt prostiile pe care i le spun. Ca atunci când am inventat o poveste cu o veveriţă care făcea năzbâtii mititele şi cam lipsite de umor, drept pentru care, în disperare de cauză, am pus-o pe veveriţa imaginară să tragă un pârţ imaginar şi gata: Luna s-a tăvălit pe jos de râs, iar povestea mea a devenit brusc un mare succes. Sau ca atunci când am imitat o fostă concurentă la „Românii au talent”, care îi plăcuse la nebunie fiică-mii, cu monologul ei comic despre „Floriiiiiiiin Călinescu”. În linii mari, am imaginat o întâlnire la taverna lui Floriiiiiiin Călinescu (care e la noi în cartier) între însuşi Floriiiiiiiin Călinescu şi o fostă colegă de clasă întâi a Lunei, Amalia. O puneau de un skandenberg – Amalia (1m20 pe vreo 20 de kile) fiind campioana recunoscută a clasei la acest sport popular printre copii. Apoi, cei doi plecau ţinându-se de mânuţe şi în pasul piticului spre locul de joacă din parc, unde Floriiiiiiin Călinescu se bloca într-un tobogan, de grăsuţ ce este. Luna se tăvălea de râs. Noroc că eram în pat, deci se tăvălea pe moale şi curat. Şi pentru că îi place să se tăvălească, mă punea să îi repet povestea, o dată, şi încă o dată, şi încă o dată… Într-una dintre versiuni apăreau şi pompierii cu flexul, să-l descarcereze pe sărmanul actor, în alta Amalia era înlocuită de o altă fetiţă, la cererea publicului („Cum o cheamă pe fetiţa cea nouă?”, am vrut eu să ştiu în jurul cărui personaj să brodez întâmplări hazoase, „Păi… să zicem… Luna!”, a răspuns, previzibil, fetiţa mea dornică să devină personaj de poveste), se râdea mult, mai ales la i-ul prelungit din Floriiiiiiin Călinescu până când, într-o a nşpea versiune, m-am gândit să îmi surprind auditoriul cu o replică neaşteptată:

– Hai să facem un skandenberg, !, zicea Floriiiiiiin Călinescu către Amalia.

– Ǎăă??!!

– Hai să facem un skandenberg, !, am repetat eu observând cu uimire că Luna nu mai râde.

– Ce e aia?

Şi uite-aşa a mai învăţat fiică-mea un cuvânt nou şi foarte util pentru a-şi selecta anturajul pe viitor („Când auzi pe cineva vorbind cu , ştii că nu ai ce căuta acolo”).

În fine, unde voiam să ajung cu poveştile astea e că există momente memorabile în emisiunea „Românii au talent”, la care noi ne uităm de vreo două-trei sezoane încoace. Nu foarte multe (pentru că există şi multă prostie pe lume), dar suficiente cât să petrecem câteva seri pe an împreună, toată familia, în faţa televizorului şi fiecare să ţină minte ce i-a plăcut cel mai tare: bărbatu-meu acrobaţii (şi, în special, cuplul acela în care Ea îl ţinea în cârcă pe El – mă întreb oare de ce l-a marcat tocmai aşa ceva?!), fiică-mea, iată, pe glumeaţa Anisia, dar şi pe bunicuţa Julieta care vorbea „pe bune!!!”, şi baloanele de săpun uriaşe ale Claudiei Stroe, şi street-dancerii (v-am spus că ultimul vis al Lunei este să cânte hip-hop?), şi toate animăluţele care au apărut vreodată în show, şi… şi… Iar eu îi ţin minte pe iluzionişti. Că sunt magicieni, că sunt prestidigitatori, că sunt mentalişti – toţi se joacă cu creieraşele noastre într-un fel care pe mine mă umple de uimire, respect şi mare bucurie. Şi sunt convinsă că, dacă s-ar face o emisiune numai cu numere de magie, de orice fel ar fi ea, ar avea un mare succes. Pentru că tuturor ne place să ne simţim vrăjiţi, ca atunci când eram copii şi totul în jurul nostru părea magic.

Unul dintre magicienii care au concurat la „Românii au talent” va avea spectacol sâmbăta viitoare, pe 22 octombrie, la Palatul Copiilor din Bucureşti. Îl cheamă Bogdan Muntean şi, dacă numele nu vă spune nimic, sunt sigură că vă amintiţi numărul lui din emisiune, când a început aparent banal şi răsuflat, cu nişte sticle de whisky şi nişte pungi goale, pentru ca apoi să nu mai aibă loc pe masă de câte sticle scotea din nimic, de eu am rămas cu gura căscată, iar juriul l-a aplaudat în picioare. Mai multe detalii despre spectacol găsiţi pe pagina organizatorilor, Blu Party.

Iar două invitaţii (pentru un adult cu copilul din dotare) la acest spectacol găsiţi aici la mine, dacă îmi spuneţi în comentarii când aţi fost ultima dată la un spectacol cu copilul şi v-aţi distrat cot la cot cu el (sau poate şi mai şi). Evident, mai rămâne şi să ieşiţi câştigători din tragerea la sorţi care va fi vineri, 14 octombrie, de dimineaţă. Mult succes!

Raportul de lectură al Lunei

– Cred că mi-am găsit cartea!, m-a anunţat Luna fericită.
După un scurt moment de dezorientare (ce carte a pierdut?!), am înţeles: era „Cartea”, cu majusculă. Totuşi, e atât de încredibil încât mă îndoiesc sonor:
– Ce carte?
– Mai ştii cartea lui Buster? Cred că am găsit-o pe a mea!
Mai ştiu, cum să nu mai ştiu că îşi dorea să găsească o carte fascinantă, să o facă dornică să citească, aşa cum văzuse ea la un personaj de desene animate! Poate mai ştiţi şi voi, pentru că m-am plâns de mai multe ori pe aici de totala lipsă de interes a fiică-mii pentru lectură. Ceea ce nu ştiţi, şi nici n-o să ghiciţi în veci, este care anume s-a dovedit a fi Cartea Lunei. Ei bine… aceasta este… Micul (?!) dicţionar enciclopedic. Ediţia a 19-a, ca să nu fie confuzii. Doar vreo trei kilograme de cunoaştere.
Într-o bună zi de martie, mi-a venit inspirata idee să o învăţ să caute în dicţionar. Şi i l-am pus în braţe, la propriu, pentru că ea n-ar fi putut să-l ducă, explicându-i regulile de căutare. Noroc cu acel căţeluş de pluş care i-a cântat alfabetul încă de când era bebeluş şi, astfel, l-a învăţat şi ea, pentru că în cei doi ani de şcoală de până acum nu s-a considerat utilă memorarea acestuia „ca pe apă”! Aşa se face că, de fiecare dată când are nevoie să afle ordinea unor litere, ne apucăm să cântăm împreună până ajungem la ele: „A, B, C, D,/ E, F, G,/… …/ Acum ştii alfabetul tot,/ Data viitoare intră-n joc”.
În fine, după vreun sfert de oră de căutat şi cântat, chinuindu-se să găsească cuvintele date de mine drept temă, fiică-mea mi-a adus la cunoştinţă vestea minunată de mai sus, pe care nu credeam să o aud vreodată.

dictionar
Nu pot spune că, de atunci, a devenit o cititoare pasionată, nici măcar a dicţionarului. Dar ceva, ceva, s-a schimbat în atitudinea ei faţă de cărţi. Poate a contat şi faptul că am început şi eu să lucrez cu cărţile şi m-a văzut citind mai mult, corectând, traducând sau evaluând – ceea ce a făcut-o să mă imite uneori, seara, mai ales, când nu îi dau voie să stea cu ochii în diverse ecrane, mult mai atractive decât nişte biete foi de hârtie. Şi a ajuns cu imitatul până la a face şi ea raport de lectură scris, după ce a dat peste o altă carte care a încântat-o nespus: Aventurile râmei Oli, de Olga Gudynn.

OliNu i-aş fi cumpărat niciodată cartea aceea, nu m-ar fi atras nici ilustraţiile, nici stilul, nici subiectul. Dar Luna, pusă în situaţia de a alege o carte din trei, a extras-o pe respectiva din ofertă, a citit-o singură, singurică, aproape dintr-o suflare şi, cireaşa de pe tort, a mai şi venit la mine cu următoarea foaie de hârtie scrisă conştiincios, recto-verso, declarându-mi că este cea mai frumoasă carte din viaţa ei:
raport1 raport2
V-am povestit cele de mai sus nu ca să mă laud (sau… bine… şi ca să mă laud, un pic…), ci din următoarele trei motive:
1. În perioada aceasta, e o modă printre bloggeriţele-mame, să scrie despre cărţi (de exemplu, Laura Frunză a scris în ultima lună o groază de cronici de carte pentru copii, aici găsiţi o listă de cărţi frumoase, testate pe un băieţel de cam vârsta Lunei, iar aici aveţi şi un concurs cu premii în cărţi), deci m-am gândit să fiu şi eu în trend.
2. Am aflat săptămâna trecută că mare parte din fondurile strânse în urma vânzării acestei cărţi merge către amenajarea unui atelier de artă în spitalul Marie Curie, pentru înseninarea zilelor lungi petrecute acolo de bolnăviorii de cancer şi alte boli grele – deci faceţi şi o faptă tare bună dacă achiziţionaţi cartea.
3. După ce a citit cartea, Luna a început, în sfârşit, să mănânce ceapă. Atât! Ba nu: aştept cu nerăbdare o continuare care să îi aibă drept protagonişti pe supereroul Spanac şi pe demoazela Fasolică. M-ar ajuta în lupta mea eşuată, până acum, cu încăpăţânarea moştenită genetic (nu de la mine, evident…) de a mânca orice legumă de culoare verde îi pun în farfurie. Şi să fie o carte potrivită şi adulţilor, vă rog!