Se apropie toamna şi presupun că vă gȃndiţi deja pe unde să vă mai duceţi copiii ȋn următorul an şcolar, ȋntru culturalizare, formare şi distracţie. Aşa că ȋncerc să mă fac utilă, povestindu-vă pe unde am mai colindat noi anul trecut, poate vă inspir să alegeţi din avalanşa de oferte din Capitală.
Deci.
La Atelierul Fanteziei, la care am mers săptămânal, la Palatul Copiilor, tematica din acest an a fost cam exotică: copiii au aflat că în univers există doar culorile alb şi negru şi că paradisul se află în Japonia, au făcut lampioane chinezeşti, au ascultat muzică inhaiaşă (în caz că nu ştiaţi, aceasta e „ca opera, dar nu prea”) şi au uitat ce au învăţat anul trecut:
– Despre ce aţi vorbit azi, Luna?, am întrebat-o eu la sfârşitul unui atelier.
– Despre expimoşi şi Nectun.
– Cine era Nectun ăsta?
– Un tutun.
– Nu, Luna, era un zeu. Mai ţii minte zeii care trăiau în Olimp?
– Da.
– Ce era Olimpul mai ştii?
– Un concurs.
Ştiam eu că prea multe concursuri şcolare strică…
Mai multe rezultate imediate am văzut la baschet, unde Luna a fost atât de perseverentă încât şi-a atras aprecierea unui antrenor minunat, care mă uimeşte cu abilităţile sale pedagogice în vremurile acestea sărace în personal didactic de calitate. Acum, fiică-mea driblează cu ambele mâini, reuşeşte deseori să nimerească coşul şi a devenit expertă în flotări. Dacă aveţi un copil căruia i-ar prinde bine nişte formă fizică şi disciplină de viaţă, aduceţi-l cu încredere la clubul nostru, CSS 4. Noi am prefera fetiţe, pentru că Luna e cam stingheră (a se citi: „singura”) la categoria ei de vârstă.
În schimb, oricât de perseverentă a fost Luna şi la şcoala de circ Funny Circus, acolo progresele s-au încăpăţânat să nu se arate. A învăţat câteva postùri admirabile la eşarfă, a început să urce singurică la trapez şi chiar a reuşit să facă roata pe jumătate, însă era evident că nu are nici o înclinaţie spre gimnastică sau acrobaţie. Aşa că, după o jumătate de an, am renunţat la acele cursuri, cu mare regret pentru orele amuzante petrecute acolo de amândouă.
Nici cu şahul nu am prea avut noroc. Cursurile gratuite, organizate prin nu ştiu ce proiect al Primăriei în şcoala noastră, au fost sistate enigmatic după vacanţa de iarnă. Am dus-o pe Luna la Palatul Copiilor, unde există un profesor incredibil de implicat, dar nu i-a plăcut. Deh, acolo nu s-a găsit nici un băieţel mai mare să o mângâie pe creştet şi să îi spună tandru „Baby”, aşa cum făcea un coleg de la clubul şcolii…
Trezindu-se cu activităţile înjumătăţite şi dat fiind că imensa ei energie se cere zilnic consumată, prin primăvară, Luna s-a întors la prima ei iubire: dansul. Văzând ea că la clubul nostru vecin, Be You, unde mai fusese vreo doi ani înainte, s-a făcut şi grupă de băieţi, care include doi colegi de clasă şi, mai ales, un antrenor tare frumuşel, a declarat că se simte un pic băiat, şi-a lipit pe frunte o etichetă de la solduri, cu textul „2 în 1” şi s-a integrat cu mare entuziasm printre reprezentanţii sexului opus. Au dat spectacole, au făcut o petrecere în pijamale şi, mai ales, au făcut progrese de ritm şi sincronizare. Dacă aveţi băieţei cu măcar juma’ de ureche muzicală şi dornici să înveţe dansuri de genul „Cowboy-ul chiuitor” sau „Choco-Chocolate”, locuri libere ar mai fi în trupa de şoc.
În rest, am văzut o groază de locuri potrivite copiilor şi am participat la multe activităţi interesante, despre care vă voi povesti într-un articol viitor.
Mama Aluniţă 