Room on the Broom – povestea unei traduceri de plăcere

Anul trecut, am primit propunerea de a traduce, din franceză, câteva cărţi care conţineau şi poezioare şi cântece pentru copii. La început, am fost convinsă că nu voi reuşi aşa ceva. Una este să ştii bine o limbă străină, alta este să faci traduceri literare din ea, şi cu totul şi cu totul alta e să faci traduceri de versuri (ca să nu mai spun cât de dificil e să le şi potriveşti corect pe muzică). Însă am încercat şi… spre marea mea surpriză… mi-a plăcut la nebunie! Şi aşa se face că am intrat într-un soi de sevraj după ce am terminat lucrul la acele cărţi. Drept care, m-am gândit să traduc şi pentru plăcerea mea câte ceva, dacă tot m-am apucat. Şi ce alegere mai bună puteam face pentru această curajoasă intenţie decât o carte minunată, precum „Room on the Broom”, a Juliei Donaldson?

Am descoperit poezia aceasta acum câţiva ani, când am vizionat filmul de animaţie făcut după carte. Şi m-am umplut de o mare bucurie văzându-l. După care am plâns, bineînţeles. După care m-am simţit iar fericită… Povestea transmite o emoţie uriaşă, e vorba despre prietenie dincolo de limite neimportante precum aspectul fizic, mărimea, rasa sau chiar specia. O aventură cu suspans şi cu foarte, foarte mult umor, mai ales în varianta filmului animat, potrivită pentru spectatori de orice vârstă. Iar versurile sunt deosebit de inspirate, marca acestei sclipitoare autoare de cărţi şi cântece şi emisiuni pentru copii, Julia Donaldson. Aşa că m-am pus pe treabă.

Am fost tare mândră de mine să pot duce la capăt acest proiect. Bineînţeles, nu într-o formă fără de cusur, cu siguranţă ar mai fi multe de îmbunătăţit, însă în general a ieşit bine. E greu să adaptezi o poezie din engleză, limbă bogată şi cu cuvinte scurte, în româna noastră mai săracă şi plină de cuvinte lungi, mai ales dacă vrei să respecţi vers cu vers originalul. Dacă nu mă credeţi, încercaţi! 😉 Şi nu am terminat repede traducerea, a durat câteva luni, în care mă tot întorceam regulat la schiţa mea şi mai schimbam un cuvânt, mai ştergeam altul… Apoi mi-am dat seama că aş putea transforma proiectul acesta personal într-o traducere „oficială”. I-am contactat pe cei de la editura Cartea Copiilor, care au publicat toate cărţile Juliei Donaldson apărute până acum la noi, şi i-am întrebat dacă nu ar fi interesaţi să o publice şi pe aceasta. Nu au fost. Mi-au răspuns că vor colabora la această traducere tot cu Florin Bican, cel care a tradus şi celelalte cărţi ale acestei autoare. Pot înţelege asta – Florin Bican e un traducător inspirat şi un nume celebru în domeniu, la noi – însă m-aş fi aşteptat măcar la o minimă curiozitate, să îmi ceară să vadă traducerea… aşa… pentru că nu se ştie niciodată… Dar asta este. M-am resemnat.

După ceva vreme, fiică-mea a avut la un test de la şcoală un text de Florin Bican. M-a întrebat cine este (îi suna familiar numele), iar eu i-am adus aminte că e un poet cunoscut, din traducerea inspirată a căruia am citit la atelierul cu pisici. Apoi i-am povestit despre saga mea cu traducerea, despre refuzul editurii, despre dezamăgirea mea. Mi-a cerut să îi citesc poezia, a cugetat câteva clipe (nu prea multe, e drept), după care mi-a comunicat cu un ton serios rezultatul cugetărilor sale:

– Mama, tu ar trebui să te faci mai celebră. Să ştie lumea cât de multe lucruri ştii şi poţi.

– Şi cum să fac asta, mă rog?, am zâmbit eu.

– Pur şi simplu! Te duci la nişte conferinţe, de exemplu, şi le spui tuturor.

La conferinţe nu m-am dus (încă!), dar nu am renunţat la ideea de a împărţi cumva şi cu alţii rodul muncii mele. Şi atunci am organizat un atelier cu tema aceasta, la biblioteca unde, de ceva vreme încoace, ţin periodic ateliere de lectură cu copii. E un spaţiu foarte generos cel care îmi găzduieşte atelierele: filiala pentru copii „Emil Gârleanu” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (BMB). Şi mă ajută mult inimoasele doamne care lucrează acolo, şi teatrul de păpuşi „Licurici” al BMB (care mi-au făcut surpriza de a pregăti o scenetă la sfârşitul unui atelier), şi mă inspiră dragii ăia mici care vin şi participă cu entuziasm la întâlnirile noastre, împreună cu părinţii lor. Anul trecut mi-am fixat ca tematică „Literatura şi animalele”. Am povestit deja aici despre primele ateliere din această serie, la care am avut drept subiect pisicile şi căţeii. Următoarele, despre care nu v-am povestit, au fost despre broaşte şi despre păsări. Iar ordinea aceasta nu a fost deloc întâmplătoare: este fix ordinea în care apar personajele din „Room on the Broom”. Am pregătit, deci, din timp atmosfera. Apoi, pentru atelierul dedicat, am pregătit baghete de vrăjitoare ca în film, şi jocuri de memorie şi de logică inspirate din poveste, şi costume tematice pentru mine şi fiică-mea. Ioana de la bibliotecă pregătise şi ea, ca de obicei, sala, cu de toate şi cu mare atenţie la detalii. Aşa că a ieşit foarte bine până la urmă, am proiectat filmul, mi-am citit cu voce tare traducerea, în loc de subtitrare, am râs, am lăcrimat, ne-am jucat, iar la plecare parcă eram puţin mai bogaţi cu toţii – cu o emoţie, cu o bucurie, cu o carte citită.

Cam aşa arată traducerea asta:

În caz că vă place, daţi un semn şi vă trimit textul complet, ca să vă uitaţi la film împreună cu copiii. Sau poate că o să repetăm la un moment dat atelierul de la bibliotecă. Oricum, intenţionăm să continuăm şi anul acesta cu atelierele despre animale şi literatură, am un vraf mare de cărţi pe birou, pregătite în acest scop. Literatura universală e plină de personaje-animăluţe despre care încă nu am vorbit: ursuleţi, iepuraşi, cai, pinguini (i-am lăsat special deoparte atunci când am vorbit despre păsări, Apolodor şi confraţii săi merită atelier dedicat), lilieci, eleganţi, tigri, lupi, licaoni, lei, greieri, gâşte, maimuţele, bursuci şi… lista ar putea, mult, continua, noi să fim sănătoşi!

Publicitate