Magie, multă magie

Acum câteva săptămâni, am plecat în căutarea cadoului perfect pentru un băieţel drăguţ ca un mărţişor – că nu degeaba o fi el născut fix de 1 martie! Mereu mi-a plăcut să fac cadouri cu sens şi utilitate, ceva care să-i facă plăcere sărbătoritului, să-i folosească sau măcar să simbolizeze ceva drag lui, şi nu care să fie luat doar pentru că aşa trebuie. La prietenii fiică-mii este destul de uşor să fac asta, din două motive: mai întâi pentru că (aproape) toţi copiii se bucură la (aproape) orice primesc, şi apoi pentru că le pot întreba pe mamele respectivilor ce anume şi-ar dori ei mai tare şi mai tare. Ceea ce am făcut şi în cazul acesta. Iar mama mi-a zis că băieţelului îi place magia. Aşa că m-am apucat să dau o tură pe net în căutarea trucului perfect, care să îl încânte atât pe prietenul Lunei, cât şi pe viitorii lui spectatori. Şi astfel am găsit site-ul Jucărie şi Magie . Chiar dacă nu erau extrem de multe articole din care să aleg, aveau fix ceea ce căutam – iluzii “magice” pentru copii, interesante şi la preţuri abordabile – şi le-am comandat imediat pe cele care mi s-au părut potrivite băieţelului nostru. Iar pentru că magazinul se afla nu foarte departe de casa noastră, am zis că mai bine mergem noi acolo să ridicăm produsele, în loc să bifăm livrarea la domiciliu. Şi bine am făcut, pentru că urma să avem o surpriză uriaşă.

În ziua stabilită, i-am spus fiică-mii doar că urma să mergem la Vitantis Shopping Center. Aflasem că respectivul centru comercial urma să se închidă în câteva zile şi voiam să profităm de lichidările de stoc ale magazinelor pe cale de desfiinţare. Ajunse acolo, am mers direct la magazinul Jucărie şi Magie de la etaj. Era un client înaintea noastră, iar vânzătorul purta o discuţie bogată cu acesta, aşa că ne-am plimbat prin faţa rafturilor cu jucării. Imediat a venit lângă noi o tânără care a început să ne povestească despre calitatea excepţională a jucăriilor Tegu, din lemn magnetic, la care ne uitam, cum sunt ele produse dintr-un lemn rezistent, în respect faţă de mediu şi cu implicare socială: producătorii au ales să le fabrice în Honduras, o ţară săracă din America de Sud (numele Tegu vine de la Tegucigalpa, capitala ţării), oferind astfel locuri de muncă localnicilor şi donând fonduri pentru şcolarizarea copiilor acestora. Ne-am lungit şi noi un pic la vorbă cu doamna, se scuza că e haos în jur, dar erau şi ei în plin proces de mutare. La 1 martie urmau să deschidă magazinul nou, mult mai mare, alături, în galeria comercială a hotelului Rin. Am asigurat-o că vom veni şi acolo să îi vizităm, pentru că Luna era deja cu ochii cât şapte la frumuseţile din jur. Apoi i-a făcut deodată cât paisprezece, atunci când a terminat de vorbit cu celălalt client şi vânzătorul s-a apropiat de noi.

Pentru că acesta nu s-a apropiat oricum, ci cu un truc în mână. A urmat cam un sfert de oră de spectacol de magie profesionistă, dedicat unui public extrem de restrâns – fiică-mea – timp în care ochii ei nu s-au micşorat decât atunci când a trebuit să îi închidă pentru o iluzie. Şi nici zâmbetul acela uriaş nu i s-a dezlipit de pe faţă până la sfârşit. Era pur şi simplu fascinată şi fericită cum rareori am văzut-o. Iar vânzătorul, neobosit. A scos zaruri, a ascuns mingiuci, ne-a păcălit cu cutiuţe magice şi cărţi ilustrate care se colorează singure, a vorbit încontinuu şi şi-a răsfăţat publicul (adică tot fiică-mea) cu o vervă de excepţie. Nu-mi venea să cred că mai există aşa ceva, oameni atât de pasionaţi de munca lor, care să îşi vândă cu atât de multă bucurie şi efort, la urma urmei, produsele. Aveam în minte nenumăraţii vânzători plictisiţi sau de-a dreptul măgari pe care îi întâlnesc zilnic, de ajung să intru cu silă şi cu teamă în multe magazine.

Într-un sfârşit, am ajuns şi la obiectul vizitei noastre, iar domnul ne-a dat pachetul pregătit pentru băieţel. Deşi aveau instrucţiuni de folosire incluse, în limba română, a ţinut să ne arate personal cum funcţionează şi trucurile respective, pentru a se asigura că vom şti cum să facem acasă. Mai mult, ne-a dăruit şi un pachet de cărţi de joc pentru ca prietenul Lunei să poată repeta trucurile, ocazie cu care am aflat că există pachete de cărţi speciale pentru antrenamente, care se numesc Second şi costă mai ieftin decât cele pentru reprezentaţii. Bineînţeles că a cerut şi Luna un truc pentru ea, pe care i l-am cumpărat după ce a promis că îl exersează acasă până îi reuşeşte. Dar nu prea s-a ţinut de cuvânt. Pentru că una este să vezi magie la televizor, pe o scenă sau, iată, chiar într-un magazin, şi alta e să munceşti cu mâna ta ca să o faci să funcţioneze fără greşeală. Ceea ce nu ştia fiică-mea era că magia asta este formată, de fapt, din multă, multă muncă, plus un pic de talent în ale “făcutului din vorbe”, o charismă personală şi o scânteie a pasiunii fără de care degeaba cumperi toate trucurile din lume.

La plecare, le-am mulţumit celor doi pentru timpul neaşteptat de plăcut petrecut în magazinul lor şi le-am promis că voi scrie despre ei pe blog. Astfel de oameni şi astfel de locuri chiar merită cunoscute. Iar azi, când am intrat pe site-ul lor ca să mă documentez pentru acest articol, am descoperit că gama lor de produse s-a mărit considerabil faţă de luna trecută. Au mult mai multe jucării acum, şi mai multe trucuri, atât pentru copii cât şi pentru adulţi profesionişti în ale magiei, şi obiecte la preţuri foarte mici, şi seturi complexe, iar la toate au tutoriale video explicite, pentru a şti exact ce cumpăraţi. În plus, am aflat că de mâine deschid şi o şcoală de magie, cu cursuri pentru toate vârstele şi nivelurile de experienţă, care se vor desfăşura sâmbăta după-masă şi au un preţ rezonabil. Mă mai gândesc dacă să-i spun sau să nu-i spun fiică-mii despre aceste cursuri. Nu de alta, dar ceva mă face să cred că, timp de patru săptămâni, nu voi mai apuca să-mi fac obişnuita siestă de weekend, dacă află că poate “învăţa meserie” de la domnul acela drăguţ…

Reclame

De unde cumpărăm ieftin şi bun pe net?

Cititorii mei fideli îşi amintesc cum i-am promis fiică-mii o pereche de staţii de emisie-recepţie, acum doi ani, ca să o fac să stea liniştită la recoltarea analizelor de sânge. Cititorii ne-fideli pot găsi aici toate detaliile. Cititori infideli nu am. Sper. Ei bine, azi a venit, în sfârşit, vremea să îmi îndeplinesc promisiunea. Am găsit aparatele la un preţ rezonabil şi am profitat de o comandă de Lego făcută de Luna ca să ni le livreze împreună, gratuit.

Da, da, aţi citit bine: Luna şi-a plătit singură Lego-ul dorit, din banii strânşi cu osârdie în puşculiţă. Prin aprilie, atunci când se dădea în buclă la televizor reclama respectivului Lego, avea doar câţiva lei în porcuşorul îmbulinat care îi păstrează economiile. Ştiu sigur asta pentru că am notat momentul adorabil în care a sunat-o taică-său şi a prins-o tare ocupată:

– Ce faci, pui?

– Uite… îmi număr banii din puşculiţă.

– De ce?

– Păi am văzut la televizor reclama la o tabără nouă de aventuri din lego şi vreau să mi-o iau că e super şi costă 314 lei la reducere că a văzut mama pe internet azi.

A respirat, în sfârşit.

– Şi la cât ai ajuns cu număratul?

– La 3 lei 50.

N-a înţeles de ce ne prăpădeam amândoi de râs. Aşa că a continuat imperturbabilă:

– 3,55… 3,60…

În săptămânile care au urmat, a picat ca din întâmplare un plocon de la bunicul, dar trebuie să recunosc că şi Luna a muncit pentru restul banilor, cerându-mi să se ducă la cumpărături chiar şi de câteva ori pe zi, doar, doar i-o rămâne cât mai mult mărunţiş rest, să-i dau voie să-l bage la puşculiţă. Am ajuns să mă tem să mai spun „Mi s-a terminat zahărul”, de exemplu, sau să mai scriu vreun cuvinţel pe lista de cumpărături de pe frigider, ca să nu sară disperata:

– Mă duc eu acum să-ţi iau!!!

Nu de alta, dar preţurile practicate de domnişoara erau de-a dreptul de speculă!

În fine, nu de asta voiam să mă plâng acum, ci intenţionam să vă semnalez câteva magazine online de unde vă recomand să cumpăraţi produse pentru cei mici, mai ales că vine 1 iunie acuşica şi doar nu vreţi să vă prindă nepregătiţi, nu?

Deci, avem mai întâi acest magazin de unde am cumpărat walkie-talkie-urile. Se numeşte Extreme Digital şi are nişte preţuri la fel. Adică extrem de mici (spre comparaţie, Lego-ul de azi a costat aici 295 lei, iar la mult mai celebrul său concurent, cel cu reclamele de la televizor, costă 349,90). Eu am comandat de trei ori de aici şi de trei ori am avut o livrare ireproşabilă, exact în condiţiile promise pe site. Pe lângă jucăriile pentru copii, cum sunt cele pe care le-am cumpărat noi, vinde şi jucării pentru adulţi, adică tot felul de gadget-uri şi electrocasnice pentru toate vârstele, hobby-urile şi sexele. Apropo, dronele chiar se găsesc la categoria „Jucării”, să nu uit de asta atunci când Luna va strânge suficienţi bani în porcuşorul ei încât să îşi îndeplinească şi acel mare vis, de a poseda o bâzdâganie din aceea zburătoare, eventual de ziua ei.

Al doilea magazin care nu m-a dezamăgit niciodată este Libris.ro, de unde am cumpărat de multe ori, în ultimii ani, cărţi şi jocuri, cu livrare gratuită indiferent de valoarea comenzii şi la nişte preţuri foarte bune. Îi suspectez chiar că sunt cei mai ieftini de pe piaţă. În plus, sunt abonată la newsletter-ul lor şi profit de ofertele zilnice pe care mi le trimit, cum ar fi chiar cea de azi, de Happy Day pentru prichindei, când au reduceri de până la jumătate la cărţile pentru copii până deseară la ora 22:00.

Al treilea magazin pe care vreau să vi-l recomand, deşi eu personal nu am cumpărat niciodată de acolo, este Abrakadabra.ro. Motivul este simplu: este magazinul cu jocuri şi jucării de bună calitate al unor prieteni şi îi ştiu cât de serioşi sunt. Luna a primit de ziua ei un joc de acolo şi i-am apreciat ingeniozitatea, precum şi faptul că instrucţiunile erau corect traduse în limba română. Am văzut adineaori că au şi ei promoţii cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Desigur, ar fi şi un al patrulea magazin de recomandat, cu jucării pentru copii mai mărişori: Boats Yachts.ro al lu’ bărbatu-meu. Săptămâna viitoare o să fie şi ziua lui şi mă gândesc că poate îi fac o bucurie cu puţină reclamă. La urma urmei, sunt directorul lui de marketing, în acte, de câţiva ani buni, şi ar trebui să mă ocup cu atragerea clienţilor, dar eu pierd vremea aiurea, iată, şi nu i-am vândut nici o barcă până acum…

Dacă mai ştiţi şi voi locuri mai puţin cunoscute pe net cu marfă ieftină sau din care aţi cumpărat în siguranţă, spuneţi-ne şi nouă. Sunt convinsă că toţi fac reduceri zilele acestea, ca să cumpere cât mai mult părinţii căzuţi pradă consumerismului agresiv. Da, ştiu că de multe ori exagerăm cu cadourile pentru Luna, dar e atât de înduioşător să vezi bucuria din ochii copiilor atunci când primesc o nouă jucărie! Eu am avut parte azi, de exemplu, de o dovadă minunată de recunoştinţă pentru walkie-talkie. Ca să le facem proba, am trimis-o mai întâi pe Luna să ia baterii de la colţ. După ce mi-a promis că nu mai opreşte restul, pentru că tocmai şi-a satisfăcut dorinţele. Staţiile se auzeau perfect în casă, dar eram curioasă până la ce distanţă bat, aşa că am trimis-o din nou afară, să aflăm. Nu înainte de a instrui-o asupra unor reguli de comunicare de bază, bineînţeles:

– Ca să ştie celălalt că am terminat de vorbit şi că poate apăsa el pe buton, să vorbească la rândul lui, trebuie să îl anunţăm. De obicei, se zice „Over”, e în engleză şi e mai scurt decât „Terminat”.

– Mie îmi place în română. O să zic „Terminat”.

Patrioată, fiică-mea…

– Bine, e treaba ta dacă vrei să vorbeşti mai mult. Când încheiem de tot conversaţia, ca să nu stea celălalt ca fraieru’ cu aparatul în mână, propun să zicem „Over (sau terminat) şi pa”, ce zici?

– Da, îmi place! Terminat şi pa!

S-a considerat instruită suficient şi a dat să plece:

– Aaa, dar am uitat să zicem cum ne cheamă, s-a întors ea din drum. Eu o să fiu Vulturul, tu cine vrei să fii?

Oare cum putusem uita ceva atât de important? Am început să mă gândesc şi eu. Voiam ceva prezentabil, desigur, dar parcă nici chiar aşa de măreţ ca un vultur, mai degrabă ceva drăguţ…

– „Morcov”, am auzit-o pe Luna.

– ?

– Eu cred că ţi s-ar potrivi „Morcov”.

M-am abţinut cu greu să nu îi iau înapoi jucăriile ingratei. I-am mărturisit că mi-ar plăcea mai mult „Porumbiţa” şi cred că aşa a rămas, pentru că fiică-mea a şi zbughit-o pe uşă. Am iertat-o după câteva minute, când i-am auzit vocea de răţuşcă încă şi mai caraghioasă, călătorind prin unde radio (sau sunt electro-magnetice?) şi încheind conversaţia de probă aproape aşa cum convenisem:

– Hai că vin sus, acum, mama. Poţi să închizi. Terminat şi pa. Te iubesc.

Două cuvinte în plus. Fix acelea care fac, întotdeauna, diferenţa. Bine că nu apucasem să închid!