* Notă: În categoria Perle FB copiez periodic şi în ordine cronologică calupuri de postări de-ale mele de pe Facebook, care sunt tot bucăţele din viaţa noastră, doar că mai mici.
August 2016
– Luna, caută şi tu, te rog, telecomanda aia şi dă drumul la aer, că e prea cald aici.
– Bine… Am găsit-o! Dar mai poţi să-mi spui odată pe ce buton să apăs ca să se deschidă? Că am uitat: pe ON sau pe OFF?
– !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
––––––––––
Îi citesc fiică-mii, la culcare, una dintre marile cărţi ale copilăriei mele: „Minunata călătorie a lui Nils Holgerson prin Suedia”. Ne place amândurora să ne încheiem serile în acest fel. E ca în filme, o lumină mică, un tapet cu steluţe, un pat cu baldachin şi un copil care chiar pare interesat de ceea ce îi citeşte mama lui:
– … „Câteva clipe după aceea, cele patrusprezece gâşte trecură pe deasupra pădurii.”
– Cele ce?, întreabă copilul.
– „Patrusprezece”, zâmbeşte superior mama, care se aştepta la această întrebare. E un arhaism, continuă ea doct, o formă învechită. Aşa se spunea demult.
– La ce?
––––––––––
Fiică-mea se uită cu o prietenă la filmul „Veronica”. Prietena ei, cu un an mai mare decât ea, nu l-a văzut niciodată, iar peste câteva zile emigrează (am neplăcuta senzaţie că stinsul luminii în ţara asta va cădea în sarcina mea), deci am hotărât că e obligatoriu să vadă această superbă creaţie a cinematografiei româneşti. În altă ordine de idei, Luna ştie câte ceva, nu foarte multe, din copilăria mea patriotică – cum că eram comandanta pionierilor din oraşul meu, printre altele. Habar nu are cine erau pionierii, ce înseamnă „comandant” şi nici cât de important e Giurgiu pe harta ţării, dar îi place să audă că maică-sa a fost cineva, cândva. Orice. Şi, pentru că toţi copiii mici simt nevoia să se laude cu părinţii lor, la noi în casă are loc următoarea discuţie:
Eu: Ştiţi, fetelor, că am cunoscut-o pe Veronica când eram mici? Aveam vreo cinci ani, cred, şi ea a venit la Giurgiu cu un spectacol, era mare vedetă pe atunci, iar eu am prezentat-o, sau am recitat ceva cu ea, nu-mi mai aduc bine aminte, că pe atunci eram şi eu moţ peste tot în oraşul ăla…
Prietena Lunei: Wow!
Luna: Mda, pentru că mama a fost cumva preşedinta ţării când era mică.
Mi-a părut rău când şi-a dat seama singură de enormitate şi a retractat ce a spus, râzând. Eu încă stăteam în dubiu dacă să o corectez sau să o las aşa 🙂
––––––––––
Stăm la coadă la pâine caldă. În faţa noastră, un bărbat vag cunoscut. Suspectez că e un tătic, dar nu sunt sigură, deci nu îl abordez, de teamă să nu fac o gafă. Iar. Pentru că sunt expertă în gafe. Şi mai sunt şi cu bărbatu-meu alături, super-gelosul familiei, deci nu mă risc.
Pe drumul spre casă, o întreb pe Luna:
– Ai idee cine era domnul acela brunet de la pâine? Am impresia că era tăticul Amaliei…
– Da, el era.
– Atunci de ce nu mi-ai atras atenţia, să îl salutăm?
– Pentru că nici eu nu am fost sigură. Mi se părea mai degrabă că era tatăl Ralucăi.
Încerc să îmi aduc aminte de acel tată şi nu pot:
– Eu nu l-am cunoscut pe tatăl Ralucăi, deci nu ştiu cum arată, îi mărturisesc eu Lunei.
– Nici eu.
Moment de stupoare. În ochi probabil că mi se citea întrebarea „WTF???!!!”, noroc că fii-mea nu ştie engleză.
– Şi atunci, de unde şi până unde te-ai găndit că era el?
– Pentru că aşa îmi închipui eu că trebuie să arate tatăl Ralucăi.
Of course. Cum de nu mi-am dat seama? :-)))
––––––––––
O trimit pe Luna la piaţă să ia o legătură pentru supă:
– Ştii tu, doi-trei morcovi şi un păstârnac legaţi împreună.
– Mda, ştiu…
O suspectez că habar nu are, de fapt, dar prietena ei, Andreea, o susţine, afirmând că ea ştie clar cum arată. După două minute, primesc telefon:
– Mama, nu găsim!
După zgomot, îmi dau seama că nu au ajuns la piaţă, ci s-au oprit la Mega Image. Dar e bine şi-aşa:
– Nu au legături?, o întreb eu, presupunând că asta este cauza confuziei.
– Nu. Dar ţi-aş lua chestia asta, nu ştiu ce e, dar uite ce scrie pe ea: „Cel mai bun, cel mai gătit!”.
De-abia aştept să se întoarcă acasă, sunt curioasă să văd ce provocare culinară îmi aduce să gătesc.
Update: Au venit cu o pungă de chipsuri. Şi cu doi morcovi, totuşi. O să fac supă Lays.
Mama Aluniţă 