Raport de mărţişor

Aşa a arătat lista de mărţişoare a fiică-mii de anul acesta:

În fine, prima ei versiune, pentru că s-a mai îmbogăţit ulterior… Mi s-a părut înţelept să luăm vreo 30 de mărţişoare asemănătoare, pentru că mi-era teamă că nu va mai ţine minte pe cine a scris aici. Desigur, cu excepţia lucrurilor deosebit de clare, precum: „Micuţa de la dansur (!) care a fost cu mine şi cu Mara în echipă”. De fapt, majoritatea mărţişoarelor nu au fost luate, ci “amenajate” de noi. Am găsit întâmplător un magazin cu materie primă pentru bijuterii şi alte aranjamente, un fel de rai pe pământ pentru nişte persoane ca noi, care adoră lucruşoarele mici, şi ne-am servit de-acolo pe alese cu mărgele şi pandantive care mai de care mai drăguţe, pe care le-am băgat în sticluţe mici cu dop de plută, şi am completat spaţiul cu ceai parfumat, şi cu bucăţele de mere şi de căpşuni liofilizate, şi cu bobiţe de levănţică, şi cu boabe prăjite de cafea, astfel încât deschiderea “mărţişorului” să fie şi o surpriză olfactivă plăcută.

Tot ce e cu S în listă e de la şcoală (C.S., N.S., O.S., R.S. etc.), aşa că i-am propus fiică-mii, ca să simplificăm, cum se întâlneşte cu cineva pe hol, cum să îi dea un mărţişor. Cu cineva de sex feminin, desigur. Pentru că de vreo doi ani încoace nu mai vrea să dea mărţişoare şi băieţilor, aşa cum făcea la grădiniţă şi un pic în clasa pregătitoare. Şi zău dacă înţeleg de ce, pentru că avea un succes nebun cu ele: băieţii care primeau mărţişoare de la ea erau atât de surprinşi şi de bucuroşi, încât îi dădeau cu dobândă la schimb, uneori şi câte trei mărţişoare primea de la un singur băiat. Dar ceva s-a întâmplat la un moment, probabil a râs cineva de ea, cum se întâmplă mai mereu prin şcolile noastre, şi de atunci nu a mai dus nimic băieţilor. Anul ăsta i-am dat totuşi la ea o pungă cu ciocolăţele şi am sfătuit-o să îi servească pe băieţi, atunci când vin să-i dea mărţişoare. Se pare că a avut un oarecare succes şi în felul acesta…

Nici adulţii de la şcoală nu s-au aflat chiar toţi pe lista ei, aşa cum erau anul trecut. Nu se vede nicăieri P.S., femeia de serviciu mai nouă, care îi terorizează atât de tare pe copii, încât preferă să îşi înghită guma de mestecat decât să o arunce undeva pe unde ar putea-o găsi ea. Însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, P.S. a făcut o glumă prietenoasă cu copiii fix în ziua de 1 martie, aşa că Luna s-a hotărât ad-hoc să-i dea şi ei un mărţişor, din rezerve.

– Trebuia să o premiez cumva pentru că s-a purtat frumos, mi-a explicat Luna, aşa o motivez să fie drăguţă cu noi şi altădată.

– Şi azi a fost drăguţă după ce i-ai dat mărţişorul?

– Ǎăă… nu.

Deci de la teoriile motivaţionale şi până la dovezile concrete că acestea chiar funcţionează s-ar putea să fie o oarecare distanţă temporală. Mai aşteptăm.

Revenind la lista noastră, evident că pe ea se află şi tatăl Lunei, care a fost nevoit să poarte şi anul trecut în piept mărţişorul de la ea, altfel ieşea cu scandal. Noroc că e în Giurgiu, la graniţa cu Bulgaria, unde mărţişoarele se dau bărbaţilor. Şi noroc că îi dăduse un Snoopy din oţel tare decent.

Pe listă mai apare şi Mariana, cea care ne ajuta pe vremuri cu menajul tot la Giurgiu. Este persoana pe care o bombăne Luna de fiecare dată când nu-şi mai găseşte câte vreun lucru rătăcit în haosul din camera ei: „Iar a făcut Mariana curat?!”. Deşi Mariana a plecat în Italia acum vreo cinci ani. Dar Lunei îi trebuie un ţap ispăşitor pentru propria ei dezordine. Şi îi era şi dragă. Aşa că e pe listă.

Tot la categoria persoane dragi intră şi stomatoloagele Lunei: Dr. B.p. şi Dr. B.m.b. Fiind noră şi soacră, le cheamă pe amândouă Blajin, deci avem aşa: doctoriţa Blajin-proteze şi doctoriţa Blajin-mama-băiatului. Lor le-a făcut prietena noastră Coca nişte broşe drăguţe, din FIMO, perfect potrivite unor stomatoloage. Şi tot broşe asemănătoare le-a făcut tuturor doctoriţelor şi asistentelor pe care le cunoaştem, mi s-au părut o combinaţie drăguţă şi utilă de mărţişor cu ecuson pe care, oricum, medicii îl poartă de obicei în piept.

Nu puteau lipsi din gândurile noastre nici vânzătoarele preferate ale Lunei. Aşa că lor le-am pregătit câte un mic săpunel în formă de fluture făcut de Valeria, care pe lângă faptul că mirosea frumos mai avea şi avantajul că putea deveni util cu adevărat. Iar în ziua de 1 martie am făcut un mic turneu prin cartier, ca să le dăruim pe toate: vânzătoarei de ziare de la care nu mai cumpărăm regulat reviste, ca pe vremuri, dar care a fost mereu drăguţă cu noi, celor două vânzătoare de la magazinele alimentare de la colţ, cu care Luna stă frecvent la taclale la per tu, deşi suspectez că i-ar putea fi bunici, şi celor două vânzătoare de la librărie, dintre care doar una e amabilă (“dar n-ai cum să îi dai doar ei, mama, nu-i aşa?”). I-am dat ceva şi casierei de la Mega Image de la care am făcut cumpărături în acea zi şi care părea cam tristă, dar s-a luminat imediat la faţă când a auzit-o pe fiică-mea cu “O primăvară frumoasă!”, întinzându-i o zdrăngănea. Dar cea mai impresionată a fost vânzătoarea de la “La Tati”, un magazin de produse de panificaţie de la care cumpărăm doar din an în paşte câte ceva. Este o doamnă mai în vârstă, care este întotdeauna, dar întotdeauna zâmbitoare, face glume cu clienţii şi îi răspunde la fel de solemn Lunei atunci când aceasta o salută politicos şi îi cere câte o bezea sau o brioşă. Deşi suspectez că lucrează multe ore pe zi, în fiecare zi. Genul de vânzătoare de la care ai vrea să ai ce cumpăra mai mult, pasăre rară în zilele noastre, în care se înmulţesc magazinele unde mă simt efectiv prost când intru (şi unde de obicei nu revin, dacă am de ales). Doamna era la uşa magazinului când am trecut noi, iar Luna s-a dus să-i dea mărţişorul. Iniţial a crezut că vrea să cumpere ceva şi i-a ţinut uşa să intre. Iar când a văzut că s-a dus la ea doar pentru mărţişor, i-a pupat mai întâi mâna, cu acel gest pe care îl fac oamenii când le e drag de cineva. Apoi a pupat-o şi pe obraji, pe unde a apucat.

– Bine că nu era rujată, pentru că altfel nu mă mai recunoşteai acum, cât de roşie aş fi fost peste tot, a bombănit Luna la întoarcere, dar şi ea vădit emoţionată de emoţia doamnei.

I-am urat şi eu doamnei, de la distanţă, multă sănătate.

– Dar de unde şi până unde…?, m-a întrebat ea mirată de gestul nostru.

– Pentru că sunteţi mereu drăguţă cu noi, i-am răspuns. Este un mulţumesc, de fapt.

Repet, a fost doar un fluturaş de săpun, de câţiva lei. Uneori, e de ajuns doar atât pentru a aduce zâmbetul pe faţa cuiva, indiferent cât de trist sau obosit ar fi.

Turneul de livrat zâmbete a continuat pe seară, în bloc, cu câteva băbuţe din vecini (mai puţine ca anul trecut, din păcate, pentru că una dintre ele a murit între timp). Iar Luna a petrecut o seară minunată, aranjând şi re-aranjând prada cu care a venit acasă. O pradă mai săracă anul acesta, şi din cauza zăpezilor, care au făcut ca nu toţi copiii să vină la şcoală în ziua de întâi martie. Iar speranţele de recuperare ale Lunei s-au năruit atunci când a văzut că mai mulţi băieţi care au ajuns în sfârşit la ore lunea următoare nu au adus nimic, deşi trecuseră doar câteva zile. Sincer, şi mie mi s-a părut un gest urât: sunt doar două fete în clasa ei, chiar nu cred că ar fi fost un capăt de lume să vină cu două bucăţele de plastic la şcoală, care iată cât de multă bucurie le pot aduce celor care le primesc.

În concluzie, a fost un an în care a primat calitatea în faţa cantităţii. Pentru că am primit mărţişoare puţine, dar foarte frumoase, cum ar fi brăţara primită de Luna de la veterinar (are copil mic şi i-am trimis şi lui o jucărioară, şi bine că nici el nu era rujat!) sau îngeraşul din sticlă făcut de Lăcrimioara, o altă prietenă de-a noastră care are mâini pricepute:

Un îngeraş pe care Luna l-a purtat în fiecare zi de atunci, cu acea sclipire de bucurie în ochi pe care o are orice copil atunci când primeşte un dar frumos, fie el cât de mic sau de ieftin. Un semn că cineva s-a gândit la el.

Reclame

Avem o julitură. Cum procedăm? Şi, mai ales, când?

Are fiică-mea o prietenă în vizită – ceea ce e mişto, pentru că se joacă împreună în altă cameră şi astfel o văd şi, mai ales, o aud rar. Mai devreme, au venit la mine în şir indian de doi, cu Luna pe post de port-drapel:

– Mama, să ştii că Ana s-a julit la picior! Cred că are nevoie de un plasture!

Îmi stă un pic inima. Nu-mi place să se întâmple accidente pe tura mea, mai ales cu copiii altora. Mă uit la genunchiul implicat şi văd, într-adevăr, o julitură întinsă, dar care nu pare gravă:

– Mda, trebuie acţionat, le anunţ eu, dar nu cu plasture. Mai întâi dezinfectăm. Te-ai spălat cu apă şi săpun?

– Doar cu apă, îmi răspunde mititica un pic speriată.

Şi urmează un lung discurs de pregătire psihologică în care îi explic bietului copil necesitatea curăţării rănii cu soluţii care mai de care mai usturătoare, pentru dezinfectare, ca să nu se complice, umfle, infecteze etc. etc. După ce m-am asigurat că a înţeles că urmează să o cam ardă, iar ea m-a asigurat că nu îi este teamă deloc (wow!), m-am apucat să-i torn săpun lichid antibacterial pe genunchi, având grijă să suflu încontinuu pe locul cu pricina. Ba chiar am certat-o şi pe Luna că nu se implică, cu puterea plămânilor ei mici, dar tineri:

– Vino şi suflă şi tu aici, că o ustură pe prietena ta!

– Ba nu mă ustură deloc, ripostează Ana. M-a usturat un pic ieri, când am căzut şi m-am julit, dar azi nu mai simt nimic.

Cred că a venit momentul să îmi schimb ochelarii, am o clară nevoie de dioptrii mai mari. E drept, aş avea nevoie şi de un copil mai înţelept, dar ştiu că asta nu se poate…

Concurs cu premii pentru igienă de voiaj şi nu numai

Vă povesteam ieri că fiică-mea şi-a făcut deja, demult, bagajul pentru tabăra în care va merge la vară. Deocamdată doar în gând, pentru că am rezistat eroic tuturor cererilor ei de a o lăsa să şi-l facă şi fizic, cu mai mult de trei luni înainte de plecare. Şi tot în gând o bodogăn şi eu atunci când găseşte, în fiecare zi, câte ceva nou de adăugat în bagaj şi mă roagă pe mine să nu uit (ha, ha, ha!) să îşi ia la ea. Apropo de lucrurile indispensabile într-o astfel de deplasare, după părerea ei, săptămâna trecută mi-a spus:

– Mama, să nu uiţi să îmi dai săpun lichid-solid-uscat în tabără. Gel să fie, că am avut mare succes cu el data trecută! De fapt, să îmi dai două gele, că se bat copiii pe el!

Nu ştiu dacă aţi ghicit, dar „săpunul lichid-solid-uscat”, cum îi zicem noi, este soluţia antibacteriană pe care o am mereu la mine de când sunt mamă. Ştiţi, sticluţele acelea de plastic mititele, cu vaporizator sau nu, care se găsesc pe la mai toate casele de supermarket sau farmacie. Puţine lucruri s-au mai bucurat de onoarea de a-mi sta în geantă cu anii, la fel ca sticluţele acelea. Şi nu sunt deloc o maniacă a curăţeniei, aş zice chiar că dimpotrivă, sunt genul acela de părinte care suflă bucata căzută pe jos şi i-o dă înapoi copilului să mănânce (iar dacă v-aţi oripilat citind aşa ceva, atunci trebuie neapărat să participaţi la concursul de la sfârşitul articolului).

Când s-a născut Luna, aveam doi căţei în casă: un bichon bătrânel şi un Jack Russell terrier tânăr. Apoi am găzduit o vreme şi pisica bolnavă a mamei mele, care era prea bătrână pentru a mai avea grijă de ea. Acum am mai rămas doar cu Jack-ul, dar e un câine care năpârleşte enorm, cât pentru trei. Deci am avut un bebeluş care a mers târâş alături de animale, deşi cu o mică alergie la ele (descoperită de curând), şi care pare să aibă un sistem imunitar puternic. Afară, am lăsat-o pe Luna să se joace liber cu orice a tentat-o, în parc, pe jos, cu nisip, în noroi etc. etc. etc. E drept că am avut norocul unui copil prudent, care nu a încercat niciodată să guste ceva ce nu i-am spus noi că e de mâncare, dar cred că a contat şi libertatea pe care i-am acordat-o mereu. Când termină cu joaca, scot din geantă sticluţa-minune şi, cu un puf sau o picătură de gel, rezolv în mod miraculos problema mizeriei. La fel, înainte de a îi da în mână ceva de mâncare, întotdeauna o curăţ cu puţin „săpun” din acesta, ba chiar şi la restaurant preferă să se spele aşa, în loc să se ducă la toaletă, unde poate avea surprize neplăcute în ceea ce priveşte igiena locului.

Revenind la bagajul de tabără, la câteva ore doar după ce Luna m-a somat să îi fac provizii de gele ca să ia cu ea, am primit un mesaj cu întrebarea dacă eram interesată de o colaborare cu brandul Touch. În principiu, nu eram. Scriu liber pe blog despre orice vreau, fac reclamă gratis unui produs care îmi place şi pot să critic, tot la liber, ceva ce nu. Deci am refuzat de-a lungul timpului mai multe propuneri de a promova produse şi servicii pe care eu nu le consider bune. Doar că numele „Touch” nu-mi spunea nimic, aşa că am răspuns afirmativ mesajului şi am dat o căutare pe Google. Primul rezultat găsit: un serial american a cărui primă serie mi-a plăcut mult de tot, apoi s-a subţiat rău. Nu cred că vrea Hollywood-ul să-şi facă reclamă pe blogul meu, trecem la următorul rezultat: „iPod Touch este ultrasubțire și colorat, redă muzică și videoclipuri, este grozav pentru jocuri, rulează aplicații, efectuează apeluri video, face fotografii…” M-a pufnit râsul. Era clar că nu mă nimeriseră, pe mine, care îmi păzesc ca pe ochii din cap mobilul Nokia cu taste pe care îl posed şi care cred că telefoanele sunt făcute doar ca să comunici la distanţă, oral sau în scris, şi nicidecum să te transforme în DJ de ocazie sau gamer compulsiv. Apoi a venit mesajul cu propunerea: era, de fapt, de la produsele anti-bacteriene Touch. M-am uitat repede în geantă, să văd ce scrie pe sticluţa mea de săpun lichid-solid-uscat, pentru că habar nu aveam ce marcă este. Scria Touch. Deci, da, cu mare drag pot face reclamă unui produs pe care îl folosim aproape zilnic, de peste şapte ani, cu care ne protejăm de bacterii şi care ne asigură şi o porţie mică de posteritate, fiică-mii şi mie. Pentru că nu numai ea a avut succes cu gelul în tabără, ieri am aflat că şi eu am rămas în memoria cuiva datorită acestuia.

Ieri, deci, la plecarea de la şcoală plus locul de joacă de după, i-am luat Lunei o plăcintă cu vişine (ştiu, ştiu, sunt o mamă inconştientă, îi dau dulciuri înainte de masă etc., dar s-a deschis un magazin nou în cartier şi era musai să îl încercăm, credeţi-mă!). L-am invitat şi pe Andrei, prietenul fiică-mii, să guste, dar ne-a refuzat. Luna a insistat:

– N-are nimic dacă eşti murdar pe mâini, pentru că ne dă mama cu săpun lichid-solid-uscat şi ne curăţă.

– Nu, nu… Chiar nu vreau plăcintă…

Am scos spray-ul din geantă s-o spăl pe fiică-mea şi l-am văzut deodată bucurându-se:

– Aaa, dar îmi aduc aminte de ăsta! Mi-ai dat tu pe rană, când m-am lovit. Şi mi-a făcut bine, până a doua zi era vindecată!

Deci mai aveam un fan al micii sticluţe de Touch. Asta cu rana a fost demult de tot, atât de demult încât, bineînţeles, eu nu îmi mai aduceam aminte deloc de incident.

– Normal că ţi-a trecut, că e şi cu defisectant!, s-a băgat şi Luna în discuţie, rotundă nevoie mare.

– Cu ce e?, m-a pufnit pe mine râsul.

– .. definsecant?, a ezitat ea.

– Şi nu te-a usturat, Andrei?, am continuat eu, doar, doar o conving şi pe Luna să mă lase să îi dau cu spray dezinfectant la viitoarele julituri, pentru că de obicei ţipă ca din gură de şarpe să nu o ating cu nimic pe răni.

– Ba da, m-a usturat puţin… Dar doar la sânge, ne-a asigurat viteazul băieţel.

E bine dacă l-a usturat doar puţin, şi doar la sânge!

Şi e şi mai bine să aveţi şi voi la îndemână o sticluţă dintr-astea. Aşa că vă propun să câştigaţi acum un pachet cu produse Touch. Este, de fapt, un fel de kit de vacanţă, că tot se apropie cea de Paşti: un spray, un gel şi un pachet de şerveţele, toate cu aceleaşi utile proprietăţi antibacteriene. Şi este, de fapt, două premii 🙂 Deci doi cititori care îmi povestesc la comentarii, aici sau pe Facebook, ce produse Touch au folosit până acum sau ce ar prefera să folosească, din gama lor mai extinsă, care poate fi văzută pe site, vor primi aceste kit-uri de vacanţă, după o tragere la sorţi.

Vă aştept cu comentarii până la sfârşitul săptămânii. Sunt curioasă dacă preferaţi gelele, ca Luna, sau spray-urile, ca mine. În plus, nu-i aşa că vreţi să aveţi şi voi, în albumele de amintiri, poze ca cele de mai jos? Cum credeţi că aş fi putut să le fac dacă nu aveam la mine săpunul lichid-solid-uscat, atunci când copilul a avut poftă de pizza în maşină sau de gogoşi cu ciocolată în hipermarket?

Touch