sfaturi

Povesteam ieri pe Facebook despre ultima carte tradusă de mine din franceză, recomandând-o amatorilor genului ca pe un bun roman poliţist: „Cazul Alaska Sanders”, de Joël Dicker. (Pentru cine nu ştie, îmi actualizez constant lista cu cărţile la care am lucrat, aici).

Dicker a avut un debut impresionant, acum zece ani, cu un roman care a primit premii importante şi s-a vândut în milioane de exemplare: „Adevărul despre cazul Harry Quebert”. Era tot un roman poliţist, şi tot unul cu o intrigă impecabilă, însă conţinea şi mult zbucium omenesc, şi introspecţie, şi dramă, plus ceva special, ce nu mai întâlnisem în alte cărţi: inserturi cu sfaturi pentru scriitori aspiranţi. Pentru că eroul principal al acelei cărţi era un tânăr – Marcus – care dorea să scrie o Carte (cartea vieţii, cartea extraordinară la care visăm cu toţii sub o formă sau alta) şi care îşi găsise drept mentor un autor mai în vârstă, deja consacrat, profesor de-al său de la facultate – Harry.

Sfaturile acelea au făcut deliciul cărţii, din punctul meu de vedere. Iar multe dintre ele au marea calitate de a putea fi valabile şi în alte domenii, nu doar în cel al scriiturii. Putem înlocui chemarea arzătoare de a scrie o carte cu cea de a crea o operă de artă. Sau de a inventa ceva extraordinar. Sau de a avea o viaţă remarcabilă. Sau, pur şi simplu, de a trăi şi iubi frumos.

Şi pentru că azi este ziua finului nostru pe care îl cheamă, printr-o interesantă coincidenţă, chiar Marcus, am adunat aici câteva dintre sfaturile din acea carte şi i le dedic cu mare drag.
Să-ţi urmezi visele, Marcus, şi să-ţi construieşti o viaţă frumoasă, urmându-ţi pasiunile şi făcând orice lucru, indiferent de însemnătatea lui, cât poţi tu de bine! Să îndrăzneşti să lupţi pentru pasiunile tale, şi să ştii să-ţi alegi mentorii potriviţi să te antreneze pentru lupta aceasta. Şi tu, şi toţi ceilalţi tineri de 16 ani, care aţi ajuns aproape de pragul vieţii de adult şi nu ştiţi încă în ce direcţie să-l treceţi. La mulţi ani!

––-

31.

— Marcus, primul capitol este esenţial. Dacă cititorilor nu le place, nu vor mai citi restul cărţii. Cum te gândeşti să-ţi începi povestea?
— Nu ştiu, Harry. Crezi că voi izbuti într-o zi?
— Să ce?
— Să scriu o carte.
— Sunt sigur.

––-

30.

— Capitolul 2 este foarte important, Marcus. Trebuie să fie incisiv, percutant.
— Cum adică, Harry?
— Ca la box. Eşti dreptaci, dar în poziţie de gardă, pumnul stâng stă mereu înainte: prima lovitură îl clatină pe adversar, după care vine un puternic croşeu de dreapta care îl termină. E ceea ce ar trebui să fie capitolul 2: o lovitură de dreapta în maxilarul cititorilor.

––-

29.

— Mi-ar plăcea să te învăţ să scrii, Marcus, nu ca să ştii sa faci asta, ci ca să ajungi scriitor. Să scrii cărţi nu e puţin lucru: oricine ştie să scrie, dar nu oricine este scriitor.
— Şi cum ştii că eşti scriitor, Harry?
— Nimeni nu ştie că este scriitor. Ceilalţi sunt cei care-i spun asta.

––-

28.

— Harry, dacă numai una dintre toate lecţiile tale ar trebui să rămână, care ar fi aceea?
— Îţi întorc întrebarea.
— Pentru mine ar fi importanţa faptului de a şti să cazi.
— Sunt perfect de acord cu tine. Viaţa e o lungă cădere, Marcus. Cel mai important lucru e să ştii să cazi.

––-

27.

— Harry, am o oarecare îndoială în legătură cu ceea ce scriu acum. Nu ştiu dacă e ceva bun. Dacă merită osteneala…
— Pune-ţi şortul, Marcus. Şi du-te să alergi.
— Acum? Dar plouă de rupe.
— Scuteşte-mă cu lamentaţiile, micuţă domnişoară. Ploaia n-a omorât niciodată pe nimeni. Dacă nu ai curajul să alergi prin ploaie, nu vei avea nici curajul să scrii o carte.
— Este tot unul dintre sfaturile tale faimoase?
— Da. Şi este un sfat care se aplică tuturor personajelor care trăiesc în fiinţa ta: bărbatul, boxerul şi scriitorul. Dacă într-o zi ai îndoieli asupra a ceea ce eşti în curs să faci, haide, aleargă. Aleargă până-ţi pierzi minţile: vei simţi cum se naşte în tine furia de a învinge. Ştii, Marcus, şi eu detestam ploaia înainte…
— Ce te-a făcut să-ţi schimbi părerea?
— Cineva.
— Cine?
— La drum. Pleacă acum. Nu te întoarce decât când vei fi epuizat.
— Cum vrei să învăţ dacă nu-mi povesteşti niciodată nimic?
— Pui prea multe întrebări, Marcus. Să ai o cursă bună!

––-

22.

— Harry, cum să fii sigur că ai mereu forţa să scrii cărţi?
— Unii o au, alţii nu. Tu, tu o vei avea, Marcus. Ştiu că o vei avea.
— Cum de poţi fi atât de sigur?
— Pentru că este în interiorul tău. Oarecum ca o boală. Pentru că boala scriitorilor, Marcus, nu este aceea de a nu putea să scrii: este aceea de a nu mai vrea să scrii, dar a fi incapabil să te opreşti.

––-

21.

— Marcus, ştii care este singurul mod de a măsura cât de mult iubeşti pe cineva?
— Nu.
— Să-l pierzi.

––-

19.

— Scriitorii care îşi petrec noaptea scriind, care sunt bolnavi după cofeină şi fumează ţigări rulate sunt un mit, Marcus. Trebuie să fii disciplinat, exact ca la antrenamentele de box. Sunt orare de respectat, exerciţii de repetat: păstrează-ţi ritmul, fii tenace şi pune o ordine impecabilă în treburile tale. Sunt trei Cerberi care te vor proteja de cel mai rău duşman al scriitorului.
— Cine e acest duşman?
— Termenul. Ştii ce înseamnă un termen?
— Nu.
— Asta înseamnă că, deşi e capricios în esenţă, creierul tău trebuie să producă într-un interval de timp delimitat de un altul. Exact ca şi cum ai fi un distribuitor şi patronul tău îţi cere să fii într-un anume loc la o anumită oră foarte precisă: trebuie să te descurci şi nu are aproape deloc importanţă că traficul e îngrozitor sau că ai avut o pană de cauciuc. Nu trebuie să fii în întârziere, altfel eşti terminat. Exact acelaşi lucru se petrece şi cu termenul pe care ţi-l va impune editorul tău. El este pentru tine totodată soţie şi patron: fără el nu eşti nimic, dar nu te poţi împiedica să-l urăşti. În primul rând, respectă termenele, Marcus. Dar dacă nu-ţi poţi permite acest lux, joacă-te cu ele. E mult mai amuzant.

––-

18.

— În societatea noastră, Marcus, bărbaţii pe care-i admirăm cel mai mult sunt cei care construiesc poduri, zgârie-nori şi imperii. În realitate însă, cei mai mândri şi cei mai admirabili sunt cei care reuşesc să construiască iubirea. Pentru că nu-i întreprindere mai mare şi mai grea.

––-

16.

— Harry, de cât timp ai nevoie ca să scrii o carte?
— Depinde.
— Depinde de ce?
— De tot.

––-

12.

— Învaţă să-ţi iubeşti eşecurile, Marcus, pentru că ele sunt cele care te formează. Eşecurile sunt cele care dau toată savoarea victoriilor tale.

––-

11.

— Loveşte în sacul ăsta, Marcus. Loveşte-l ca şi cum toată viaţa ta ar depinde de asta. Trebuie să boxezi ca şi cum ai scrie şi să scrii ca şi cum ai boxa: trebuie să dai tot ce ai în tine pentru că fiecare meci, ca şi fiecare carte, pot fi ultimele.

––-

— Cuvintele sunt alese bine, Marcus. Dar nu scrie ca să fii citit: scrie ca să fii înţeles.

––-

— Cine încearcă, reuşeşte, Marcus. Gândeşte-te la deviza asta de fiecare dată când trebuie să iei o hotărâre dificilă. Cine încearcă, reuşeşte.

––-

— Preţuieşte iubirea, Marcus. Fă din ea cea mai frumoasă cucerire a ta, singura ta ambiţie. După un om, vor fi alţi şi alţi oameni. După o carte, alte şi alte cărţi. După o glorie, alte şi alte glorii. După bani, alţi şi alţi bani. Dar după iubire, Marcus, după iubire nu mai rămâne decât gustul sărat al lacrimilor.

––-

— O nouă carte, Marcus, este o viaţă nouă care începe. Este, de asemenea, un moment de mare altruism: oferi, cui vrea să descopere, o parte din tine. Unii o vor adora, alţii o vor detesta. Unii vor face din tine o vedetă, alţii te vor dispreţui. Unii vor fi geloşi, alţii interesaţi. Nu pentru ei scrii, Marcus. Ci pentru toţi cei care, în viaţa lor de zi cu zi, vor trăi un moment plăcut graţie lui Marcus Goldman. Îmi vei spune că nu e mare lucru şi totuşi nu-i deloc rău. Unii scriitori vor să schimbe faţa lumii. Dar cine poate schimba într-adevăr faţa lumii?

––-

— Când vei ajunge la sfârşitul cărţii, Marcus, oferă-i cititorului o răsturnare de situaţie în ultima secundă.
— De ce?
— De ce? Pentru că trebuie să-l ţii pe cititor cu sufletul la gură până la sfârşit. E ca atunci când joci cărţi: trebuie să-ţi păstrezi nişte atuuri pentru la sfârşit.

––-

— Uneori, vei fi cuprins de descurajare, Marcus. E firesc. Îţi ziceam că a scrie e ca şi cum ai boxa, dar e de asemenea ca şi cum ai alerga. De aceea te trimit tot timpul să alergi: dacă ai forţa morală să faci curse lungi, sub ploaie, în frig, dacă ai forţa să continui până la capăt, să depui toate eforturile, tot sufletul pentru asta şi să ajungi la capăt, atunci vei fi capabil să scrii. Nu lăsa niciodată oboseala sau teama să te împiedice. Dimpotrivă, foloseşte-le ca să înaintezi.

––-

— Ultimul capitol dintr-o carte, Marcus, trebuie să fie întotdeauna cel mai frumos.

––-

Epilog

— O carte bună, Marcus, nu se măsoară doar prin ultimele sale cuvinte, ci prin efectul colectiv al tuturor cuvintelor care le-au precedat. În mai puţin de-o secundă după ce ţi-a terminat cartea, după ce a citit ultimul cuvânt, cititorul trebuie să se simtă străbătut de un sentiment puternic; vreme de o clipă, el nu trebuie să se gândească decât la tot ceea ce tocmai a citit, să se uite la copertă şi să surâdă cu o urmă de tristeţe pentru că toate personajele o să-i lipsească. O carte bună, Marcus, este o carte pe care regreţi ca ai terminat-o.

Ştiu că mulţi dintre cei care citiţi această pagină sunteţi părinţi. Şi îmi închipui că unii dintre voi aveţi astăzi o zi cu emoţii, ziua de dinaintea examenelor de Evaluare Naţională ale copiilor voştri. Probabil că vă faceţi griji, poate vă faceţi şi nervi, poate încercaţi să nu vă arătaţi sentimentele.

Aş vrea să vă rog să nu uitaţi că, în primul rând, copiii sunt cei care au cele mai mari emoţii astăzi. Se află în faţa primului examen cu adevărat important din viaţa lor, iar ghinionul face ca acest examen să aibă loc la finele unui an şcolar cum altul nu a fost. Să nu uitaţi cât de greu le-a fost lor în ultima perioadă, aflaţi, cum sunt, la o vârstă la care sunt suficient de mari cât să înţeleagă multe lucruri, dar încă prea mici pentru a se simţi capabili să depăşească toate greutăţile.

Vă rog să îi ajutaţi să privească încrezător către ziua de mâine, nu să le adăugaţi povara temerilor voastre pe umerii încă slabi. Asiguraţi-vă că ei ştiu că veţi fi acolo pentru ei indiferent de notele pe care le vor lua, de liceul la care vor intra, de performanţa şcolară viitoare. Dăruiţi-le astăzi o zi senină, de relaxare, nicidecum de tras tare pe ultima sută de metri. Nu e deloc productiv să toceşti până în ultimul moment, din contră, e indicat să te odihneşti cu o zi înainte de examene, să îţi limpezeşti gândurile.

Luaţi un prânz liniştit în familie, vorbiţi despre altfel de lucruri, ieşiţi la o plimbare în natură, dacă vremea e suficient de bună pentru asta. Trimiteţi-le citatele motivaţionale de mai jos, cele cinci care sunt gândite pentru ei. Ultimul, desigur, este pentru voi, şi este cel mai important dintre toate.

Pregătiţi împreună bagajul pentru mâine dimineaţă, cu calm şi cu grija de a nu uita nimic. Faceţi împreună şi planul pentru plecarea înspre şcoală, fără să puneţi accent pe stresul de a vă trezi devreme sau de a trece de acele controale medicale care sunt programate. Lucrurile pe care nu le puteţi schimba e mai bine să învăţaţi să le acceptaţi.

Rutina şi obiectele personale familiare sunt şi ele foarte importante pentru copii în astfel de situaţii. V-aş sfătui chiar să le dăruiţi ceva, un obiect pe care să îl aibă mâine la ei, cum ar fi un medalion sau o brăţară, spunându-le că veţi fi în mod simbolic alături de ei în sală, prin acel obiect. Să îl poată atinge şi să ştie că nu sunt singuri acolo.

Învăţaţi-i să nu se grăbească, să nu intre în panică dacă nu ştiu un subiect, să ia toate subiectele la rând, dar să sară peste cele la care se blochează. Să scrie mai întâi pe ciorne, dacă este nevoie, dar cu grijă să nu piardă prea mult timp şi să nu mai apuce să treacă răspunsurile pe foaia de examen. Să revină apoi, după ce a terminat subiectele la care e sigur, la cele pe care nu le ştie. Şi să încerce încă o dată să le rezolve, ideile bune pot apărea pe neaşteptate.

Luaţi şi cina împreună, priviţi împreună un film optimist, culcaţi-vă cu toţii devreme, dar nu înainte de a vă asigura încă o dată copiii că veţi fi mereu alături de ei. Şi chiar să fiţi. Succes!