Moş Nicolae – before and after

Nu am multe amintiri din copilărie, nu ştiu de ce. Şi îmi pare rău. De exemplu, pot număra pe degetele de la o mână amintirile cu tata, care a plecat din lumea asta pe când aveam cincisprezece ani. În rest, mi-au rămas câteva poze alb-negru drept mărturie că am fost, odată, demult, împreună.

Nici măcar marile bucurii ale copilăriei  nu mi le amintesc. Nu cred că sărbătoream Crăciunul, pentru că nu am nici cea mai vagă imagine în minte, dar ştiu că veneau pe la noi Moş Nicolae şi Moş Gerilă (de Anul Nou). Cred că aşa arăta conţinutul cizmelor mele acum aproape 40 de ani:

mandarine

Şi cam aşa s-a pregătit fiică-mea de Moş Nicolae anul trecut:

mos-nicolae-2014

 

Toate încălţările au fost umplute peste noapte, de am avut rezerve de dulciuri până pe la Paşte.

Anul ăsta, însă, pe Luna o aşteaptă o noutate:

cadouri-mos-nicolae

Poate vă întrebaţi ce caută o nuieluşă printre dulciurile pregătite în secret pentru ea. Ei bine, în ultima vreme, Luna a noastră s-a aflat iar într-o perioadă de îndărjită împotrivire la orice spunem noi. Adică auzim mult prea des „Nu” sau „Ba da”, în funcţie de caz, spuse pe un ton nesuferit şi cu mâinile încrucişate pe piept. Ne sparge mult prea des timpanele cu chiote nemotivate de nimic şi se comportă ca un copil răsfăţat, cu tantrum-uri, pretenţii mari şi refuz sistematic al oricărei îndatoriri (cum ar fi, de exemplu, temele zilnice). Deci cred că îşi merită din plin nuieluşa şi sper să înţeleagă de ce a primit-o, din scrisoarea pe care, cică, i-a scris-o Moşul şi pe care am legat-o de nuieluşă:

scrisoare_mos-nicolae

Sunt curioasă dacă va funcţiona o astfel de „avertizare”. Mai ales că nu înţeleg şi pace de ce e nevoie de ea, în condiţiile în care Luna e un copil fără probleme existenţiale, crescut într-un mediu cald, calm şi îndestulat, cu care am vorbit mereu deschis şi sincer, ca şi cu un om mare. Am greşit undeva? Sau este doar o altă perioadă normală în formarea ei?

Publicitate