Acum câteva luni, într-o seară târziu, am zapat aiurea pe o emisiune din ciclul anchetelor comisarului Antonescu, de pe TVR1. Şi am rămas absolut şocată de ce am văzut acolo. Bineînţeles că îl ştiam pe fostul poliţist, ba chiar ne-am intersectat într-o vacanţă în Bulgaria, unde am locuit în acelaşi hotel şi l-am observat cu curiozitatea-mi obişnuită în a analiza oamenii. Mi se păruse un amestec ciudat de serios şi rizibil, şi fix aşa mi s-a părut şi emisiunea asta a lui la început. Nu exista nicio asemănare cu serialele similare făcute de americani, docudramele de pe HBO sau Netflix. Iar poliţiştii noştri nu aveau absolut nicio asemănare cu super-eroii din filmele americane. Însă unii dintre ei par nişte super-specialişti, din felul în care vorbesc – iar ca dovadă, iată, rezolvă cazuri dificile, deşi nu arată ca Bruce Willis, Brad Pitt sau Will Smith.
Ceea ce m-a şocat cel mai tare în aceste emisiuni a fost realitatea cruntă pe care o descopeream acolo. Vedeam nişte oameni care făcuseră o crimă pasională îngrozitoare, deşi păreau teribil de departe de orice urmă de farmec sau atracţie sexuală. Şi ascultam povestiri dintr-o lume reală, din vieţi aiuritoare care se întâmplă la o aruncătură de băţ de noi, în ruralul profund, şi nu îmi venea să cred că se poate întâmpla aşa ceva aici. De bieţii copii din poveste, pe care îi vedeam asistând la nişte fapte de viaţă îngrozitoare ale adulţilor din jur, ce să mai spun, mi-au rupt sufletul…
Acea emisiune se află aici, dacă e cineva curios:
Eu am fost curioasă şi am văzut încă multe alte emisiuni de atunci. Unele sunt foarte slăbuţe, dar au mai fost câteva şocante pentru mine.
În aceasta, de exemplu, este o lungă discuţie cu ceea ce obşnuim să numim psihopat. Să vedeţi un criminal recidivist cum povesteşte râzând, cu detalii, despre cum a omorât oameni – deşi clar nu pare nebun, ci un om decent şi respectabil, la prima vedere. Desigur, nu înţeleg cum un astfel de om nu a fost condamnat pe vreo zece vieţi, deja, şi a primit condamnări multe şi mici pentru faptele sale, fapt care i-a permis să ucidă din nou… O poveste tipică de manual de criminologie, cu un puşti care a început fărădelegile cu un furt şi a ajuns să omoare 5 oameni. Dacă îl vedeam pe omul ăsta într-un film, nu credeam că e adevărat:
Iar aici, ultima mea recomandare pe subiectul acesta (deocamdată): o altă poveste pe care, dacă o vedeam într-un film, aş fi spus că e filmul prost. Ea se află la minutul 19:40, am pus semn acolo, pentru că restul „dramatizării” nu mi-a plăcut deloc. Însă, dacă treceţi peste defectele „artistice” ale emisiunii, şi în povestea asta puteţi vedea discursul unui psihopat, un om care a avut ghinion să moştenească nişte gene criminale:
Nu v-aş ura vizionare plăcută, pentru că e departe de a fi plăcut ceva în vizionările astea. Însă pentru cei interesaţi de natura umană, de psihologie şi de lumea din afara bulei în care trăim, chiar cred că sunt nişte filme utile.
Mama Aluniţă 