Prinţesa cosmeticalelor

– Şi mai întâi era un primar care era şopârlă. Dar eu nu eram în visul ăla. Şi primarul fura, şi l-au prins. Şi…

Durează cam trei minute visul ăsta. Combinaţie de Zootropolis cu educaţie anti-corupţie. Apoi:

– Al doilea vis, era oraşul Heartlake. În visul ăsta eram şi eu. Prinţesă. Tata era rege şi tu erai regina, bineînţeles. Şi…

Încă vreo cinci minute şi visul ăsta. E mai lung şi mai complex, la urma urmei este vorba despre oraşul pe care îl cunoaşte ea cel mai bine şi unde îşi petrece conştient mult mai mult timp decât oriunde altundeva: oraşul seriei Friends de la Lego. Cred că a construit până acum mai mult de jumătate din el.

– Luna, dar nu te trezeşti mai obosită dimineaţa, după atâtea vise complicate?, o întreb eu, din proprie experienţă de visătoare cu ştate vechi.

– Nu! De fapt…, se gândeşte ea mai bine. S-ar putea să ai dreptate, că m-am trezit cu urdori la ochi azi.

– Alea nu-s de oboseală. Şi se spală. Dacă te-ai spăla pe faţă dimineaţa…

– Nu sunt din alea care se iau. Sunt din alea negre, uite aici.

Şi îmi arată larg sub ochişori:

– Alea nu sunt urdori, ci cearcăne.

– Aha, da! Cearcăne. Credeai că nu m-am spălat? De când mi-ai zis tu că apa rece face bine la… Cum le zice la dungile alea?

– Riduri?

– Da. De când mi-ai zis că face bine la riduri, mă spăl pe faţă în fiecare dimineaţă. Şi a funcţionat. Mai ştii că aveam aici ridul ăla mare de tot?

Cam juma’ de faţă pare să-i fi fost atacată de ridul gigant, după cum îmi arată ea cu degeţelul. Iar eu nici măcar nu am observat, mamă neatentă ce sunt!

– Ei bine, a dispărut! Sau, în fine, mai e puţin, puţin…

Cât pe ce să se scape şi să recunoască că nu are nevoie de cremele alea pe care mi le cerşeşte mereu.

În fine, ce voiam să vă zic e că avem şi drum de dus la şcoală, nu numai de întors. Că tot povestesc despre discuţiile noastre de la întoarcere când, iată, avem unele bogate şi dimineaţa.

Şi mai voiam să vă întreb şi dacă aveţi copii pasionaţi de cosmetică, haine, machiaj, coafură – de aspect exterior, în general. Că eu nu mai pot cu a mea, de la o vreme încoace. Şi mi se pare tare devreme opt ani, dar poate că e normal?…

Publicitate

Recomandări de activităţi pentru copii. Şi Zootropolis. Neapărat Zootropolis!

Odată cu venirea primăverii, s-a deschis iar sezonul la activităţi pentru copii în Bucureşti. Larg. Oferte sunt multe, resurse de timp şi de bani, nu prea. Weekend-urile ne sunt în continuare sacrificate antrenamentelor de baschet, puse tare aiurea, în orele de odihnă de după-amiază, dar sportul acela pare să fie marea pasiune a fiică-mii, aşa că perseverăm. Uneori, Luna mai cere şi la patinaj, după două ore de alergare cu mingea de baschet. Este ciudat de sportivă, de parcă nu ar fi ieşit din leneşa de mine. Cred că, dacă i s-ar da posibilitatea, ar bate mingea toată ziua – acesta fiind, de altfel, şi unul dintre subiectele preferate de conversaţie cu prietenii ei:

– Ana, ştii cum se joacă fotbalul american?, am auzit-o pe Luna prin iarnă.

– Nu.

– Ca baseball-ul, numai că mingea e mai mare şi mai grasă.

Sau:

– Mie îmi place fotbalul, i-a mărturisit Andrei de curând. Eu votez cu Steaua!

– Şi eu tot cu Steaua! Doar că tatăl tău votează cu Dinamo!, i-a reproşat pacostea de fiică-mea.

Până şi pe tabletă a început să joace jocuri sportive (hochei de masă), bucurându-se într-un mod de-a dreptul îngrijorător atunci când câştigă:

– Uraaa! L-am bătut de două ori pe omul ăla din tabletă!, s-a lăudat Luna, mândră tare, acum vreo două luni.

„Omul din tabletă”??!!!! Cică ştie că nu locuieşte nimeni acolo. Oare?…

Şi nu mai demult de ieri mi-a ieşit mândră de ea de la şcoală:

– Azi am jucat hamster-beng şi am învins!

După ce m-am speriat o clipă, că şi-ar folosi muşchii pentru stropşirea vreunor şoricei nevinovaţi, am fost lămurită că e vorba doar de skandenberg, de fapt, sport la care l-ar fi umilit irevocabil pe unul dintre băieţeii din clasă.

Cursurile de dans, la care continuă să meargă, sunt tot de dans sportiv, la urma urmei, chiar dacă acum nu seamănă a nimic prea organizat. Doar ei îi place la cursurile acelea, mie mi-au displăcut mereu, profund, acele dansuri forţate, cu mişcări îndelung studiate şi nenaturale, la fel ca şi zâmbetele de pe feţele dansatorilor sportivi. După părerea mea, dansul trebuie să pornească firesc, din suflet şi nu din creier, să fie o stare de bine, relaxată şi personală, şi nu o înşiruire crispată de paşi mecanici. Deci cursurile de dans sportiv mi se par la fel de absurde ca şi cele de scriere creativă, de exemplu (adică cum, scrisul nu mai e un talent, ci o achiziţie, iar creativitatea trebuie să urmeze reguli învăţate la şcoală?!). Şi entuziasmul Lunei pentru acele ore pare a fi în scădere, în ultima vreme, aşa că s-ar putea să am noroc şi să renunţe singură într-o bună zi. Deşi tare mult i-a mai plăcut să înveţe un pas, doi de samba:

– Tata, tata, l-a sunat ea bucuroasă pe taică-său după o şedinţă de dansuri, azi am dansat iar tanga! E cel mai frumos dans din lume!

Nici la Palatul Copiilor nu ştiu câtă vreme va mai merge la atelierele de Machete Construcţii şi Lego. Mare lucru nu prea fac acolo, chestii mai interesante construind acasă, iar asta se vede şi în numărul copiilor care încă mai urmează aceste cursuri – din asaltul teribil, cu sute de înscrişi, din toamnă, acum abia dacă mai vin 2-5 copilaşi la ore.

Cam atât despre activităţile noastre regulate. Vă recomand în continuare să faceţi tot posibilul pentru a vă duce copiii, cât sunt mici, în special, la cele mai diverse activităţi. Până încep şcoala, au timp berechet şi predispoziţie naturală la a încerca orice, iar creieraşul lor în formare nu va avea decât de câştigat din cât mai multe experienţe, indiferent dacă îşi descoperă şi vreo pasiune sau nu.

Şi vă mai recomand următoarele trei activităţi de week-end, pe care noi le-am bifat şi ne-au plăcut tare de tot:

1. Târgul de handmade Bounty Fair. Se organizează frecvent, în frumoasa Casă a Universitarilor din Bucureşti şi oferă nu numai produse artizanale de bun gust, dar şi ateliere de creaţie pentru copii, într-o sală special amenajată. Luna a pictat pe apă – tehnică pe care o văzusem doar pe YouTube până acum – şi a făcut păpuşele din linguri de lemn, iar eu mi-am clătit ochii cu minunăţii ca bijuteriile Emily Ray, lemnul lucrat de I WooD Be şi rochiţele delicioase de la Kyrushka (ştiaţi că se poate face şi îmbrăcăminte „civilă” din neopren, care mai şi arată superb?). Un singur lucru aş cârcoti referitor la acest târg: dacă tot e la modă să ne entuziasmăm atât de lucrul de mână, îmbrăcămintea populară, originile ţărăneşti etc. etc., n-ar fi corect să începem să folosim din nou şi limba română? Să vinzi ii româneşti la un târg de handmade numit nu târg de artizanat, ci Bounty Fair mi se pare cel puţin ipocrit.

bounty1

bounty2

2. Atelierul de construit jucării de la Tekoneko. Recunosc că nu m-aş fi dus până la Băneasa Shopping City ca să participe Luna la un atelier pentru copii. Noi stăm în sudul Bucureştiului şi orice tentativă de a ajunge în nord, chiar şi în zi de weekend, se soldează cu cel puţin o oră petrecută într-un trafic enervant. Dar sâmbăta trecută am avut treabă la IKEA şi am ţinut neapărat să ajungem şi la Diverta, unde se organizează atelierul cu pricina. Mie mi s-a părut raiul pe Pământ acolo, cu o găleată mare cu vată pentru umplutură şi multe alte găletuşe mititele, pline cu năsturei, paiete, mărgele şi tot felul de alte accesorii pentru împodobit creaţiile. Luna a fost foarte mândră de creaţiile ei personale (deşi, în procesul de „fabricaţie”, a fost ajutată de fetele acelea tare drăguţe care stau cu copiii acolo) şi ni le-a dăruit cu generozitatea specifică marilor artişti. Acum suntem, cumva, chit: nu numai noi i-am cumpărat zeci de pluşuri de-a lungul anilor, ci şi ea, iată, ne-a furnizat unele, unicat şi purtând amprentele lipicioase ale autorului. Deci, dacă aveţi drum prin Băneasa, neapărat intraţi şi la atelierul acesta, veţi pleca cu amintiri frumoase, toată familia.

tekoneko

3. Filmul Zootropolis. Ar putea fi, de altfel, motivaţia suplimentară de a ajunge în Băneasa Shopping Center, unde au şi cinematograf. Pentru nimic în lume să nu rataţi filmul acesta la cinema! O mică reţinere aş avea pentru copiii mai micuţi, care s-ar putea speria la scenele mai agresive vizual, cu personaje mai fioroase şi efecte speciale voit impresionante (dar nu e vorba de violenţă, nici pe departe). Zootropolis a fost dorinţa mea bizară de cadou de 8 Martie (când vă spun eu că maternitatea m-a prostit de tot, nu mă credeţi!) şi l-am savurat din plin, toată familia, indiferent de vârstă şi de sex. Un blockbuster cu iepuraşi, acţiune alertă şi mult umor, desenat impecabil, cu un 3D impresionant, personaje inspirate şi mesaj educativ sănătos. L-am aşezat deja pe locul doi în preferinţele mele, după perfectul Frozen (realizat de aceeaşi echipă, de altfel), pe care nu ştiu dacă îl va detrona cineva vreodată.

În schimb, un personaj din Zootropolis l-a detronat pe Motanul din Shrek, a cărui privire rugătoare, cu ochi imenşi, era până acum scena mea preferată din toate filmele de animaţie. Expresia feţei leneşului Flash (leneş la propriu, adică animalul cu numele ăsta) care aude un banc bun este de acum înainte antidotul meu pentru tristeţe: mă uit la trailerul filmului şi îmi trece orice supărare. Unde mai pui că pică teribil de bine o astfel de scenă, în care se face mişto de funcţionarii de la ghişeu, acum, în plină perioadă de plată a impozitelor!

lenesul-Flash

Cam atât cu recomandările de astăzi. Sper să aveţi un sfârşit de săptămână deopotrivă relaxant şi distractiv. Şi nu uitaţi că până diseară vă mai puteţi înscrie la concursul Nature’s Heart, la care puteţi câştiga, cu un simplu comentariu, un pachet de produse naturale format din săpun, cremă şi ulei de corp. Mult succes!