Ştergătoare sau iepuraşi?

Mai întâi coboară tatăl din maşină. Apoi sare jos şi copilul. E o maşină înaltă, de teren, şi e lucru cunoscut că oricărui copil îi place să sară. Cei doi se depărtează un pic de maşină, dar nu pleacă, ci se întorc să o admire. Probabil că e nouă, iar ei se bucură, ca doi băieţei ce sunt, la urma urmei, să o vadă strălucind în soarele dimineţii. Apoi tatălui îi vine o idee: intră din nou în maşină, apasă pe un buton şi coboară rapid, pentru a prinde distracţia. Minune dumnezeiască! Două clapete mici, poziţionate sub faruri, glisează în părţi şi de sub ele răsar două ştergătoare ca de parbriz mici, mititele, care se apucă să lustruiască sârguincios sticlele. Stânga, dreapta, stânga, dreapta… Cei doi le urmăresc împreună pentru câteva secunde (le urmăresc şi eu, nu am mai văzut aşa ceva şi îmi place de mor), apoi tatăl curmă distracţia, închide maşina şi se îndreaptă amândoi spre şcoală, cu zâmbetul mulţumit întipărit pe feţele lor.

(sursa pozei aici)

Mă îndrept şi eu meditativă spre casă. Nu cred că bărbaţii se maturizează vreodată cu adevărat. Lor le plac puşcoacele, luptele, spionii, se visează toţi super-eroi… Spunea cineva că, dacă mamele ar conduce lumea, nu ar mai exista niciun război. Şi chiar cred că e posibil să fie aşa. Cred că lumea ar fi mai frumoasă condusă de femei. Ar fi mai curat pe jos, am avea parcuri mai îngrijite, clădirile vechi ar fi măcar un pic vopsite, am vedea un pic de roz pe ici, pe colo, am avea beculeţe pe străzi nu numai de Crăciun, ci şi de Paşti… oh, wait! Nu cumva….? Ba cred că da.

(sursa pozei aici)