Avem de dat un set de ping-pong

Acum câteva săptămâni, mi-a semnalat o prietenă că la magazinul Decathlon din Băneasa se va organiza o competiţie de tenis de masă. Dublu mixt, indiferent de vârstă – adică exact cum este echipa de şoc formată din bărbatu-meu şi micuţa noastră domnişoară. Singurul impediment pentru participare era faptul că micuţei domnişoare nu îi plac competiţiile. Mai bine zis, nu îi plac competiţiile pe care nu e sigură că le va câştiga. Ceea ce este o mare prostie, bineînţeles. Vrem, nu vrem, viaţa e făcută dintr-un lung şir de competiţii, cu alţii şi cu tine însuţi, aşa că vine o vreme când trebuie să ne obişnuim şi cu emoţiile luptei, şi cu eforturile făcute pentru a câştiga, şi cu amărăciunea eşecurilor din care neapărat vom învăţa ceva util pentru viitor. Nu am fost niciodată de acord cu concursurile la copiii mici, cu cele de faţadă, forţate sau doar pentru orgoliile adulţilor. Însă cred că, la zece ani, un copil este perfect pregătit să facă faţă unui minuscul turneu sportiv, în sportul lui preferat, organizat pe culoarul unui magazin. Aşa că i-am înscris pe ai mei la competiţie.

Şi bine am făcut. Am petrecut vreo două ore foarte plăcute acolo, cu adrenalină, entuziasm şi surprize mari. Ceea ce fusese denumit, oarecum pompos, „Cupa primăverii”, s-a desfăşurat prieteneşte, între şapte echipe mixte de deţinători de card de fidelitate Decathlon – aceasta fiind singura condiţie pentru participare. A existat o singură excepţie, atunci când zic „prieteneşte”. Ceva ce nu credeam că ar putea exista. Un domn la vreo 30 de ani, aparent sportiv, îndesat şi bine „muscularizat”, genul acela cu tatuaje căruia îi sare ţandăra din orice, s-a supărat pentru că echipa lui fusese învinsă de echipa noastră. Nu ştiu ce îl supăra mai tare: faptul că partenera lui (o dulceaţă de femeie) nu ştia mai deloc să joace sau faptul că îl bătuse o fetiţă de zece ani care de-abia ajungea la nivelul mesei. Şi a început să bombăne de pe margine, în timp ce Luna juca următorul meci. Că nu ar trebui să participe la concursul acesta de amatori, pentru că e profesionistă. Evident că m-a bufnit un mare râs când am auzit-o pe asta şi m-am dus alături de el:

– De unde şi până unde aţi ajuns la concluzia asta?, l-am întrebat eu zâmbind.

– Păi se vede după cum joacă!, mi-a răspuns el, pur şi simplu furios.

Adevărul e că primul meci al fiică-mii începuse spectaculos, cu şase puncte câştigate la rând pe loviturile ei. Dar fusese, totuşi, o întâmplare. Meciurile au continuat foarte echilibrat mai apoi.

­– Şi mi-a spus că se antrenează de doi ani!, a plusat domnul.

– Cred că „se antrenează” e mult spus, am încercat eu să îl aduc la realitate. Joacă de două ori pe săptămână împreună cu alţi copii ca ea, mai mult de distracţie, la Palatul Copiilor. Nu la vreun club sau ceva. Şi nu sunt doi ani de când a început, ci un an jumate, şi doar în timpul şcolii, nu şi în vacanţe… În plus, să nu uităm că are doar zece ani, iar toate celelalte echipe sunt de adulţi. Deci are deja un handicap.

– Nu e adevărat! La zece ani eşti complet format, muscular vorbind! Nu e nicio diferenţă faţă de un adult.

Trezeci de kile are fiică-mea. Un metru treizeci şi cinci înălţime. Şi numărul 33 la picior. Am considerat că nu e cazul să continui conversaţia cu dacul verde care le ştie pe toate şi m-am retras pe băncuţa mea. El a continuat să bombăne până spre sfârşitul competiţiei, când şi-a dat seama că nu are nicio şansă la podium şi a plecat de tot. Iar Luna a continuat să joace cu curaj în faţa tuturor şi ai mei au ajuns pe locul al doilea.

Nu cred că s-a mai văzut competiţie la care jucătorii să îşi pupe mai cu drag adversarii după meci, aşa cum a fost strânsă în braţe şi pupăcită fiică-mea după meciuri de către oponenţii ei. Pentru că în afară de domnul bombănitor erau numai oameni normali acolo, care jucau de plăcere şi nu cu încrâncenarea aceea aiuritoare şi absolut nejustificată. Nicăieri în sport nu ar trebui să existe atâta invidie, darămite într-un concurs organizat la nivel de… magazin, cum era acesta!

Lăsând la o parte micul incident, am rămas cu o amintire frumoasă de la acest concurs. Şi cu efectul pozitiv pe care scontasem: Lunei nu îi mai este teamă de competiţii acum. În weekendul următor, a acceptat să participe şi la turneul individual care se ţine periodic între colegii ei de la Palatul Copiilor. Până acum, refuzase mereu. Acum, a ieşit pe locul 4 din 9 şi nu a fost nicio tragedie, am văzut-o chiar bucuroasă pentru că a reuşit să învingă mai mulţi băieţei mai mari decât ea. A învăţat să ia partea bună a lucrurilor şi să îşi dorească să progreseze până data viitoare, să obţină rezultate mai bune de fiecare dată.

Şi am mai rămas cu ceva după competiţia de la Decathlon: cu un premiu de care nu avem nevoie. Locul al doilea a fost premiat cu un set de palete de ping-pong şi câteva seturi de mingi. Şi pentru că ai mei au deja paletele lor, de care sunt mulţumiţi, am oprit doar vreo două punguţe cu mingi pentru noi, iar restul le punem la bătaie aici, prin tragere la sorţi. Avem, deci, două palete de tenis de masă de dat. Nu sunt de performanţă, ci foarte potrivite pentru nişte începători. Nici dintre cele mai scumpe nu sunt, dar ştiu prea bine că există copii pentru care un astfel de cost este prohibitiv. Copii cărora părinţii nu le-ar putea lua nici măcar paletele acestea, deoarece de-abia se ajung cu banii pentru mâncare. Copiii cărora le-ar plăcea să aibă cu ce se juca pe mesele de prin parcuri sau dintre blocuri, acolo unde mai există aşa ceva. Că tot a venit primăvara acum şi e vreme de joacă afară.

Vă aştept, deci, cu comentarii la articol, dacă ştiţi copii care s-ar bucura de premiul acesta. Puteţi scrie orice vreţi în comentarii ­– în fine, să nu fie cuvinte 18+… 😉 – şi intraţi în tragerea la sorţi de pe 2 aprilie. Succes!

LATER EDIT: Conform principiului „Cei din urmă vor fi cei dintâi”, iată că ultimul comentariu este cel câştigător. Felicitări, Mirela! Vorbim în privat despre cum să intraţi în posesia paletelor.

În altă ordine de idei, sunt mirată de lipsa de interes pentru acest concurs, mă aşteptam să fie cel puţin la fel de mulţi doritori ca la premiile în cărţi…

Am o super-carte de dat

În sfârşit, a văzut lumina zilei o carte pe care o aşteptam cu mare nerăbdare, încă de când am început să o traduc. O carte de parenting, culmea – şi zic „culmea” pentru că nu m-a încântat niciodată prea tare valul acesta de specialişti şi sfaturi de crescut copii care a luat amploare în ultimii ani, adunând în drumul lui şi foarte mulţi impostori şi multă, multă exagerare, astfel încât efectul a devenit contrar, de respingere a teoriilor şi chiar de naştere a unei mişcări triste şi periculoase pentru generaţiile următoare, antiparentingul. Ei bine, această carte, scrisă în 2011, nu conţine niciun sfat deplasat sau nejustificat, nicio părere personală subiectivă, nesprijinită de experienţă, niciun derapaj de la scopul ei asumat, şi anume să îi ajute pe părinţi să creeze un spaţiu eficace de învăţare pentru copiii lor. De învăţare prin joacă. Acesta este, de altfel, şi titlul cărţii: „Învăţarea prin joacă”, cu subtitlurile: „Activităţi simple pentru dezvoltarea citirii, scrierii şi a ablităţilor matematice, ştiinţifice şi sociale” şi „Dezvoltă curiozitatea şi bucuria lăuntrică a copilului tău”. Sună destul de sec şi pompos, dar cuprinsul nu e deloc aşa. Este doar efectul limbii române, care nu este atât de generoasă ca engleza. În original, titlul este: Playful learning. Develop Your Child’s Sense of Joy and Wonder. Cât de minunat sună acest Sense of Joy and Wonder, pe care se bazează, în mod practic, toate activităţile propuse în carte!

Vă sfătuiesc călduros să căutaţi această carte, dacă aveţi copii mai mici de opt ani. Cel mai utilă ar fi pentru copiii care încă nu au învăţat să citească şi să scrie, şi care vor găsi aici sprijin în acest sens. Aceşti copii pot folosi toate activităţile descrise, treptat, de-a lungul anilor. Dar sunt multe activităţi care se adresează şi copiilor care au trecut de acest prag. Eu, personal, am făcut cu fiică-mea şi prietenii ei câteva dintre ele pe când aveau opt ani, şi s-au distrat de minune. Iar unele activităţi sunt încă pe lista mea de to do, pentru că le consider potrivite chiar pentru vârste mai mari (cum ar fi, de ex, realizarea de către copii a hărţii cartierului şi organizarea unei căutări de comori pe baza acesteia).

Ce mi-a plăcut mie cel mai mult la autoare este organizarea riguroasă a conţinutului. Cartea este meticulos împărţită pe capitole, fiecare abordând câte o abilitate (desen, citit, scris, cercetare ştiinţifică etc.), cu o introducere teoretică scrisă în termeni uşor de înţeles, cu împărţire pe stadii de dezvoltare şi sugestii de abordare a fiecăruia dintre ele. Apoi sunt prezentate activităţile potrivite pentru fiecare vârstă, stadiu şi obiectiv, într-un stil pe care l-aş putea descrie plastic ca fiind „mură în gură à la Montessori”, iar la sfârşit sunt câteva zeci de pagini cu fişe şi alte materiale utile, precum şi o bibliografie extinsă, cu alte cărţi şi site-uri ce pot fi consultate în demersul părinţilor interesaţi să crească alături de copiii lor.

Vă las mai jos câteva fotografii (scuzaţi calitatea, numai la scris mă pricep…) din interior, să vă faceţi o idee asupra conţinutului cărţii, în caz că nu mă credeţi pe cuvânt că e foarte bună.

Iar pentru doritori, am un exemplar gratuit, ce poate fi câştigat prin tragere la sorţi dacă îmi scrieţi un comentariu la acest articol. Întrebarea la care vă rog să îmi răspundeţi în comentarii este: Ce altă carte sau joc de la editura Gama v-a plăcut în mod deosebit să folosiţi pentru educaţia copiilor voştri? Voi anunţa câştigătorul tot aici, pe 10 august. Succes!

EDIT 10 august:

Şi câştigătoarea cărţii este A.a., felicitări! Ca o curiozitate, a fost comentariul cu nr. 13 în ordinea înscrierii pe site, să nu mai zică nimeni că nu e cu noroc numărul ăsta 😉

M-am bucurat să aflu cât de mulţi cititori au cărţi şi jocuri de la Gama, sunt într-adevăr utile şi educative. Şi staţi aproape, o să mai fie concursuri pe aici!

Am de dat o carte cu activităţi pentru copii

Pentru că e vacanţă şi sunt sigură că v-ar prinde bine o cărticică cu idei de activităţi simple, atractive şi educative, atunci când rămâneţi în pană de idei proprii. Pentru că îmi place să cred că n-om fi noi singurii părinţi care avem un copil pe cap, aproape la propriu, care nu se dă dus nicăieri, în tabere, în vizite, la bunici – nicăieri. Pentru că am lucrat şi eu la cartea asta şi îmi place să mă laud, în general.

Pentru toate aceste motive şi încă vreo câteva, declar deschisă lista de înscrieri pentru doritorii unui exemplar din Montessori la tine acasă. 80 de jocuri pedagogice ușor de realizat, de la editura Gama. Dacă aveţi un copil de vârstă preşcolară, cu siguranţă veţi găsi aici idei folositoare de umplut zilele lungi de vară. Nu vă lăsaţi intimidaţi de titlul pompos sau de faptul că “volumaşul” bate spre kilogram; este de fapt o carte plină de ilustraţii şi descrieri clare ale unor activităţi pe care le puteţi face cu obiecte uzuale, la îndemână prin casă, pentru a pune seminţele unor bune obiceiuri ale copiilor sau a le explica în mod prietenos fenomene din vecinătatea lor apropiată. La urma urmei, asta este şi esenţa acestei pedagogii cu nume exotic pentru unii, Montessori: educaţia de bază, simplă şi de bun simţ, adaptată capacităţilor fizice şi de înţelegere ale unui copil mic.Deci, dacă doriţi cartea, îmi scrieţi un comentariu despre activitatea voastră preferată în vacanţă (nu de alta, dar şi eu am mare nevoie de inspiraţie) şi intraţi în tragerea la sorţi. Câştigătorul va fi anunţat duminica viitoare (2 iulie 2017). Succes!

Lecţia de yoga a Lunei. Plus o carte în dar pentru părinţi

După ce m-am uimit pe mine însămi, publicând o reţetă de pâine pe acest blog dorit literar, astăzi continui să fiu surprinzătoare şi vă prezint… o lecţie de yoga. De fapt, nu eu, ci fiică-mea. Şi nu e chiar o lecţie, ci mai mult un moment vesel. Dar mai bine vă las să vă uitaţi, poate învăţaţi şi voi cum să vă relaxaţi eficient, cu raze roşii, verzi şi albastre care vă trec prin toate mâinile, se dau peste cap şi se întorc iar printre picioare:

E râsu’-plânsu’, de fapt. Adică acum râd, dar în vară nu m-am amuzat la fel de tare, când mi-am dat seama că, după un an şcolar întreg, copilul meu nu învăţase absolut niciun cuvânt nou (zero, nada, rien, nothing) la orele de engleză, pentru că profesoara lor era ocupată să le vorbească despre raze colorate sau cu alte treburi, fără legătură cu obiectul muncii ei. Iar asta venea după un alt an de şcoală în care nu învăţase nimic la engleză, deoarece profesoara de atunci, alta, îi punea pe copii să coloreze la orele ei.

Dar să trecem peste lucrurile triste şi să luăm doar partea bună: fiică-mea ştie yoga. Spre deosebire de mine, care nu am avut niciodată înclinaţie spre practici exotice sau orice formă de mişcare fizică. Şi îmi pare rău că eu nu ştiu să-mi găsesc liniştea şi să mă relaxez prin astfel de exerciţii, ar trebui să le încerc şi eu într-o bună zi.

Până atunci, însă, vreau să vă ofer vouă ocazia de a învăţa câteva trucuri mici pentru relaxarea şi, mai ales, dezvoltarea armonioasă a copiilor voştri. Este vorba despre o carte frumoasă şi utilă, aşa cum ne răsfaţă de obicei prolifica editură Gama. O carte la care mă bucur că am lucrat şi eu, traducând-o. Este plină cu idei, sugestii şi sfaturi de jocuri şi exerciţii de făcut împreună cu bebeluşii şi copiii mici. Nu sunt numai exerciţii de yoga (şi aici nu vă aşteptaţi la ceva prea pretenţios, ci sunt mişcări simple de făcut cu bebeluşul în apă), ci tot felul de activităţi plăcute pe care le puteţi face cu copiii acasă, în timpul copilăriei mici. Toate activităţile din carte au legătură cu apa, de la mişcări de făcut în piscină, până la idei de desenat în aburul de pe geam – pentru că, da, uneori trebuie ca cineva să ne aducă aminte că există lucruri atât de simple şi de la îndemâna noastră pe care le putem folosi pentru a ne creşte frumos copiii!

Deci vă invit la concurs, dragi mame şi taţi de bebeluşi. Voi îmi lăsaţi un comentariu despre bebeluşul vostru, dacă îi place joaca în apă, în bălţi, la băiţă sau, dacă este cazul, în piscină, iar eu îi trimit un exemplar din această carte persoanei care câştigă tragerea la sorţi. Concursul este deschis şi viitorilor părinţi, deoarece un capitol întreg este dedicat gimnasticii acvatice pentru gravide. Pentru că voi nu aveţi încă bebeluşi, puteţi comenta ce doriţi. Dar la subiect, desigur 😉

Termenul-limită este luni, 19 decembrie, când voi anunţa tot aici câştigătorul.

Succes!

UPDATE:

Random.org a hotărât că premiul va merge la al treilea comentator. Felicitări!