Cadoul meu pentru Sf. Andrei: pâine şi muzică

Zici că sunt în campanie electorală şi promit mulţimilor pâine şi circ! Dar nu sunt. Pur şi simplu mi-am dat seama că nu ne ajunge pâinea în seara asta şi m-am apucat să fac eu una. Pentru că e mult prea ger afară pentru a ieşi să iau una gata făcută. Şi pentru că suspectez că suflă vântul prin magazinele de profil acum, când tot românul îşi face provizii până la sfârşitul anului deşi acestea vor fi închise pentru maximum o zi, două. Şi mai ales pentru că am o reţetă de pâine absolut infailibilă. Am făcut-o de atât de multe ori încât am învăţat-o pe dinafară (singura reţetă, de altfel, pe care o pot face şi în deşert, fără conexiune la internetul de unde îmi iau consecvent inspiraţia şi cantităţile pentru orice). Deci profitaţi şi încercaţi reţeta de mai jos, cu mulţumiri autorului pierdut în negura webului – dacă îmi iese mie, atunci clar îi va ieşi oricui!  Şi chiar dacă nu vă iese, măcar va mirosi frumos în casă în seara asta.

––––––-

Pâine de casă         

Ingrediente:

400 gr făină

225-250 gr apă (un pahar)

4 linguri ulei

7 gr drojdie uscată (un pliculeţ)

10 gr zahăr (o linguriţă, două)

8 gr sare (o linguriţă, două)

Mod de preparare:

Punem făina într-un castron mai mare, adăugăm drojdia în centrul făinii şi le  amestecăm împreună. Facem o gropiţă în mijloc şi adăugăm apa călduţă, uleiul, sarea şi zahărul şi începem să frământăm cca 10 minute (nu vă speriaţi, nu e greu deloc), până când sunt încorporate toate ingredientele, iar aluatul devine elastic.  Consistenţa aluatului trebuie să fie compactă şi uscată. Dacă e prea fărâmicios, adăugăm puţină apă, dacă e prea lipicios, adăugăm un praf de făină. Punem aluatul la crescut acoperit cu o pânză, în loc călduţ, pentru 40 de minute.

După aceea, răsturnăm aluatul pe masă, îi dăm forma dorită, îl punem în tava de cuptor (de chec, rotunda sau de muffinşi, dacă vrem chifle), unsă în prealabil cu ulei de măsline, acoperim cu un şervet şi mai lăsăm 20 minute la crescut. Încălzim cuptorul la 220 de grade şi, înainte de a băga pâinea în cuptor o umezim cu foarte puţină apă (stropim cu mâna udă, cât să lucească), o pudrăm cu făină din belşug şi o crestăm în formă de grilaj (sau cruce, în cazul chiflelor) cu un cuţit bine ascuţit. Tăieturile le facem cu mare grijă şi nu apăsăm prea mult aluatul. O băgăm la cuptor pentru 20-30 minute, până se rumeneşte coaja. Apoi o scoatem pe un  grătar şi o acoperim cu un şervet, daca vrem coaja mai moale.

–––––––––-

Şi atât. Iar dacă vreţi ca munca să vi se pară mai uşoară, în cele zece minute cât amestecaţi şi frământaţi, vă recomand banda sonoră de la filmul Trolii. Despre film mi-am dat cu părerea aici. În două cuvinte, nu l-aş recomanda nimănui (ştiu, sunt patru sau cinci cuvinte). Dar copiilor pare să le placă, e o nebunie printre ei cu micile personaje, magneţi, reviste, abţibilduri, prostii, fiică-mea va fi trolă (geamănă!) la serbarea de Crăciun etc. etc., aşa că m-a cam luat şi pe mine valul. Şi ascultăm zilnic coloana sonoră a filmului, care e deosebit de optimistă, ca şi acel film roz şi sclipicios până la limita diabetului. Ocazie cu care fiică-mea a descoperit că şi muzica clasică poate fi mişto (tema filmului, prelucrată după Grieg, este preferata noastră, desigur), iar eu am profitat să dansez funk şi disco cu castronul în mână. Pentru că, pur şi simplu, nu rezist să nu-mi mişc fundul pe acele ritmuri.

Nu vă speriaţi că vă sare discul la melodia Sound of Silence, care se întrerupe brusc. Acolo, trolul cel mai morocănos dintre toţi le ceruse semenilor săi să facă un pic de linişte, dar cum aceştia nu puteau, prin natura lor, să tacă vreodată, s-au apucat să cânte „Sunetul liniştii”. Iar el a rezistat doar o strofă, după care i-a pus chitara solistei pe foc…

Deci, poftă bună, după cum scria mama mea la sfârşitul tuturor reţetelor din caietul ei, distracţie plăcută, după cum ar zice orice trol respectabil, şi La mulţi ani, dacă vă cheamă Andreea sau Andrei!

Voi aveţi?

– Mama, avem un joc nou la şcoală. Eu şi cu O. suntem în echipa lui D. Şi mai avem un băiat în echipă. Iar la echipa concurentă sunt 5 băieţi.

O. este colega fiică-mii. Deci două fete şi doi băieţi sunt mai tari decât cinci băieţi? Adică eu ştiam asta, bineînţeles, dar mă mir că o ştiu şi ăştia mici:

– Şi de ce ei sunt cinci în echipă, iar voi doar patru?, o întreb eu, curioasă.

– Pentru că D. a spus că noi, fetele, suntem mai tari decât băieţii.

Wow! Respect, domnule D.! Eram deja bucuroasă că fiică-mea a nimerit într-o clasă cu nişte copii supercivilizaţi, care se joacă la grămadă, băieţi cu fete, fără să facă diferenţe de gen, dar să aud că un băieţel le consideră pe fete mai tari decât ei e mult prea mult!

– Ai idee de ce spune el aşa, Luna?

– Cică noi nu avem punct sensibil. Şi din cauza aia.

– Ceee???

– Eee, aşa zice el! Bineînţeles că avem!, mă linişteşte fiică-mea, cu un râs superior. Nu prea ştiu eu pe unde e, cred că prin burtă, pe undeva, dar sigur avem!

Cronica unei zile fructuoase

Dis de dimineaţă, am plecat la IKEA.

Restul poveştii, în imaginile de mai jos:ikea-1Acel moment când îţi dai seama că miile alea de lei băgaţi în Lego, de-a lungul anilor, au fost o investiţie utilă, pentru că fi-ta ştie să citească instrucţiunile de asamblare de la IKEA!

ikea-2Şi nu numai că citeşte, ci şi bate cu ciocanul…

ikea-3… fixează şine…

ikea-4… şi habar nu am cum se numeşte ce face aici, dar a făcut bine.

ikea-5Primele obiecte pe care şi le-a instalat copilu’ în biroul său pentru studiu.

ikea-6Primul beneficiar al noului corp de mobilier din casă.

ikea-7Şi cum aş fi arătat eu dacă aş fi fost astăzi singură, faţă în faţă cu pachetul de la magazin. Noroc că nu am fost!

ADN patern

S-a întors fiică-mea cu bani azi de la şcoală:

– Ia uite, mama, am câştigat doi lei!

Nu am timp să mă mir prea tare, pentru că era deja hotărâtă să îmi explice cum s-a îmbogăţit, şi fără să o întreb eu:

– Fii atentă. X i-a dat lui Y doi lei. Apoi i-a cerut înapoi. Y nu a vrut să-i mai dea înapoi şi X s-a supărat şi tot insista, şi tot insista… Şi Y a început să plângă „Oaaaa! Oaaaa! Nu ţi-i dau! Oaaaa!”. Şi atunci m-am dus eu şi i-am cerut banii lui Y şi gata!

Ce? Cum? N-am înţeles nimic…

– De ce ţi i-a dat ţie şi lui X nu a vrut?

– Păi eu i-am dat un ornament de glob în schimb (n.a.: o dublură de carton din pliculeţele cu troli de la Carrefour). Şi a tăcut imediat.

– Şi X a tăcut? Că banii erau, totuşi, ai lui.

– I-am dat şi lui două dubluri de la magneţi şi gata.

Nu sunt hotărâtă: fiică-mea tocmai a realizat o tranzacţie avantajoasă, vânzând nişte articole pe care nu a dat niciun ban şi de care nu avea nevoie? Sau se antrenează pentru o carieră fructuoasă în negocieri de ostatici, salvări de sinucigaşi şi armistiţii de război? Oricum, indiferent de răspuns, nu pot decât să mă bucur că a început să contribuie de pe-acum la finanţele familiei.