Despre stele eterne şi staruri de-o zi

Dacă tot a anunţat NASA descoperirea unor planete oarecum vecine (la 40 de ani lumină distanţă, un mizilic) pe care ar fi posibilă viaţa, în forma pe care o cunoaştem noi de pe Pământ, mă gândesc să vă povestesc şi eu cum am descoperit sâmbătă seară ceva astronomic. Observatorul.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, aflat între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, este o clădire veche, dar proaspăt renovată, elegantă pe dinafară şi călduroasă pe dinăuntru (prea călduroasă, aş zice, se vede că nu plăteşte nimeni direct din buzunarul personal încălzirea de acolo), în care a fost instalat, într-o cameră de la etaj, un cort rotund în care se fac proiecţii de planetariu. Este deja o mică aventură să intri repede în acel iglu uriaş şi negru, susţinut de o pompă de aer, să te aşezi pe jos, pe perne şi să caşti ochii spre „cerul înstelat” izvorât dintr-un proiector. Şi este o adevărată delectare să îl asculţi pe Adrian Șonka ţinând o prezentare (programul prezentărilor se află aici, iar noi am fost la cea despre Universul cunoscut). Omul este evident un împătimit al tainelor Universului, iar discursul său este unul potrivit atât adulţilor, cât şi copiilor, alert , interesant şi, ceea ce cred eu că este cel mai important ingredient, cu foarte mult umor.

Deci, dacă aveţi dispoziţie de aflat cât de mici, mititei suntem, de fapt, în Univers, cu grijile noastre neînsemnate şi orgoliile noastre nemăsurate, dacă ai voştri copii sunt măcar de vârstă şcolară, ca să înţeleagă câte ceva şi să şi fie capabili să păstreze liniştea pentru 20-30 de minute, şi dacă sunteţi în posesia a câte 5 lei de căciulă, mergeţi cu încredere într-o seară la Observator. Noi cu siguranţă ne vom duce din nou, pentru cealaltă prezentare. Cu Luna noastră.

 

P.S. Iniţial, am vrut să scriu şi despre celălalt subiect al zilei, cu consilierul USR de la sectorul 5 al Capitalei. Domnul a gafat în comunicare (pe linia deja împământenită de acel partid, care pe limba lui va pieri, cred) şi şi-a atras furia bravei şi intransigentei naţiuni Facebook spunând că sprijină reclamaţiile împotriva oamenilor străzii care deranjează ordinea publică. Apoi a retractat, dar tot printr-o exprimare defectuoasă. În fine, pe măsură ce îmi scriam şi eu părerea pe subiect, mi-am dat seama că nu se potriveşte deloc, într-un text despre stele, să vă povestesc despre cerşetorul cel mai cunoscut şi mai enervant de la mine din cartier, care bea, înjură şi umple trotuarele de flegme, gunoaie şi căcat, fără a fi deranjat de nimeni. Deci, iată, nu vă povestesc. Dar titlul mi-a plăcut şi l-am păstrat.

10 gânduri despre „Despre stele eterne şi staruri de-o zi

  1. Mulţumesc pentru recomandarea Observatorului, încerc să ajungem şi noi săptămâna viitoare. Eliza a văzut până acum doar două prezentări de genul acesta, una la Observatorul din Constanţa şi una la un fel de Observator mobil şi a fost încântată.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Subscriu la interesul pentru planetariu, chiar recent am asistat la un astfel de eveniment, deosebit de placut, prezentarea sustinuta de un clujean savuros. A venit el la noi in oras 🙂 http://ziaruldevalcea.ro/2017/01/29/planetariu-mobil-unic-in-romania-la-ramnicu-valcea/

    Si multumim pt info, il trecem pe lista pt urmatoarea vizita la Buc, ne infiintam acolo de la 18:30 pana la sfarsitul programului, cand ne vor scoate cu ranga afara 🙂 Ai mei sunt foarte pasionati de subiect, in special baietelul, care pe la 4 ani ii dadea pe spate pe diversii nostri oaspeti prezentandu-le trasee de planete desenate cu un marker pe o minge uriasa de gimnastica 🙂 Cred ca il am si inregistrat pe undeva, e una din amintirile de depanat peste zeci de ani 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Sigur, daca exista deja un interes pentru subiect, e cu atat mai bine. Luna nu avea (si nu are nici acum), drept urmare pe ea nu dat-o pe spate. Dar a ascultat atent si cuminte, asa cum ii este obiceiul oriunde mergem, si eu sper ca, totusi, ceva-ceva i-o fi ramas in cap 🙂
      Si apropo, la urmatoarea vizita la Bucuresti, dati un semn, ca Lunei i-ar placea sa o revada pe Luana.

      Apreciază

      • Si Luana ma intreaba cand mai mergem la Buc si daca se va potrivi sa ne mai vedem si cu voi. Incercam week-end-ul urmator, sa-mi vizitez si eu mama de 8 Martie, si fratele care se aniverseaza tot atunci, vedem daca reusim sa ne luam liber/organizam poate si cu vineri (sotul tine mortis sa-i duca pe la ceva muzee si am zis sa nu ne riscam in we ca-i aglomerat).
        Ai idee de ceva expozitii/spectacole/evenimente interesante pt vineri-sambata-duminica we de dupa 8 martie? Poate si in aer liber daca e cald …

        Apreciază

        • Super, sper sa ne vedem.
          De obicei, evenimentele se anunta in saptamana cu pricina, iar eu imi iau sugestiile de pe Agenda Culturala pentru Copii (https://agendacopiilor.wordpress.com/), GoKid (http://www.gokid.ro/), 100 de locuri din Bucuresti (http://100delocuri.ro/ideiweekendbucuresti/) si, mai nou, de pe Cotofana Urbana (http://www.cotzoblog.ro/).
          Nu stiu daca ati fost deja la „muzeele stiintifice” (Oraselul Cunoasterii si Casa Experimentelor, care sigur ar fi pe placul intregii familii). De vazut si daca nu e la MNAC vreo expozitie potrivita si copiilor, e cel mai putin plictisitor muzeu, dar astfel de expozitii sunt cam rare, din pacate.
          Mai e si varianta atelierelor ocazionale, dar tb sa rezervati locuri doar daca stiti sigur ca ajungeti…

          Apreciază

          • Ateliere nu ne bagam, nu stiu exact care va fi programul si prefer sa nu ma ancorez in programari. Oraselul cunoasterii l-am vazut acum mai bine de un an si chiar ma chinuiam sa-mi amintesc cum se numeste, posibil sa le placa sa-l revada. Stai! Casa experimentelor pare super, credeam ca-s una si aceeasi 🙂 Cred ca ne bagam. Trec pe lista 🙂
            Merci mult, studiez link-urile!
            Pana acum am pe lista, ca posibilitati:
            Planetarium
            Muzeul CFR
            Muzeul Militar
            Foisorul de Foc
            sau evident Tineretului&Oraselul Copiiilor care ne-ar manca toata ziua daca ne-am baga in ele 🙂

            Apreciază

            • Casa experimentelor e aproape de noi, iar tatal Lunei nu a fost acolo, deci poate mergem impreuna. Vezi ca si acolo se face rezervare, ca sa fie loc (fizic) pt toata lumea. Dar nu mai e inghesuiala de anul trecut, cand nu mai gaseai loc liber decat peste trei luni.
              La Planetarium se tin conferintele doar cu 10-20 oameni. Daca sunt mai putini, nu se tin, daca sunt mai multi, nu ai loc. Deci ar fi bine sa ii pregatesti pe aia mici in caz ca, sa nu fie dezamagiti.
              La Muzeul CFR am fost acum cativa ani si e dragut, potrivit pt copii.
              Pe celelalte nu le stiu. Si da, daca e frumos, merita mers si in parc 🙂
              A, si ar mai fi dragut pt copii Muzeul Aviatiei, in caz ca le plac avioanele.

              Apreciază

    • Am citit si am ras, multumesc :-))))
      Mai putin la faza cu „doamna” Alunita, dar ma rog… mai vorbim noi! (nu stiu ce smiley sa pun sa inspire un ton amenintator).
      Cat despre carti, da, am gasit la biblioteca multe dintre ele, dar nu s-au potrivit cu gusturile lu’ „domnul” Eduard al meu. Erau mai degraba fantasy decat SF din ala clasic, care este preferatul lui.

      Apreciază

Comentează:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.