Acum câteva săptămâni, am plecat în căutarea cadoului perfect pentru un băieţel drăguţ ca un mărţişor – că nu degeaba o fi el născut fix de 1 martie! Mereu mi-a plăcut să fac cadouri cu sens şi utilitate, ceva care să-i facă plăcere sărbătoritului, să-i folosească sau măcar să simbolizeze ceva drag lui, şi nu care să fie luat doar pentru că aşa trebuie. La prietenii fiică-mii este destul de uşor să fac asta, din două motive: mai întâi pentru că (aproape) toţi copiii se bucură la (aproape) orice primesc, şi apoi pentru că le pot întreba pe mamele respectivilor ce anume şi-ar dori ei mai tare şi mai tare. Ceea ce am făcut şi în cazul acesta. Iar mama mi-a zis că băieţelului îi place magia. Aşa că m-am apucat să dau o tură pe net în căutarea trucului perfect, care să îl încânte atât pe prietenul Lunei, cât şi pe viitorii lui spectatori. Şi astfel am găsit site-ul Jucărie şi Magie . Chiar dacă nu erau extrem de multe articole din care să aleg, aveau fix ceea ce căutam – iluzii “magice” pentru copii, interesante şi la preţuri abordabile – şi le-am comandat imediat pe cele care mi s-au părut potrivite băieţelului nostru. Iar pentru că magazinul se afla nu foarte departe de casa noastră, am zis că mai bine mergem noi acolo să ridicăm produsele, în loc să bifăm livrarea la domiciliu. Şi bine am făcut, pentru că urma să avem o surpriză uriaşă.
În ziua stabilită, i-am spus fiică-mii doar că urma să mergem la Vitantis Shopping Center. Aflasem că respectivul centru comercial urma să se închidă în câteva zile şi voiam să profităm de lichidările de stoc ale magazinelor pe cale de desfiinţare. Ajunse acolo, am mers direct la magazinul Jucărie şi Magie de la etaj. Era un client înaintea noastră, iar vânzătorul purta o discuţie bogată cu acesta, aşa că ne-am plimbat prin faţa rafturilor cu jucării. Imediat a venit lângă noi o tânără care a început să ne povestească despre calitatea excepţională a jucăriilor Tegu, din lemn magnetic, la care ne uitam, cum sunt ele produse dintr-un lemn rezistent, în respect faţă de mediu şi cu implicare socială: producătorii au ales să le fabrice în Honduras, o ţară săracă din America de Sud (numele Tegu vine de la Tegucigalpa, capitala ţării), oferind astfel locuri de muncă localnicilor şi donând fonduri pentru şcolarizarea copiilor acestora. Ne-am lungit şi noi un pic la vorbă cu doamna, se scuza că e haos în jur, dar erau şi ei în plin proces de mutare. La 1 martie urmau să deschidă magazinul nou, mult mai mare, alături, în galeria comercială a hotelului Rin. Am asigurat-o că vom veni şi acolo să îi vizităm, pentru că Luna era deja cu ochii cât şapte la frumuseţile din jur. Apoi i-a făcut deodată cât paisprezece, atunci când a terminat de vorbit cu celălalt client şi vânzătorul s-a apropiat de noi.
Pentru că acesta nu s-a apropiat oricum, ci cu un truc în mână. A urmat cam un sfert de oră de spectacol de magie profesionistă, dedicat unui public extrem de restrâns – fiică-mea – timp în care ochii ei nu s-au micşorat decât atunci când a trebuit să îi închidă pentru o iluzie. Şi nici zâmbetul acela uriaş nu i s-a dezlipit de pe faţă până la sfârşit. Era pur şi simplu fascinată şi fericită cum rareori am văzut-o. Iar vânzătorul, neobosit. A scos zaruri, a ascuns mingiuci, ne-a păcălit cu cutiuţe magice şi cărţi ilustrate care se colorează singure, a vorbit încontinuu şi şi-a răsfăţat publicul (adică tot fiică-mea) cu o vervă de excepţie. Nu-mi venea să cred că mai există aşa ceva, oameni atât de pasionaţi de munca lor, care să îşi vândă cu atât de multă bucurie şi efort, la urma urmei, produsele. Aveam în minte nenumăraţii vânzători plictisiţi sau de-a dreptul măgari pe care îi întâlnesc zilnic, de ajung să intru cu silă şi cu teamă în multe magazine.
Într-un sfârşit, am ajuns şi la obiectul vizitei noastre, iar domnul ne-a dat pachetul pregătit pentru băieţel. Deşi aveau instrucţiuni de folosire incluse, în limba română, a ţinut să ne arate personal cum funcţionează şi trucurile respective, pentru a se asigura că vom şti cum să facem acasă. Mai mult, ne-a dăruit şi un pachet de cărţi de joc pentru ca prietenul Lunei să poată repeta trucurile, ocazie cu care am aflat că există pachete de cărţi speciale pentru antrenamente, care se numesc Second şi costă mai ieftin decât cele pentru reprezentaţii. Bineînţeles că a cerut şi Luna un truc pentru ea, pe care i l-am cumpărat după ce a promis că îl exersează acasă până îi reuşeşte. Dar nu prea s-a ţinut de cuvânt. Pentru că una este să vezi magie la televizor, pe o scenă sau, iată, chiar într-un magazin, şi alta e să munceşti cu mâna ta ca să o faci să funcţioneze fără greşeală. Ceea ce nu ştia fiică-mea era că magia asta este formată, de fapt, din multă, multă muncă, plus un pic de talent în ale “făcutului din vorbe”, o charismă personală şi o scânteie a pasiunii fără de care degeaba cumperi toate trucurile din lume.
La plecare, le-am mulţumit celor doi pentru timpul neaşteptat de plăcut petrecut în magazinul lor şi le-am promis că voi scrie despre ei pe blog. Astfel de oameni şi astfel de locuri chiar merită cunoscute. Iar azi, când am intrat pe site-ul lor ca să mă documentez pentru acest articol, am descoperit că gama lor de produse s-a mărit considerabil faţă de luna trecută. Au mult mai multe jucării acum, şi mai multe trucuri, atât pentru copii cât şi pentru adulţi profesionişti în ale magiei, şi obiecte la preţuri foarte mici, şi seturi complexe, iar la toate au tutoriale video explicite, pentru a şti exact ce cumpăraţi. În plus, am aflat că de mâine deschid şi o şcoală de magie, cu cursuri pentru toate vârstele şi nivelurile de experienţă, care se vor desfăşura sâmbăta după-masă şi au un preţ rezonabil. Mă mai gândesc dacă să-i spun sau să nu-i spun fiică-mii despre aceste cursuri. Nu de alta, dar ceva mă face să cred că, timp de patru săptămâni, nu voi mai apuca să-mi fac obişnuita siestă de weekend, dacă află că poate “învăţa meserie” de la domnul acela drăguţ…
Mama Aluniţă 