Pay it forward sau pay it back – cum vreţi voi, dar nu uitaţi să plătiţi binele cu alt bine!

Povesteam mai demult cum ascultăm noi în maşină muzică mai mult sau puţin potrivită cu vârsta Lunei. CD-urile înnoite cam o dată, de două ori pe an cuprind compilaţii eclectice de cântece pentru copii şi hard-rock, pop şi folk, pe care le punem în buclă de zeci, poate chiar sute de ori. Fiică-mea le învaţă repede pe dinafară şi le cântă cu un entuziasm molipsitor (iar de o vreme încoace, chiar şi corect, spre bucuria mea că nu mai am copil afon).

Uneori, alegerile mele muzicale îi contrariază pe cei din jur, ca atunci când Luna a cântat „Noi trei la femei, la femei, la femei”, în gura mare, într-un supermarket, sau ca atunci când un vecin a făcut ochii cât cepele ascultând-o în lift cu „Vara asta toată lumea poartă căciuliţă!” Poate că şi o melodie teribil de profundă, cum este „Ceva se întâmplă cu noi” a Alexandrei Uşurelu, ar fi considerată o alegere nepotrivită pentru un copil de şase ani. Numai că Luna a adorat acest cântec de prima dată şi a decretat că e interpretat de „cea mai frumoasă voce din lume” – afirmaţie cu care tind să fiu de acord.

Aşa că nu puteam rata ocazia de a merge la un concert de-al Alexandrei la Giurgiu, în chiar restaurantul de la colţul străzii noastre. De vreo două săptămâni, de când făcusem rezervarea, Luna număra zilele până la marea întâlnire. Am îndemnat-o să-i facă o felicitare, pentru ca Alexandra să afle de bucuria pe care a adus-o, cu minunata ei melodie, chiar şi în sufletul unui copil atât de mic. Am crezut mereu în puterea unui „Mulţumesc” sau a gesturilor de recunoştinţă, cât de mărunte, dar făcute cu sinceritate. Şi nu m-am înşelat nici de data aceasta. Luna a desenat concentrată o „felicitare” care arăta aşa:usurelu

În seara concertului am ajuns primii la restaurant, odată cu echipa tehnică. Copilul era un ghem de nerăbdare şi emoţie, ceea ce a provocat ţopăieli de nestăvilit prin sala goală şi ruperea dresurilor bej, „de domnişoară”, pe care le îmbrăcase pentru prima dată. Pur şi simplu nu a putut fi oprită să ţâşnească spre Alexandra Uşurelu, de cum a intrat. Cu două mere roşii în loc de obrăjori, i-a dat felicitarea (fără să uite să sublinieze: „Eu am făcut-o!”) şi i-a întins albumul nostru pentru autograf. Apoi seara a decurs liniştit, cu Luna ascultând cot la cot cu oamenii mari tot concertul acela minunat, în care o tânără cu o voce caldă şi perfectă şi-a cântat sufletul în faţa noastră. Şi în faţa bunicului ei – ocazie cu care am aflat că interpreta e născută în Giurgiu -, un bătrân parcă scos din filme hollywoodiene, demn, cu pălărie albă, de fetru, pe cap şi cu multă mândrie iubitoare în ochi.

Dar marea surpriză a venit abia la sfârşit, când Alexandra a făcut un gest deosebit de mărinimos: a invitat-o pe Luna pe scenă, să cânte împreună melodia ei preferată. Bineînţeles că Luna s-a instalat cu mare bucurie pe scaunul solistei şi că a cântat cu hotărâre, deşi topită de emoţie, absolut toate versurile, chiar şi pe cele pe care le greşeşte dintotdeauna: „o vară în deplin” şi „sufletul nostru cu ale sale nehoi„. Şi bineînţeles că eu am bâzâit, tăticul a filmat, iar comesenii au aplaudat ineditul duet zâmbind generos.

Deci sfatul meu de astăzi este să nu uitaţi gesturile mici, de mulţumire, care pot aduce înapoi mulţumiri şi mai mari. O simplă felicitare desenată de mâna unui copil ne-a oferit tuturor o amintire de neuitat. Iar Lunei cu siguranţă i-a mărit şi mai mult sufleţelul ei bun, cu cărămida pusă acolo de acest om frumos, darnic şi talentat, pe care vă îndemn cu mare drag să mergeţi să îl ascultaţi în concerte.

P.S. Pe ultimul disc de maşină am pus şi o melodie de-a trupei Rammstein, o altă mare pasiune de-a mea. Dacă auziţi de vreun concert de-al lor prin apropiere, vă rog să ne anunţaţi, să-i cumpăr Lunei din timp costumaţie de scenă potrivită 😉

Anunțuri

2 gânduri despre „Pay it forward sau pay it back – cum vreţi voi, dar nu uitaţi să plătiţi binele cu alt bine!

  1. Intr-adevar, semnificatia deosebita a desenului unui copil, plasat in locul si momentul potrivit, a determinat o reactie de masura din partea artistei.
    Foarte frumos si laudabila stradania ta de a incuraja pornirile artistice ale Lunei.
    Nu pot sa nu remarc ca la inceput de secol XIX stradania ta ar fi avut succesul garantat.
    Oricum, voi sunteti mai aproape de lumea reala decat mine. De cand sunt la pensie, ma simt excelent in ”antichitate”.

    Apreciază

    • Eu am scos in evidenta doar bucuria copilului de a se simti important pentru cineva pe care il admira. Si emotia unui moment in care un artist a facut, in mod gratuit, un dar de neuitat pentru Luna. Departe de mine gandul de a-l considera un „act artistic” 🙂

      Apreciază

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s