Dragi mămici de băieţi, de cȃte ori aţi fost pocnite de un bărbat abia întâlnit şi aţi spus: „Daaaa! Iată dragostea vieţii mele! Sunt a ta pe vecie!”? Dar de câte ori v-aţi îndrăgostit, la chefurile din liceu, de băiatul care a ştiut să îşi mişte picioarele în timp ce vă ţinea în braţe pe ringul de dans?
Dragi taţi de băieţi, cȃţi dintre voi aţi crescut ȋn junglă, de a trebuit să aplicaţi zilnic tehnici de auto-apărare? Ȋn cel mai rău caz, v-aţi născut ȋn Ferentari. Dar ia număraţi bătăile la care aţi participat şi comparaţi cu numărul petrecerilor la care aţi fost. Sau chiar cu numărul serilor romantice, când aţi dansat ȋn intimitate cu iubitele voastre. Asta dacă aţi avut curajul să faceţi aşa ceva. Pentru că mi se pare că voi, bărbaţii, aveţi nevoie de mai mult curaj ca să dansaţi decât să vă bateţi…
De cȃte ori aţi venit acasă, obosiţi după o zi de muncă, şi v-aţi spus: „Ia să mă lupt puţin, să mă relaxez şi eu!” ȋn loc să vă puneţi muzică? Sau aţi aranjat cu colegii de birou: „Hai, băieţi, ce ziceţi de o bere şi apoi mergem ȋn club, să facem o trȃntă pe tatami?”
De cȃte ori aţi fost rugaţi, la petreceri, să faceţi o demonstraţie de ashi-gatana? Şi de câte ori aţi văzut, tot acolo, cupluri din acelea triste, formate din două femei dansȃnd ȋmbrăţişate?
Cȃţi aveţi meciul de judo al vostru, de care să vă amintiţi cu nostalgie la aniversările cuplului, ȋn loc de melodia voastră, acel slow pătimaş care fusese scris cu dedicaţie parcă, pentru voi doi, înlănţuiţi?Da, ştiu, vreţi să vă căliţi băieţeii. Să faceţi din ei bărbaţi neînfricaţi. Desigur, există multe beneficii educaţionale în practicarea artelor marţiale şi există copii pentru care un sport de combat are rol terapeutic. Mai există şi probabilitatea unui viitor sumbru pentru omenire, în care un chokutsuki bine plasat să se dovedească util. Dar o să ajungem acolo tocmai pentru că ne pregătim pentru ce e mai rău, în loc să-i învăţăm pe copiii noştri frumosul, solidaritatea şi iubirea.
Mai ştiu şi că o femeie apreciază cel mai mult la un bărbat sentimentul de siguranţă pe care acesta i-l oferă. Dar experienţa de viaţă m-a învăţat că bărbaţii cei mai siguri pe ei nu sunt bătăuşii, mereu în pericol de a se întâlni cu un bătăuş şi mai tare, ci aceia care ştiu să satisfacă o femeie şi au primit deja confirmări recunoscătoare ȋn acest sens. Ori o bătaie nu va face niciodată parte din arsenalul de satisfăcut femei.
Acest articol NU este un pamflet. Este rugămintea mea de a nu cenzura trăirile copiilor voştri de dragul unor concepţii greşite. Sau de gura lumii.
Şi mai este o încercare de a salva trupa de dansuri de la clubul unde mergem noi. Au mai rămas doi băieţei acolo, insuficient pentru a putea continua. Deşi orele sunt un amestec plăcut de dans, sport şi joacă, deşi instructor e un puşti numai suflet, care bate drum lung pentru a-i învăţa figuri de street-dance pe micii dansatori, deşi nu am mai văzut nicăieri atâta fericire în ochii unor copii ca la spectacolele pe care le-au dat până acum, deşi…
Lăsaţi-i pe băieţei să danseze! Şi lumea de mâine va fi mult mai frumoasă.
ce sa zic de balet …. in grupa fetitei mele exista un singur baiat, fiindca e verisorul uneia dintre fetite …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu baletul e si mai delicat. Baieteii nu prea sunt atrasi de asa ceva, doar daca au un real talent. Iar parintii nu sunt atrasi de imaginea balerinilor efeminati.
Asa a fost si la clubul nostru: un singur baiat si multe fete. Si s-a facut grupa speciala pentru baieti, tocmai pentru a se simti in largul lor, doar intre „barbati” si cu dansuri mai sportive. Degeaba. Pana nu vor scapa parintii de prejudecati…
ApreciazăApreciază
Cred ca este vorba si de talent, iar multi dintre baietei nu sunt gratiosi si inclinati spre dans.Eu am vrut ca al meu sa danseze,mi se pare cel mai misto un barbat care danseaza bine,doar ca are 2 picioare stangi si a refuzat sa mai mearga. Asadar, poate nu numai parintii refuza, ci si copiii.
Zic si eu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sigur ca da! Nu poti forta un copil sa faca ceva spre care nu e atras. Eu ma refeream doar la parintii care nu isi duc baieteii la dansuri doar pentru ca nu li se pare lor in regula, desi copiii isi doresc asta.
Si ai atins un aspect important: talentul. Impulsul de a dansa e natural in toti oamenii, talentul e dat doar catorva, foarte putini. Eu nu cred ca trebuie sa dansezi pt a face performanta, ci pt a te simti bine. Am vazut dansatori fascinanti, desi afoni. Erau atat de fericiti in sinele lor incat era placut sa ii privesti, si nu ridicol.
In plus, am aflat nu demult ca urechea se formeaza. Credeam ca, daca te nasti afon, asa ramai, dar se pare ca nu e adevarat. Iar proba am avut-o chiar cu fiica-mea, nascuta si ea cu doua picioare stangi, cum spui tu. Mergand regulat la dansuri, a inceput sa prinda ritmul, sa se coordoneze si sa-si imbunatateasca auzul. Nu va fi niciodata o Maia Plisetkaia, da’ nici nu va ramane neinvitata la „blues-uri” 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Prin ce locuri am mai fost şi pe unde am vrea să mergem | Mama Aluniţă