Hotel Aqvatonic – multă aqva şi un pic de tonic (partea I)

După ce ani şi ani, şi ani (şi ani…), singura vacanţă pe care ne-am permis-o a fost de maximum zece zile undeva pe o plajă străină, anul acesta ne-am decis să ne răsfăţăm şi cu o mică vacanţă de primăvară, în acelaşi timp cu cea a copilului de la şcoală. E drept, a contat şi faptul că ne cam scârţâie una-alta de o vreme încoace – mie încheieturile mâinilor, iar lui bărbatu-meu spatele – iar asta ne-a făcut ca destinaţia aleasă de noi, într-un mod deosebit de curajos, a fost la… băi. În fine, nu chiar băi, băi, dintr-alea cu cozi de pensionari la bilete de trimitere, ci un hotel modern, dotat cu o bază de tratament cu „spa” în coadă şi cu o piscină şmecheră: Aqvatonic (Med Spa) Steaua de Mare din Eforie Nord.

Presupun că mulţi dintre voi ştiţi acele trei hoteluri comuniste foarte înalte, de la intrarea în Eforie dinspre Agigea. Acesta este primul dintre ele, legat printr-un culoar de următoarele două – Delfinul şi Meduza. După cum părea din exterior, doar în Steaua de Mare s-au efectuat lucrări de modernizare, în primul rând la parter, în zona piscinei, care este, într-adevăr, impresionantă. Imaginaţi-vă un jacuzzi uriaş, cu suprafaţa de vreo cinci ari (şi mie mi-a fost greu să calculez, vă las şi vouă plăcerea asta), în care există 16 tipuri diferite de acţiune a apei: masaj lombar, fesier, total, umbrele de apă, şezlonguri cu jeturi, fitness subacvatic, cascade dorsale etc. etc. etc. Iar apa e caldă şi numai bună de stat cu orele în ea. Pe lângă bazin, există câteva cabinete pentru tratamente medicale sau masaje de relaxare şi înfrumuseţare, câteva tipuri de saună şi o mini-salină, o sală de fitness, un hol plin cu jocuri (mese de ping-pong, biliard, hockey şi fotbal, simulatoare auto şi pinball) şi, desigur, locuri pentru luat masa – un restaurant cu terasă şi un bistro. La o primă vedere, pare locul ideal de petrecut un concediu, fără ca măcar să ai nevoie să ieşi dintre pereţii lui pentru a căuta distracţia în altă parte. La o a doua vedere, nu a fost chiar aşa. De fapt, cred că a fost locul în care am simţit la modul practic, pe pielea şi pe nervii mei, expresia „Una caldă, alta rece”. Şi să vă spun de ce.

Dubiile mele că ceva, orice, ar putea funcţiona bine în România au început în momentul în care am intenţionat să fac rezervarea la acest hotel, acum vreo două luni. Pe site-ul de internet erau propuse câteva pachete de cazare plus tratament şi mă atrăsese acela de şase zile care părea ideal pentru familii cu copii, aşa cum suntem şi noi. Doar că nu erau chiar toate lucrurile clare acolo, aşa că am dat telefon la unicul număr de pe site. Mi s-a retezat sec orice cerinţă:

– Eu sunt de la bazin, nu ştiu nimic despre cazări, trebuie să faceţi rezervarea pe site, apoi o să vă sune cineva de la noi să vă lămurească.

Am încercat să fac asta, dar nu am mai găsit nicio cameră liberă, aşa că a doua zi am sunat din nou:

– Cred că e o greşeală în sistem, nu se poate să aveţi deja totul rezervat.

– Eu sunt de la bazin, nu ştiu nimic despre cazări etc. etc.

Am intenţionat să o las baltă; eu cred în prima impresie, iar aici era vorba despre o primă impresie deosebit de proastă. Dar dorinţa de a pleca acolo a prevalat şi, după o vreme, am încercat din nou pe site. Şi am găsit, evident, un apartament liber în perioada dorită de noi, de duminică până vineri. Am făcut rezervarea şi am aşteptat ca cineva să ne sune, aşa cum ni se promisese, ca să lămurim toate detaliile. Iar asta s-a şi întâmplat:

– Am vrea acel pachet de şase zile de proceduri, dar nu găsim decât cinci zile libere la dv.

– Nicio problemă, facem proceduri şi în ziua în care sosiţi, şi în cea în care plecaţi, ca să fie şase.

– Dar venim duminică, găsim medicul pentru consultul iniţial şi recomandarea procedurilor?

– Sigur că da.

– Şi avem timp pentru toate? Am văzut că check-in-ul este abia la ora 16:00.

– Uitaţi, vă fac eu acum programarea la consulturi la ora 14:00, până terminaţi vă puteţi şi caza, apoi mergeţi la proceduri.

Şi uite-aşa se face că am plecat noi liniştiţi că totul este aranjat. Am ajuns la fel de liniştiţi, după două ore de mers pe o autostradă incredibil de pustie. Pustiu părea şi în staţiune, şi în hotel – lucru motivat, probabil de cele vreo 15 grade (cu mărinimie) de afară şi de vântul teribil care bătea dinspre mare. La recepţie, însă, am început să ne neliniştim:

– Medicul nostru nu lucrează în weekend, veţi putea face proceduri abia de mâine încolo, după consult.

Ştiţi momentul acela în care îţi dai seama că cineva te-a luat drept prost, pe banii tăi, şi că tu l-ai lăsat? Ştiu că-l ştiţi, că doar trăiţi în România (sau aţi trăit cândva, voi ăştia deştepţii care aţi emigrat). Am văzut roşu în faţa ochilor:

– Cu cine am vorbit la telefon şi ne-a asigurat de fix contrariul?

– Nu cu mine, au răspuns la unison cei trei angajaţi de la recepţie.

Simţind pericolul, bărbatu-meu m-a rugat să las baltă discuţia, pentru că oricum nu se putea rezolva nimic atunci. Nici eu nu voiam să mă enervez chiar de la sosire, aşa că l-am ascultat. Unul dintre recepţioneri ne-a făcut programare la consultul medical pentru a doua zi la ora 11:15, apoi ne-a dat cheia de la cameră şi a încheiat cu:

– Cina se serveşte începând cu ora 17:00 în restaurant.

– Dar nu avem cină inclusă în demipensiune, noi am optat pentru varianta mic dejun + prânz.

– Nu e adevărat, ne-a contrazis recepţionerul. Aţi luat mic dejun + cină.

Îmi aduceam aminte teribil de clar cum bifasem prânzul pe rezervare, tocmai pentru că ne gândiserăm ca, după o zi de tratamente şi activităţi petrecute în hotel, să avem libertate de mişcare seara. Bărbatu-meu m-a împins rapid înspre cameră, conştient de faptul că mă pregăteam să explodez din nou. Şi bine a făcut, pentru că apartamentul era atât de frumos încât m-am liniştit rapid. Aranjat cu gust, mobilat ingenios şi util, foarte curat, cu articole de toaletă de bună calitate… Una caldă, una rece, după cum spuneam. Fiică-mea a fost teribil de încântată de condiţii şi a luat rapid în posesie una dintre camere, apoi ne-am grăbit să mergem la bazin, unde ne-am simţit minunat, apoi la masa de seară care a fost surprinzător de gustoasă, apoi să dormim în patul uriaş…

Ne-am trezit înţepeniţi de spate a doua zi. Pentru un hotel de patru stele, în care s-a investit mult şi care le propune terapii medicale şi relaxare unor clienţi cu probleme, este impardonabil să nu aibă fix ceea ce este cel mai important pentru ei, şi anume o saltea confortabilă. Ca să nu mai spun de cei doar câţiva centimetri care le lipseau draperiilor pentru a acoperi eficient ferestrele camerei (dar bine măcar că aveam draperii, pentru că am înţeles că se poate şi mai rău de atât).

Ne-am consolat cu unul dintre cele mai generoase mic-dejunuri pe care le-am văzut în viaţa mea (şi am văzut multe), apoi ne-am enervat din nou când ne-am dus la consult la 11:15 şi medicul nu era:

– Dar e normal să nu fie, ne-a asigurat acelaşi recepţioner imperturbabil care ne aburise şi cu o zi înainte. Aveţi programare la 13:15, nu la 11, aţi înţeles dv. greşit.

Din nou am dorit să fiu nevasta lui Superman şi nu să fiu redusă la tăcere de mult prea permisivul meu bărbat, care a înghiţit şi măgăria asta fără să facă scandal. Eram totuşi doi oameni care am auzit 11, cam cât de fraieri ne-a crezut băiatul ăla de ne-a spus aşa ceva?

Probabil la fel de fraieri cum ne-a crezut şi colega lui, pe care am întrebat-o cum să facem să ne uscăm costumele de baie, iar ea ne-a sfătuit să le punem pe calorifere:

– Dar sunt reci, am replicat noi.

– Păi trebuie să le daţi drumul de la robinet. Ştiţi, sunt clienţi care preferă mai răcoare, probabil le-au închis alţii.

Desigur, niciun robinet nu a fost capabil să ne aducă căldură în calorifere, până la sfârşitul sejurului, aşa că ne-am bucurat că aveam costume de schimb şi că nu era şi înăuntrul hotelului la fel de frig ca în afara lui. Dar despre temperatura de-afară şi restul peripeţiilor noastre de clienţi pe litoralul românesc, în episoadele următoare!