Ateliere cu cărţi şi (despre) animale

După ce am spart gheaţa anul trecut, cu câteva ateliere de lectură a unor cărţi cu idei valoroase pentru copii, am început 2019 cu un proiect nou, pe o tematică un pic diferită: cărţi şi animale. Am plănuit, împreună cu cei de la filiala „Emila Gârleanu” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, care oferă cu generozitate spaţiul pentru ateliere, să ţinem câte un atelier lunar dedicat câte unui animal în literatură. Sunt multe animale pe lume şi s-au scris multe cărţi despre ele, aşa că sper să fie cât mai longeviv acest proiect al nostru, adresat copiilor de şcoală primară.

Am început – se putea altfel? – cu atelierul despre pisici. Au fost invitate la atelier nişte pisici adevărate, care au cam suferit, săracele… Nu mai ştiau prin ce cotlon să se ascundă de dovezile de prea multă iubire ale micilor iubitori de feline, care ar fi stat doar cu ele în braţe.

Am citit mai întâi un text despre pisici. A fost surprinzător de greu să găsesc fragmente de literatură care să mi se pară perfect potrivite ocaziei, dar până la urmă m-am hotărât asupra primei poezii din cartea lui T.S. Eliot, Old Possum’s Book of Practical Cats. Este o poezie despre cum să alegi numele cel mai potrivit pentru pisica ta şi intenţionam să o leg de o discuţie cu copiii despre numele propriilor lor animale de companie. Din păcate, la bibliotecă am găsit doar prima traducere în română a acestei cărţi, Cartea lui Moş Oposum despre Pisicile Poznaşe (ed. Humanitas, 2009), care mi s-a părut mai neatrăgătoare decât cea apărută tot la Humanitas, câţiva ani mai târziu, în traducerea mult mai plină de vervă a lui Florin Bican: Pisicoteca practică a lu’ Moș Pârșu. Pentru că este şi asta o artă, cea a traducerii (mai ales când vine vorba de poezie), de care nu mulţi cititori sunt conştienţi că există… Ia uitaţi şi voi începutul acestor două variante, pentru comparaţie:

Nu-i aşa că a doua variantă e mult mai inspirată? Aşa că am tipărit-o de pe net pe aceasta şi le-am citit-o copiilor de pe hârtie. Apoi le-am arătat un colaj de fotografii cu pisici celebre din literatură, din filme şi chiar din viaţa reală. Ştiau o groază de pisici copiii ăştia, şi săreau cu mult entuziasm să răspundă atunci când recunoşteau vreuna. Noroc că au ochi buni copiii şi ne-am putut descurca cu modesta mea tehnologie: o tabletă mică, pe care încărcasem fotografiile tot de pe net culese. Am povestit despre pisicile unor scriitori celebri, ca Neil Gaiman (unul dintre scriitorii preferaţi de fiică-mea). Sau ca Mark Twain, care spunea: „Cînd cineva iubește pisicile îi devin prieten și tovarăș fără să fie nevoie de altă prezentare. Pur și simplu, nu pot rezista unei pisici, mai ales atunci cînd toarce. Sînt cele mai curate, mai inteligente ființe pe care le cunosc, bineînțeles, în afară de fata pe care o iubesc!”. Am povestit despre pisicile lui Ernest Hemingway (care a avut chiar şi 23 deodată); cea mai cunoscută dintre ele, motanul Snowball, era un mare crai şi a umplut vecinătatea de snowball-i mici – iar lucrul acesta a fost foarte uşor de demonstrat, datorită faptului că motanul avea şase degete la o lăbuţă şi le-a transmis tuturor urmaşilor această anomalie genetică a sa. Şi despre Charles Dickens am vorbit, care şi-a iubit atât de mult pisicuţa, încât i-a păstrat lăbuţa montată pe un deschizător de scrisori, după ce aceasta a murit. Dar e drept că povestea asta i-a amuzat mai puţin pe copii decât imaginile cu pisici foarte cunoscute din filme de animaţie: Garfield, Tom, Jaone Tom, Mewsette şi Robespierre, Si şi Am, Sylvester, Lucifer, Felix, Oliver şi lista ar putea, mult, continua.

Ne-am întors apoi la pisici din cărţi, pentru că ne aflam, totuşi, la un atelier tematic: pisica din Cheshire, Mog, Winston, Splat, nenumăratele pisici pierdute şi găsite ale lui Holly Webb – copiii au recunoscut, din imagini, foarte multe pisici. Şi am încheiat prezentându-le pisici reale care au devenit cunoscute prin intermediul internetului: celebra Grumpy Cat, bogată datorită feţei ei încruntate şi Bob, motanul care i-a schimbat complet viaţa lui James Bowen. Acesta trăia pe străzi, era un cerşetor dependent de heroină, până când l-a adoptat pe Bob, l-a dresat să dea laba şi să facă alte câteva figuri drăguţe, apoi a început să facă spectacole cu el. A câştigat mulţi bani, s-a lăsat de droguri, a scris o carte despre viaţa sa care a devenit best-seller, iar acum lucrează în caritate, încercând să ajute şi el, la rândul lui, alţi oameni aflaţi în nevoie. Şi apropo de nume interesante pentru pisici, pe Grumpy Cat o cheamă, de fapt, Tartar Sauce, iar Bob a fost botezat aşa după personajul Bob din serialul “Twin Peaks”, un spirit malefic care posedă oameni…

După această plimbare în lumea vizualului cu pisici, copiii păreau mult mai dornici de joacă decât de lecturi, aşa că am renunţat să le mai citesc, aşa cum plănuisem, câteva poezii despre Arpagic, celebrul motan al Anei Blandiana. Şi ne-am pus pe joacă. Imprimasem acasă câteva proverbe şi zicale despre pisici, pe care le-am decupat cuvânt cu cuvânt, astfel încât copiii să recreeze singuri frazele, ca într-un puzzle: „Pisica cu clopoţei nu prinde şoareci”, „Mâţa blândă zgârie rău”, „Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”, „Cei care se joacă cu pisicile trebuie să se aştepte să fie zgâriaţi” ş.a. Apoi am discutat un pic despre înţelesul fiecărei zicale refăcute şi gata, că s-a terminat ora prevăzută pentru eveniment.

M-am simţit foarte bine cu cei mici şi le sunt recunoscătoare părinţilor care i-au adus acolo. Un singur regret am: că nu am apucat să mă văd şi eu ca lumea la televizor, după atelierul acesta. Au făcut un reportaj despre bibliotecă cei de la Digi24 şi le-am spus şi eu câteva vorbe, după care au filmat şi o mică parte din atelier. Şi fix în sâmbăta în care au transmis emisiunea m-am trezit eu abia la ora zece, după ce se terminase! Din păcate, Digi24 nici nu mai încarcă emisiunile acestea pe site, de câteva luni încoace, dar m-am consolat cu un rezumat al emisiunii pe care l-am găsit pe net (pentru curioşi, el se află aici)

Îmi place să cred că şi celor mici le-a plăcut cum ne-am petrecut acea oră împreună. Mai ales că, la plecare, un prichindel mi-a poruncit pe un ton foarte serios să mai fac dintr-astea. Iar când i-am spus că mai fac, cu siguranţă, dar abia peste o lună, mi-a răspuns hotărât: „Nu, nu peste o lună! Peste o săptămână!”. L-am „mituit” cu unul dintre semnele de carte pe care le pregătesc de obicei, la fiecare atelier, şi cred că l-am împăcat, pentru că a venit şi la următorul atelier, cel de după o lună, despre căţei. Dar despre acela vă voi povesti data viitoare.

Reclame

3 gânduri despre „Ateliere cu cărţi şi (despre) animale

  1. Pingback: Atelierul cu cărţi şi căţei | Mama Aluniţă

Comentează:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.