Vine o vacanţă mare, ce să facem cu ea?

A fost un an destul de odihnitor, după părerea mea, cel puţin pentru elevii din Bucureşti, care mai mult într-o vacanţă au dus-o. Tocmai de aceea, ne-am gândit că ar fi util să îi oferim copilului peste vară nişte încercări mai serioase. Şi am înscris-o într-o tabără de cercetaşi şi la o şcoală de vară de matematică. Sinceră să fiu, eu aş trimite-o un pic şi în armată, sau măcar într-o tabără mai dură, de supravieţuire, ca să înveţe acolo măcar puţină „displicină” (nici măcar nu ştie cum se pronunţă corect cuvântul ăsta, darmite ce înseamnă!). Dar nu se poate. Aşa că trebuie să mă mulţumesc cu ce se poate.

Tabăra de cercetaşi va fi undeva în creierii munţilor şi e organizată de şcoală împreună cu aceeaşi firmă cu care a fost şi la Predeal, în tabăra de schi de anul trecut, Radu Travel. Luna s-a simţit foarte bine acolo. A învăţat să schieze, au făcut şi discotecă în cabană, supa era foarte gustoasă, iar unul dintre monitori (Nicu, parcă îl chema) era de-a dreptul actor de comedie, distrându-i foarte tare pe copii. Pe scurt, în tabăra aceea a fost aşa:

(unde desigur v-aţi dat seama că Mircea este instructorul, iar restul sunt grupa de fete de 6-7 ani)

Doar că după aceea, Luna nu a mai vrut să plece în nicio altă tabără, deşi mai fusese de câteva ori şi înainte, cu clubul Be You. Ceea ce pe noi ne-a întristat oarecum, pentru că taberele erau singura ocazie cu care ne lăsa copilul şi pe noi, părinţii lui, singuri acasă (uraaa!). Nu cred să se fi întâmplat ceva rău acolo, ne-ar fi povestit ea în mod natural, la fel cum a făcut acum câteva săptămâni, când absolut din senin, Luna mi-a zis:

– Mama, mai ştii când am dat concursul de schi?

– Ǎăă… da… În ultima zi de tabără?

– Ǎla, da. Ei bine, să ştii că a fost o făcătorie.

– De ce zici asta?

– Păi toată lumea a luat 20,30 la punctaj. Ca şi mine. În fine, toată lumea pe care am întrebat-o eu. Deci clar a fost o făcătorie, că nu puteam schia toţi chiar la fel.

E bine că şi-a dat seama şi acum, la vreo 15 luni după.

Pe lângă tabăra aceasta de cercetaşi, deci, ne-am dorit să aibă şi câteva activităţi educative şi experienţe noi pe timpul lungii vacanţe de vară. În acest sens, anul trecut, Luna a fost pentru o săptămână într-o tabără urbană organizată de Gritty Education. Fuseserăm acolo înainte, la ateliere de-ale lor, şi fiică-mii îi plăcuse foarte tare, la fel cum i-a plăcut mai apoi şi tabăra (a fost cu experimente de chimie şi cu discuţii „sihologice”, clar pe gustul ei!). Numai că anul acesta taberele Gritty se ţin la şcoala Ferdinand, care este un pic cam peste mână pentru noi. În plus, chiar cred că Luna are mare nevoie de nişte matematică, mai degrabă, acum în prag de clasa a patra, care va fi o clasă dificilă şi de tranziţie spre gimnaziu. Iar asta nu din cauză că ar fi un copil cu probleme la materia aceasta (din contră, a luat chiar premiul întâi la faza naţională a Comper de acum câteva săptămâni), dar pentru că este evident că bazele cunoaşterii acestei materii nu i-au fost puse în mod eficient. Nu a avut norocul unei învăţătoare care să vină cu balanţa la şcoală pentru a le ilustra copiilor ce înseamnă semnul egal. Sau care să nu îi preseze să participe la concursul Gazeta Matematică încă din clasa zero, cerându-le ecuaţii cu trei necunoscute la o vârstă la care creieraşul lor nu putea procesa operaţii abstracte. Şi poate că nu e prea târziu să încercăm acum o reparaţie. Să găsim pe cineva care să îi explice, mai convingător decât reuşim noi, părinţii ei, logica de bază a matematicii, cu ajutorul căreia totul va fi posibil mai târziu.

De cei de la Matematica Interactivă am dat absolut întămplător, pe Facebook. Anunţau un concurs şi m-a atras ideea de a-i arăta Lunei ce înseamnă aşa ceva. Nu am fost niciodată o susţinătoare a concursurilor la vârste mici (ba din contră, m-am revoltat deschis împotriva lor şi nu am lăsat-o să participe la vreunul decât dacă mi-a cerut ea), dar ştiu că foarte curând va fi nevoită să susţină evaluări şi poate chiar examene serioase, dacă va trebui pentru admiterea la gimnaziu, şi nu se poate retrage la infinit. Mai mult, la 9-10 ani un copil este – sau ar trebui să fie – pregătit emoţional pentru a susţine o examinare. Aşa că am înscris-o pe Luna la concursul acesta de la Matematica Interactivă, în afara competiţiei (la o singură fază şi fără presiunea rezultatului final). I-am explicat că e doar ca să vadă cum este un concurs adevărat, nu un simulacru dat în clasă, cu învăţătoarea alături sau corectat cu generozitatea cuiva cunoscut (n-o să înţeleg niciodată ce înseamnă “FB minus” când elevul face trei greşeli pe o pagină sau “FB cu steluţă” când face doar una). Şi a văzut. Iar rezultatul nu a fost deloc unul bun. Deşi subiectele primite erau o încântare: frumos formulate, pornind de la o poveste, redactate fără greşeli şi punând la încercare preponderent logica şi atenţia. Puteţi găsi subiectele integrale pe site, în meniul Concurs, şi aici un fragment:

La întoarcerea acasă, a stat la masă cu taică-său şi a înţeles cât de simplu ar fi fost, de fapt, să rezolve aproape toate cerinţele concursului. Şi nu a cârcotit decât rezonabil, din obişnuinţa nou-căpătată, de pre-adolescentă care se opune la orice, atunci când i-am spus că o vom înscrie la nişte cursuri de vară la oamenii ăştia. Pentru că ştie şi ea că îi vor prinde bine. Am rezervat, deci, loc la o săptămână de logică şi la una de matematică interactivă (510 lei în total, cu reducere, dacă se plăteşte până pe 15 iunie). Nu cred că e un capăt de lume ca, timp de zece zile de vacanţă, să facă şi câte două ore pe zi exerciţii, mai ales dacă vor fi la fel de frumoase ca cele date la concurs. Îi mai rămân 22 să facă ce vrea ea. Pentru că şcoala la care este ea le dă copiilor foarte puţine teme de vacanţă, spre deloc.

Cât despre vacanţa noastră, a adulţilor, sperăm să reuşim să mergem şi noi (împreună cu ea) la mare, o săptămână sau cel mult zece zile. Dar încă nu am rezervat nimic în acest sens, deci este foarte posibil să nici nu mai găsim acum ceea ce ne dorim, adică ceva de lux la un preţ rezonabil, la o distanţă nu prea mare de casă (dat fiind că eu nu mai iau avionul, iar bărbatu-meu urăşte drumurile lungi cu maşina), într-o perioadă convenabilă pentru toţi trei, la o mare frumoasă, de preferinţă într-o insulă pustie, dar civilizată, cu plajă fină, piscină privată… Atâta tot 😉

Stimată Gazetă Matematică,

Când te-am cunoscut, erai deja bătrână, dar strălucitoare, respectabilă şi, mai ales, redutabilă. Nu oricine era de nasul tău. Te găseai uneori greu pe la chioşcuri, te rezolvau, tot uneori greu, doar olimpicii la matematică şi erai spaima noastră, a celorlalţi mai puţin atraşi de lumea cifrelor.

Te-am regăsit acum, după zeci de ani, odată cu intrarea la şcoală a copilului meu. Şi mai bătrână, dar nu mai înţeleaptă. Ba chiar cred că te-ai senilizat. Te vinzi tuturor, ieftin, în masă şi în clasă – deşi legea interzice comerţul în şcoli. Ai exerciţii uşoare, cu bulinuţe şi elefănţei, pentru elevii de pregătitoare, pe care îi momeşti să te cumpere cu câte o jucărioară chinezească pe copertă.

Şi mai organizezi şi un concurs. Într-o ţară în care interesul personal primează în faţa empatiei şi a bunului simţ, în care valoarea culturală este neglijată, iar recunoaşterea academică se cumpără pe bani, turmele de elevi sunt mânate spre o competiţie ce ar trebui destinată elitelor. Nu se ţine cont de voinţa proprie, de vocaţia personală şi, mai ales, de vârstă.

Este o crimă morală să împingi un copil de şase ani să participe la un concurs, când el nici nu înţelege încă ideea de competiţie, iar fragilitatea lui psihologică este atât de mare încât orice temere sau eşec se pot transforma în traume pe viaţă. Noi nu am căzut în capcana ta, dar suntem printre foarte puţinii părinţi care preferă să joace naiva leapşă cu copiii lor, să le citească poveşti minunate la culcare şi să îşi umple pereţii cu fotografii zâmbitoare, de familie, nu cu diplome la kilogram.

Mai discutăm la anu’, când copilul nostru va şti să citească singur un enunţ de problemă şi nu va mai uita prima silabă a unui cuvânt până o desluşeşte pe ultima. Sau când va cere singur să stea o oră nemişcat în bancă să facă nişte exerciţii pe care, de altfel, le rezolvă cu uşurinţă încă de pe acum. Pentru că, am uitat să-ţi spun, dar copilului nostru îi place mult matematica. Şi nu o să te lăsăm să îl faci să o urască.

Cu regret,

O mamă